Încep cu clarificarea sintagmei „om modern”. Potrivit Dicționarului Explicativ, prin „modern” trebuie să înțelegem (printre alte conotații) în principal: care aparține epocii actuale; nou, recent; care este diferit de tradiție; conform cu moda zilei.
Vasăzică,
timpul este acela care asigură conținutul noțiunii „modern”, de unde concluzia
intenționat înșelătoare că cineva este cu atâta mai modern cu cât se situează
mai aproape de prezent, iar sfera (mai bine spus coaja) noțiunii își trage seva
urât mirositoare din snobism (moda zilei) și din atitudinea disprețuitoare față
de tradiții.
Niciun
cuvințel despre cultură și civilizație, fie că nu-i nevoie de așa ceva pentru
condiția modernului ahtiat după postmodernismul găunos și nesimțit, fie că cele
două componente esențiale pentru împlinirea omenescului sunt subînțelese à rebours de către vrednicul de milă om
modern: cultura ca hrană modificată genetic pentru neobosiții aflători în
treabă și ca rampă de lansare pentru falșii culți, civilizația ca esență a
celor trei „c”-uri (consum-confort-comoditate) și ca formidabila rațiune
sinucigașă a zilelor noastre (de la vlădică până la opincă), prin poluare și
cruzime, alimente și medicamente contrafăcute, bagatele cu rol cârmuitor și
cârmuiri ajunse de râsul lumii, credințe prefăcute în nimic și nimicuri
ridicate la rangul de credințe obligatorii, astfel ca spusa eminesciană să fie
astăzi mai actuală ca oricând: „Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem
în nimic...”
Sigur că
se poate glosa mult și bine (dar cu ce folos?) pe marginea evoluției,
progresului, prosperității și a celorlalte marafeturi lexicale, care – iată –
se constituie în stâlpii de rezistență ai modernismului, firește, laolaltă cu
catastrofalele sale năzuințe înspre totala uniformizare prin robotizare și prin
neîntreruptul proces de deșertificare moral-spirituală.
Însă
indiscutabil este faptul că, nerenunțând nici măcar o clipă în decursul
istoriei la mitologie, omul modern și-a plăsmuit mitologia adecvată vremii
sale, cu idoli (banul, influența, faima, plăcerea, falsa credință, dezonoarea
etc.) la care se închină cu mai mult zel de cum se închina strămoșu-său la zeii
lui antici. Și, dus de elanul acestei „credințe”, în egală măsură păcătoasă și
ruinătoare, el a substituit conștient-inconștient substanțialul sistem
tridimensional creștinism-iubire-izbăvire,
cu aparențialul și degrabă netrainicul sistem ipocrizie-minciună-necinste. Adică, urmărindu-și cu înverșunare și
pe căi eminamente nelegiuite mai binele material, el a ajuns în strania
situație ca zi de zi și ceas de ceas să-și taie craca de sub picioare. Mă rog,
răsplata-i după fapte...
Iată
câteva probe grăitoare în acest sens:
1)Se
construiesc tot mai multe și mai impozante lăcașuri de cult (în România ce să
mai vorbim), pentru ca omul în general, românul postdecembrist în special să
devină tot mai religios și din ce în ce mai puțin credincios.
2)Mașina
încă mai este la dispoziția omului, dar nu mai ascultă de el, căci prin
poluarea provocată și prin agresivitatea cu care se înmulțește pretutindeni (în
anul 2010 deja existau peste un miliard de mașini în toată lumea), ea, din
aliatul începutului, transformându-se în cel mai perfid vrăjmaș al făcătorului
ei – totalul morților în accidente pe șoselele globului, fără ca în acest
sinistru total să fie incluși grav accidentații, îl depășește pe cel al
decedaților din pricina cancerului, bolilor cardiovasculare și diabetului la un
loc!
3)Alimentele,
ca parte concret-materială din criminalul Codex
Alimentarius, nu sunt doar contrafăcute (modificate genetic și/sau
chimizate), ci la propriu au luat drumul rahatului impecabil ambalat: Aflu de
pe internet că în celebrul (sic!) iaurt Danone, mai exact în toate făcăturile
„probiotice”, prin vrerea moartă după câștig a producătorilor ultramoderni,
hălăduiesc ca vodă prin lobodă bacteriile prelevate din excremente, rect și
vagin. Ăsta da aliment sănătos! Cum rămâne cu igiena alimentelor îngurgitate?
De fapt, consumatorii de atari „bunătăți” trebuie să-și spele mâinele înainte
de înfulecare, ori gura și mațele după terminarea gustării?!...
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu