Lica, un amic simpatic
Cum sunt mulţi în Capitala
Era predispus săracul
Totdeauna la răceală.
Şi s-a întâmplat deodată,
Sandu să se îmbolnăvească,
Nu de tuse-obişnuită,
Ci de tuse măgărească.
Cu convulsii ne’ntrerupte,
Că la faţă se înroşea,
Şi întruna zi şi noapte,
Tot tuşea şi iar tuşea.
A luat medicamente
Prafuri, droguri şi chinină,
S-a frecat cu unguente,
Cu eter, hemoglobină,
Ş-a pus prişniţ la picioare,
Şi ventuze şi muştar,
Iod la piept şi pe spinare,
Însă totul fu în zadar.
Şi-a fost sfătuit să meargă
Şi la Baba Safta Musea,
Poate că-i prepară dânsa,
Vreun leac să-i treacă tusea.
Mulţi tămăduiţi de dânsa,
O slăveau în chip şi fel,
D’aia, cu nădejdi la babă,
Într-o zi s-a dus şi el.
Baba Safta – c-o privire,
I-a spus verde, fără teamă:
- Tusea o să-ţi treacă numai
Dacă bei lapte de mamă!
Caută-o femeie care,
Are-un copilaş şi vrea,
Şi plăteşte-i să te lase,
Să sugi lapte de la ea!
Şi’n cel mult o lună-două,
Să nu-ţi pară curios,
Îţi dispare toată tusea
Şi te faci iar sănătos!
Ş-a găsit în Copşa Mică,
Pe Frusina lui Tărâţă,
Pepenoasă şi voinică,
Şi c’un copilaş de tâţă.
S-a înţeles cu ea, să vie,
Zilnic între cinci şi şapte
Fără nici o silnicie,
Să-şi bea porţia de lapte.
Şi venea sărmanul Lica
După sfatul bătrânicăi
Să se vindece cu leacul
De la pieptul Frusinicăi.
Să desăvârşească-efectul
Şi gâtleju’a-şi limpezi,
El venea să-şi bea tainul
Şi de două ori pe zi.
Drăgăstoasă şi avidă
După-avânturi tinereşti
Într-o zi, i-a spus timidă:
- Altceva nu mai doreşti?!
- A, ba da! – răspunse Lica
Cu un aer mulţumit –
Dacă-aş şti că nu te superi
Aş dori ş’un biscuit...
de Ion
Pribeagu