-Domnule Ion
Georgescu, mă bucură sosirea dumneavoastră în România, dar în acelaşi timp mă
întristează gândul că staţi atât de puţin. Nici nu ştiu cu cine să încep: cu
poetul, cu pictorul sau bunicul Ion Georgescu?
- Cred că ai văzut, dragă Gelu, că port
o şapcă având pe vizieră înscrisul „GREATEST GRAMPA”. Vin silit de faptul că-mi
expiră şederea ca turist, dar şi pentru rezolvarea unor probleme care nu mai
suportă amânare. În puţinele zile de reşedere în Ţară încerc să-mi rezolv
priorităţile: să-mi întâlnesc prietenii, să împărtăşesc idei artistice cu ei,
să mai revăd expoziţii de artă şi locuri dragi. Totuşi, e de început cu bunicul
care e neseparat de neastâmpăraţii şi foarte dulcii nepoţei Julia şi David.
Trebuie continuat cu prietenul-pictor şi prietenul-poet. Vocaţia mea e
prietenia pe care o promovez prin penel şi pix.
- Vă rog să
ne spuneţi câteva lucruri pe care poate românii nu le ştiu despre modul cum
canadienii realizează o expoziţie de pictură. Vă rog să nu fiţi modest şi să ne
detaliaţi unde aţi expus cele 35 de picturi proprii.
- Faptul că expun la Castelul
Kilbride din Baden (Ontario) este o fericită întâmplare, o fericită conjunctură.
Ca unul care practică arta din pasiune, deci ca amator, şi nu fac parte din
nici o uniune a artiştilor plastici- nu am acces la spaţii speciale de
expunere. Dar ştii cum se zice: „La barza chioară îi face Dumnezeu cuib.”
Castelul Kilbride este un obiectiv turistic naţional canadian, un muzeu cu
program riguros de vizitare, prevăzut şi cu o sală de expoziţii (la BELVEDERE).
Mi-au fost văzute tablourile de cine trebuia şi astfel ei au avut nevoie de
picturile mele iar eu de sala lor. Modul de expunere este foarte performant:
sub fiecare tablou e o emblemă în relief cu numele autorului, titlul, preţul şi
un citat-metaforă din partea autorului. Nu lipsesc flaierele speciale şi
cărţile de vizită privind câteva idei despre originea autorului şi activitatea
sa.
Am avut ideea să completez spaţiul şi cu
un fond sonor cuprinzând preţ de 45 de minute piese clasice româneşti:
„Rapsodia I şi a II-a” de George Enescu, „Balada” lui Ciprian Porumbescu,
„Valurile Dunării” de Ivanovici, „Dans ţărănesc” de Dumitrescu, „Hora stoccato”
de Grigoraş Dinicu, „Doină la nai” de Gheorghe Zamfir, „Munţii Apuseni” de
Marţian Negrea. Deja mi se completaseră trei pagini din Caietul de impresii cu
aprecieri pozitive şi asupra picturii şi asupra muzicii, drept este că o astfel
de impresie n-am reuşit să o înţeleg, fiind scrisă în chineză.
-Inevitabil
vine şi întrebarea, cum aţi simţit Cenaclul Scriitorilor din Maramureş după un
an de zile, ştiind că prietenul dumneavoastră Dumitru Fânăţeanu v-a invitat la
întâlnirea din 23 aprilie, data sosirii dumneavoastră în Baia Mare?
- Eu am un domeniu de
referinţă în privinţa unui cenaclu literar, şi anume atmosfera de la „Junimea”
sau starea de încântare ce se realizează în preajma unui Alex Ştefănescu.Mi-a
părut o desfăşurare cam rece care aduce a lecţie deschisă. Într-un aşa climat
nu prea ai chef să avansezi o anecdotă sau să ironizezi cu subtilitate pe
cineva. Poate că m-am aşteptat şi la o surpriză plăcută care nu s-a produs.
Sunt o fire cam introvertită şi am nevoie să am în preajmă persoane cu exces de
exuberanţă- numai aşa îmi pot da drumul. De fapt nici în Canada nu am întâlnit
atmosfere prea lucrative. Mitică Fânăţeanu, amicul meu, este amabil şi mă
provoacă la emulaţii la care abia îndrăznesc să cred că le pot face faţă –
prezenţa lui e ca un topogan spre
literatură.
- Cu ce gânduri veţi
părăsi România anului 2012, cu o lună şi ceva înainte de alegeri?
- Aş fi preferat o
întrebare mai subtilă. Se vede clar că în politica românească nu e cultură
suficientă, dar nici în cultură nu e o politică. Stau muzee goale ziua
întreagă, iar când vine un vizitator rătăcit e taxat la maximum, i se percepe
taxă pentru fotografiere. În 1983, la muzeele ruseşti erau aduse cu forţa
convoaie kilometrice de elevi, fără taxă de intrare, cu ghizi supercalificaţi.
Erau difuzate emisiuni cu vizite la atelierele unor artişti plastici. În Canada
sunt emisiuni instructive cu tehnici de pictură. Eu văd bine că lipseşte
iubirea. Din relatările biblice s-a văzut clar că Iubirea de Dumnezeu şi
iubirea faţă de conducătorul lumesc produce cuminţenie, pace şi prosperitate.
NOTA:
Vă invităm să deschideţi pagina cu creaţia poetului:
http://www.flickr.com/photos/24355084@N08/
Gelu Dragoş
1 Mai 2012
Lucăceşti
Lucăceşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu