Cornel Nistorescu: Roșia Montană – între prostie și complicitate

Mai bine de o lună de  zile,  țara noastră a fost  ținută sub teroarea unei obligații publice de plată cu o sumă uriașă. Am  fost speriați  și bombardați cu  pericolul ca România va fi datoare  cu 6-7 miliarde de dolari care nu există în buget, care  bani vor trebui împrumutați sau rupți din alte fonduri  și  că nu vor fi bani pentru pensii și pentru salarii, că nu  vom putea  construi școli, cămine sau drumuri atît de necesare, totul ca să plătim datoria rezultată din procesul cu Gabriel Resources  aflat în pronunțare la ICSID. 

Am fost  martorii, dar și  țintele unei  adevărate campanii naționale de manipulare. Vreme de o lună de  zile, populația a fost terorizată cu acest pericol  formulat  chiar de conducerea  țării (președinte, premier, ministru de finanțe și alți demnitari și politicieni) și amplificat prostește de televiziuni, radiouri și site-uri obediente  acestora.

Cum a  fost posibil? Numai o cercetare a Parchetului  General și a serviciilor noastre  secrete ar mai  putea lămuri  derularea  acestei operațiuni de intoxicare cu consecințe grave pe mai multe planuri. Politic, economic, cultural, mediatic și moral. Rămîn de cercetat și ipotezele privind implicarea în operațiuni  de manipulare pe bursa de la Toronto  (invocate deja de un partid politic), precum  și incompetența crasă a  grupului de decidenți. Fie ne aflăm în fața unor mostre de neprofesionalism  și de prostie,  o prostie fără legături cu operațiuni dolosive, fie  avem o probă de prostie  genuină, lansată  cu intenții electorale.

Amenințarea unui dușman a fost folosită  de mai multe ori ca tehnică de  propagandă. „Vin capitaliștii să ne ia fabricile!”, strigau comuniștii, „Vin  extremiștii să ne tulbure armonia democratică!”, strigă  acum coaliția PSD-PNL.

Dușmanul, adevărat sau inventat a fost întotdeauna invocat  pentru mobilizarea susținătorilor.

A  fost  lansat pericolul plății către Gabriel Resources pentru a acoperi alte operațiuni?  A fost declanșată o campanie de pregătire a populației pentru o eventuală pierdere a procesului și pentru achitarea  daunelor, indiferent cît ar fi fost? Cineva s-a temut  de moarte de o eventuală  despăgubire enormă? Cum a fost antrenată presa în crearea  unei presiuni publice de o asemenea anvergură?

Cercetarea ar trebui începută  de la chiar lansarea pericolului. Cine a făcut-o? Și  în ce scop?  Cine a pasat știrea falsă unei televiziuni dispuse  să o rostogolească? Aici avem de-a face cu o  altă situație. Unele canale media (gen Antena 3, Digi 24, România TV) sunt folosite și recompensate ca amplificatoare a semnalelor date în special de PSD, dar și de Coaliția PSD-PNL. Alte canale sunt doar niște cărăuși inconștienți de mesaje. Iau de undeva și dau mai departe. Investigația jurnalistică a murit de mult. Nu mai sunt  reporteri  specializați, nu mai sunt  fonduri și nici timp. O mare parte a presei se limitează la preluat de declarații ale politicienilor sau, și mai rău, la copiat  informații neverificate.

Cum a  fost creată marea culpă a depunerii dosarului pentru  UNESCO? Avem de-a face cu o invenție mediatică sau   direcționarea răspunderii spre autorii demersului la UNESCO a făcut parte din strategia acestei diversiuni? Au fost scurgeri din dosarul procesului sau din demersul firmei de avocați, însărcinată cu apărarea  României? De unde  aveau informații premierul Marcel Ciolacu și ministrul Marcel Boloș?  Ei doi se află la originea acestei campanii de manipulare sau ea s-a născut dintr-o avertizare a oamenilor de la Sintezele SIE sau SRI?  Sau totul a pornit de la un articol  de presă, de la o știre de  televiziune, pe care  consilierii, premierul  și ministrul  Finanțelor au luat-o în brațe și au încercat să o exploateze politic?

Doi oameni  s-au „afirmat”  vîrtos în această manipulare. Unul și cel mai lătrău a fost premierul Marcel Ciolacu, iar al doilea a fost ministrul de  Finanțe. Lor  le-au ținut hangul  Mihai Gâdea,  Victor Ciutacu și Anca Alexandrescu. Toată campania a  vizat un țap ispășitor, care n-a fost  căutat  dincolo de  data depunerii dosarului la UNESCO. Nimeni n-a încercat să o ia pe  urmele lui Victor Ponta spre  a ajunge pînă la Radu Berceanu, sub pălăria căruia  s-a născut proiectul. Chiar și Dacian Cioloș a încercat să iasă din corzi  fără a aduce alte contribuții la lămurirea situației:

„În cazul prejudiciilor cerute de Gabriel Resources pentru afacerea Roșia Montană, Marcel Ciolacu și PSD au o poziție contrară României, a avocaților plătiți de guvern să ne apere interesele și a documentelor publice de la tribunalul de arbitraj. Au ales să dea vina pentru eventualele despăgubiri pe includerea peisajului cultural minier în UNESCO, deși chiar compania minieră a recunoscut, în documentele de la tribunalul de arbitraj, că acest lucru nu afectează cuantumul daunelor solicitate statului român”. ( Dacian Cioloș pe Facebook).

Imediat după anunțarea  deciziei de la ICSID, Marcel Ciolacu și Marcel Boloș au încercat să adjudece sentința în favoarea  României ca un mare succes  al lor, recurgînd la o grobiană manevră de fățărnicie. Abia au izbutit să ne atragă  atenția asupra  faptului că măsurile de reducere a cheltuielilor au fost unele de umflare și de mărire a taxelor, că aducerea  românilor din Gaza a  fost  doar o operațiune de promovare a  președintelui PSD, că  eliminarea cash-ului, o  încercare de  a cînta în strună Comisiei Europene etc.

Doi  primitivi ambițioși într-ale politicii s-au trădat și s-au dat în stambă, etalîndu-și limitele și cinismul.

Cum sunt definite  prostia și complicitatea în DEX?

  Prostia  este „starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost”. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță.

„Complicitatea” este definită ca fiind o „participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni”. Și, prin extensiune, „tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită”.

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro