Exista opinii care considera ca rata somajului calculata
dupa metodologia BIM la 7,5% in Romania este una ridicata, ingrijoratoare. Da,
este adevarat orice persoana somer este o ingrijorare pentru orice Guvern,
pentru societate in general, dar si la nivel individual. In numeroase studii
somajul a fost asociat cresterii excluziunii sociale, saraciei, bolilor de
inima, alcoolismului si dependentei de droguri. Chiar in momentul in care vorbim
- somajul record la nivelul tinerilor din UE reprezinta indicatorul semnal al
unei generatii pierdute.
Cu unul din doi sau trei tineri someri, exista o
probabilitate foarte mare ca gradul de competitivitate al economiilor
respective sa coboare abrupt. Somajul determina pierdere de productie,
determina costuri economice si sociale greu de cuantificat.
Analiza strict
economica a ratei somajului indica o serie de concluzii interesante.
Prima. Potrivit
estimarilor, Romania are o rata efectiva (reala) a somajului doar cu putin
peste rata naturala a somajului (cea corespunzatoare functionarii economiei la
nivelul PIB potential, un nivel pe care il putem considera normal) in Q2 2013
aceasta fiind de 7,37% fata de rata efectiva de 7,5% (explicatiile pot fi detaliate
intr-o analiza ulterioara). Se observa ca evolutia ratei naturale a somajului
este strans corelata cu evolutia ciclului economic si ca exista indicii care sa
arate o histereza puternica a ratei somajului.
Incepand cu anul 2006Q2, Romania a avut o rata naturala a
somajului aproape de rata reala somajului (in acel moment economia fiind la
nivelul potential). Ulterior, rata naturala a somajului a intrat sub nivelul 7
procente, atingand in 2008Q3, pe fondul decalajului puternic inflationist, un
nivel minim de 6,68 procente.
Se observa ca intre 2007Q1 si 2008Q4 rata reala a somajului
a fost mai mica decat rata naturala a somajului. De exemplu, in 2008Q3 rata
reala a somajului a fost de 5,4%, iar rata naturala a somajului 6,68%, ceea ce
indica o rata a somajului ciclic negativa de peste 1 punct procentual,
semnificand efectele excesului de cerere din economie.
Dat fiind ca somajul structural indica o oarecare inertie,
am putea lua in calcul ca in prezent exista o influenta ridicata a somajului
frictional (persoane care intra pentru prima data pe piata muncii si persoane
aflate temporar intre doua locuri de munca, cu mare probabilitate de angajare).
A doua,
comparatia privind rata somajului la nivel european relaxeaza putin
ingrijorarile (desi si emigratia are un cuvant de spus aici). Desi nu rezolva
problema, comparatia ne indica faptul ca o posibila rezolvare a problemei
cresterii ocuparii s-ar putea realiza mai rapid decat in alte state europene,
desi rata somajului pe termen lung in Romania (peste 12 luni in somaj) este de
3,4% (deci 45% din total somaj BIM). In randul tinerilor situatia este si mai
ingrijoratoare, dupa cum se vede din graficul de mai jos. Pe langa faptul ca
unul din patru tineri este somer, aici mai exista o problema, 706.000 de tineri
intra in calculul NEET (Not in Employment, Education and Training) fiind
exclusi din punct de vedere social.
Costul cu acesti tineri NEET este estimat de catre Eurofund la 1,54% din
PIB.
A treia.
Histereza somajului indica necesitatea unor politici structurale adecvate. Din
datele ANOFM, referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire,
somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si
profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adreseaza
agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca in vederea gasirii si
ocuparii unui loc de munca, aceasta fiind de 75%. Somerii cu nivel de instruire
liceal si post-liceal reprezinta 18%, iar cei cu studii universitare doar 7%.
Masurile propuse de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, prin
intermediul Programului National de Ocupare a Fortei de Munca sunt legate de
medierea incadrarii in munca pe perioada nedeterminata si determinata;
acordarea serviciilor de informare si consiliere profesionala; organizarea
cursurilor de formare profesionala; completarea veniturilor somerilor care se
incadreaza inainte de expirarea somajului; Incadrarea somerilor peste 45 de ani
sau unici sustinatori ai familiilor monoparentale prin subventionarea locului
de munca; stimularea mobilitatii fortei de munca (incadrarea intr-o localitate
la o distanta de peste 50 km fata de domiciliu; incadrarea in alta localitate
cu schimbarea domiciliului); prima de incadrare pentru absolventi;Incadrarea
persoanelor cu handicap, prin subventionarea locului de munca; consultanta
pentru initierea unei afaceri; burse de locuri de munca s.a.
Totusi, pare ca totusi finantarea alocata politicilor pe
piata muncii nu ne ajuta prea mult.
A patra. Urgenta maxima este implementarea
unui Plan de reducere a somajului in randul tinerilor. In opinia mea,
implementarea unei Scheme pilot de tip "Garantii pentru tineri"-
masura luata deja de Ministerul Muncii in vederea imbunatatirii accesului pe
piata trebuie completata cu masuri directe de sprijin pentru firmele private.
Sistemul de garantii pentru tineri presupune ca in termen de patru luni de la
intrarea in somaj sau de la momentul in care nu mai participa la o forma de
invatamant formal sa se asigure o oferta de buna calitate pentru ocuparea unui
loc de munca, pentru continuarea educatiei, intrarea in ucenicie sau pentru
efectuarea unui stagiu. Schemele de "Garantii pentru tineri" vizeaza
prevenirea abandonarii timpurii a scolii, cresterea sanselor de obtinere a unui
loc de munca si eliminarea barierelor practice din calea obtinerii unui loc de
munca.
As mai adauga aici ca masuri structurale extinderea
Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor
de catre intreprinzatorii tineri (startup uri incubatoare de afaceri, etc); stimularea
participarii tinerilor romani la programul "Erasmus for Young
Entrepreneurs". Consolidarea parteneriatului public privat pentru
infiintarea unui program autohton de formare a tinerilor antreprenori;
Facilitarea tranzitiei de la scoala la munca prin promovarea uceniciei si
combinarea oportunitatilor de munca si pregatire. Intreprinderile mici (sub 50
de salariati) care angajeaza minim 5 ucenici vor primi un ajutor suplimentar, o
subventie pentru fiecare ucenic/an, cu conditia de a mentine acei angajati timp
de 2 ani; Promovarea transformarii internshipurilor in contracte de munca
permanente (contracte pe perioada nedeterminata). Firmele sa primeasca din
partea statului subventie per angajat pentru care internshipul se transforma in
contract de munca pe perioada nedeterminata (firma trebuie sa mentina acel
angajat minimum 2 ani); Programe de tip "Pasarela" locurile de munca
din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajati pentru a
dobandi "abilitati transferabile" in joburile din sectorul privat;
Generalizarea stagiilor de practica la toate nivelurile de educatie de tip
invatamant profesional si tehnic, vocational si teoretic, la nivel
preuniversitar si universitar; Extinderea colaborarii dintre scoala,
universitate si angajatori prin crearea de platforme platforme on line cu
locuri de munca disponibile (intalnirea cererii cu oferta de munca); Program de
incurajare a tinerilor rromi sa intre pe piata alba de munca care prevede un
stagiu platit de stat, cursuri de specializare si pregatire si la final,
consiliere pentru plasamentul pe piata de munca.
Solutiile punctuale sunt bune dar pentru reducerea somajului
structural va trebui sa mergem mai departe. Este necesara atacarea
rigiditatilor structurale de pe piata muncii, cresterea productivitatii, masuri
pentru mobilitatea redusa a fortei de munca, reducerea asimetriei
informationale pe piata muncii si in mod sigur, reducerea impozitarii muncii.
hotnews.ro
CRISTIAN SOCOL
Nota redacţiei: Cristian Socol este conferenţiar universitar
la ASE Bucureşti, consilier personal al premierului Victor Ponta pe probleme
macroeconomice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu