După iarna în care albul a
predominat şi gerul ne-a strâns mai mult în casă, razele blânde ale primăverii
ne trezesc atât pe noi, oamenii, cât şi pe vestitorii care aşteaptă să-şi arate
splendoarea de culori şi miresme. Florile, aceste minuni ale naturii ne
îndulcesc clipele şi în faţa zgomotului şi a ritmului alert al vieţii, ne aduc
liniştea.
Printre florile care
înfloresc primăvara se numără şi laleaua. Aceasta este o plantă perenă care are
în pământ TULPINA- Un bulb acoperit cu nişte tunici de culoare brună. În
interiorul bulbului se găsesc substanţe de rezervă. Primăvara timpuriu, din
bulb va răsări o TULPINĂ AERIANĂ care are înălţimea de la 10 la 70 de cm.
Frunzele sunt lungi şi au nervuri paralele. Plantele au de obicei 2-6 frunze
care au un înveliş ca de ceară. Floarea este una singură în vârful tulpinii
fiind formată din trei sepale, trei petale, trei stamine şi un pistil. Petalele
şi sepalele sunt de aceeaşi culoare, florile putând avea culori diferite,
deosebit de atractive. FRUCTUL este uscat şi la maturitate crapă în trei părţi,
eliberând seminţele. După formarea seminţelor, părţile aeriene se veştejesc,
rămânând numai bulbul. Anul următor, din bulb, va creşte o nouă plantă.
Lalele au originea în Ian,
Afganistan precum şi în alte părţi din Asia Centrală. Florile au fost aduse în
Europa prin secolul al XVI-lea întâi în Germania, apoi în Franţa, Anglia şi
Olanda ca plante cultivate. În Olanda, câmpiile de lalele se întind pe circa
10.000 de hectare.
Apogeul l-a atins
tulipomania prin secolul al XVIII-lea în Olanda când cultivatorii din marile
oraşe nu se ocupau de altceva decât de lalele. Bulbii deveniseră obiect de
speculă, treceau din mână în mână, putând să îşi schimbe proprietarul de mai
multe ori într-o zi, preţul lor crescând asemenea acţiunilor de la bursă. Pe un
bulb rar, se putea cumpăra o casă, o moară sau chiar o fabrică de bere. Adesea
bulbii de lalea constituiau zestrea unei mirese, îşi valorau greutatea în aur.
Tulipomania, ca orice modă, s-a potolit treptat, în schimb cultura şi selecţia
lalelelor s-a răspândit treptat şi a căpătat un caracter şi mai larg.
Istoria lalelelor a atras
şi atenţia scriitorilor. Al. Dumas, a scris pe această temă romanul Laleaua
Neagră în care povesteşte romanţat istoria creării acestei varietăţi.
Cultivarea lalelei se
poate face în câmp deschis, neprotejate dar şi în spaţii protejate, în vederea
obţinerii de flori în sezonul rece, culturi care au un înalt randament
economic. Având capacitate de adaptare mare, laleaua se poate cultiva în toate
ţării. Materialul necesar înfiinţării unei culturi de lalele, sunt bulbii care
trebuie să fie mari, sănătoşi, neloviţi, netăiaţi. Timpul optim de înfiinţare
al unei culturi de lalele este toamna, în perioada 15 septembrie-20 octombrie
iar dacă este toamnă târzie, până în 10 noiembrie.
Anterior plantării,
terenul se ară cu plugul sau se sapă cu cazmaua la o adâncime de 30 de
centimetri, se mărunţeşte bine şi se nivelează cu grebla astfel încât suprafaţă
de cultură să fie cât mai dreaptă. Bulbii se aşează într-un şănţuleţ de 10 cm
adâncime, cu discul în jos după care se acoperă cu pământ. Când vremea începe
să se răcească, peste suprafaţa plantată se aşează un strat protector (rumeguş,
paie, pleavă sau folie de plastic). Lalelele sunt deosebit de preţuite. Dispuse
în grupuri sau presărate izolat pe peluze, ele înfloresc după primele flori ale
primăverii( ghiocel, toporaş, şofran şi alcătuiesc un decor a cărui varietate
multicoloră bucură ochiul după monotonia zăpezii. De-alungul vremii, frumuseţea
florilor a fost cântată de artişti, poeţi, scriitori şi a fost cheia care a
deschis multe inimi.
Înv.
gr. I Dragoş
Ana
Şc. cu cls. I-VIII Lucăceşti
Rezervatia Bavna Fersig
RăspundețiȘtergere