În obişnuitele sale deplasări în Colegiul Codru-Chioar,
domnul deputat Nicoale Bud a ajuns duminică, 11 martie, în Handalul Ilbei,
localitate faţă de care are un ataşament emoţional special.
Handalul este locul în care, în urmă cu ani de zile, pe
atunci tânărul inginer minier Bud, îşi începea cariera profesională.
Deputatul Nicolae Bud a rememorat cu emoţie şi nostalgie
în faţa sătenilor – mulţi dintre ei foşti colaboratori de-ai săi la fosta mină
de localitate – cei aproximativ 10 ani petrecuţi aici înainte de obţinerea
primului său mandat. De altfel, localnicii din Handal l-au întâmpinat pe
oaspetele lor mai degrabă ca pe fostul lor inginer şef, decât ca deputat, acei
ani de colaborare influenţând decisiv relaţia cu cel care peste ani avea să
devină reprezentantul lor în Parlamentul României. Imediat după ieşirea de la
Sfânta Liturghie, la care, de altfel, domnul Bud a avut plăcerea de a
participa, o doamnă vârstnică, pensionară minieră, i-a mărturisit că-l
întâmpină cu bucurie, datorită faptului că „aţi fost om bun cu noi”. Iată cum,
dincolo de recunoştinţa pentru sprijinul acordat parohiei căreia îi aparţin,
oamenii se raportează la un om politic şi prin prisma a ceea ce a fost şi a
realizat el înainte de a intra în politică. Respectul localnicilor din Handal a
fost sincer şi pare a trece dincolo de demnităţile doândite ulterior de către
fostul lor colaborator.
După ce a abordat problemele ale comunităţii, supuse
atenţiei dumnealui de către săteni, deputatul s-a îndreptat către Cabinetul Parlamentar de la Seini, unde a avut loc o
şedinţă a organizaţiei din localitate, în vederea stabilirii viitorilor
candidaţi la alegerile locale.
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu