Oamenii de ştiinţă au identificat o genă ce ar putea permite prelungirea vieţii umane cu până la 20 de ani.
Cercetătorii speră că această descoperire va duce la crearea unui
medicament care va permite oamenilor în vârstă să se menţină în formă,
să fie mai sănătoşi şi să trăiască mai mult.
Gena se găseşte în toate mamiferele şi are un rol important în
protejarea celulelor de deteriorarea tipică vârstei a treia. Oamenii de
ştiinţă au manipulat această genă, intitulată SIRT6, în şoarecii de
laborator şi au descoperit că acest lucru a rezultat în prelungirea
duratei de viaţă a acestora cu până la 15%.
Conform studiului publicat în prestigiosul jurnal ştiinţific Nature,
atunci când cercetătorii de la Universitatea Bar-Ilan din Israel au
redus sau chiar eliminat această genă, şoarecii de laborator au devenit
diabetici, coloana vertebrală li s-a curbat, iar procesul de îmbătrânire
s-a accelerat.
Genele SIRT ale şoarecilor şi ale oamenilor sunt identice în proporţie de 80%.
Dr. Haim Cohen, biologul care a condus acest studiu, susţine că „această
genă joacă un rol important în ceea ce priveşte sănătatea, iar dacă o
modificăm pentru a stimula corpul să o producă în cantităţi mai mari,
putem face ca oamenii să trăiască mai mult. Nu putem injecta această
genă, astfel că ne gândim la conceperea unei pastile care să o activeze.
Dacă vom reuşi să facem acest lucru, vom putea spune că am descoperit
fântâna tinereţii”.
Dr. Cohen crede că această pastilă ar putea fi administrată înainte ca
procesul de îmbătrânire să înceapă, la finalul tinereţii sau în timpul
vârstei mijlocii. Doctorul a cauţionat, însă, că studiul clinic pe
oameni va începe abia peste câţiva ani.
Echipa doctorului Cohen nu este singura interesată de gena SIRT6. Cele
şapte piese ale ADN-ului printre care se numără şi gena SIRT6 sunt în
vizorul companiilor farmaceutice. Printre acestea se numără
şi GlaxoSmithKline, care a investit 250 de milioane de lire sterline în
studiul unei gene similare cu SIRT6, în speranţa că va obţine un
medicament care va prelungi durata de viaţă a oamenilor.
Sursa: Daily Express
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu