Ca un copac
care-şi cunoaşte menirea
de a înmuguri
a înflori
şi a da roade
trãind în prezent
alerg înspre bunãtate
în tãcere
adun sub pleoape
feeria naturii
printre lacrimi
strecor bucuriile
întind mâna
spre oameni ce-mi cer
pãşind pe vârful rãdãcinilor
îmi urmez drumul
în simplitatea
care are culoarea cerului.
Lucica DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu