Profesorul universitar Cristian Socol, despre technofeudalism, adâncirea polarizării, societatea de piață, apusul democrației și al presei

 

”Până în 2030, 170 milioane de joburi noi vor apărea, dar 92 milioane vor dispărea; aproape 22% din toate locurile de muncă vor fi transformate”.

”Primele 10 companii tech valorează împreună aproape 18 trilioane $, aproape de PIB-ul Chinei și peste PIB-ul tuturor statelor G7, cu excepția SUA”.

”Sectorul tehnologic reprezintă acum peste 40% din capitalizarea S&P 500, cel mai ridicat nivel din istorie”.

”Aproximativ 80% dintre angajați vor avea cel puțin 10% din activități influențate de AI; pentru aproape 1 din 5 angajați, jumătate din muncă poate fi automatizată sau asistată”.

”Economia digitală generează deja aproximativ 15% din PIB-ul global și este una dintre cele mai rapide surse de creștere economică; țările care nu digitalizează rapid riscă să piardă competitivitate și investiții”.

Așa sună concluziile unor rapoarte privind impactul revoluției industriale create de AI și companiile lider în tehnologie înaltă, explică profesorul universitar Cristian Socol, într-o analiză exclusivă pentru MEDIAFAX.

AI elimină locuri de muncă iar soluția venitului universal minim garantat este o prostie, nu poate oferi omului sens, demnitate și statut social. Concentrarea puterii în ceea ce Varoufakis numea ”technofeudalism” aduce cu sine un control al informației, al politicii, o nouă oligarhie ce modelează spațiul public și distruge Agora, deliberarea democratică reală. Mase mari de oameni nu sunt sau nu se simt reprezentați.

De la ”economia de piață” s-a trecut la ”societatea de piață”, totul devine marfă. Criteriul randamentului / profitului s-a extins exagerat în educație, sănătate, media, politică și chiar în relațiile sociale și religie. Ruptura dintre clasele sociale este mai puternică ca niciodată. Viața comună, solidaritatea nu mai există. AI exacerbează toate aceste fenomene.

Mai există ”cetatea”? Este societatea justă? Ar trebui reformat sistemul de impozitare prin creșterea poverii asupra capitalului și reducerea poverii asupra muncii? Ar trebui rescris contractul social? Care să fie limitele puterii banilor și ale piețelor? Trebuie să existe o viață comună, un dialog între clasele sociale? Sau fiecare își confirmă propriile percepții în bulele create de rețele sociale, emoțional, rapid și lipsit de empatie cu privire la opiniile /perspectivele diferite? Pe măsură ce AI va controla tot mai mult dezbaterea publică, participarea cetățenilor la democrație nu se va eroda? Există technofeudalismul? Care sunt consecințele economice, sociale și politice ale noii oligarhii digitale? Va urma o traiectorie de creștere de tip K, puternic polarizată la nivel global? Sunt statele în stare să asigure concurența, pluralismul și controlul democratic în societatea viitorului, condusă de oligarhii digitali? Suprimă technofeudalismul libertatea presei? Cum va arăta presa din România peste 10 ani? Implementează România politici publice / măsuri private care să o așeze în poziția de câștigător al noului val de dezvoltare?

Am încercat să răspund, pe scurt, mai jos.

Despre noua oligarhie digitală, technofeudalism, surveillance capitalism, digital feudalism și data colonialism. Economiile de azi tind să fie dependente din ce în ce mai mult de digital și de infrastructuri private. Acestea intermediază accesul la public, date și cloud și colectează rente, creând o asimetrie și mai pronunțată între remunerarea capitalului, a muncii și a statului. Desigur, în favoarea capitalului și mai ales a proprietarilor Big Tech. Apple App Store, Amazon Marketplace, Airbnb sau Facebook – platformele care au devenit oligarhi digitali și care au puterea de a solicita rente de acces, de tranzacție și de vizibilitate, ”technofeudalism” – așa cum arată Varoufakis. Zuboff îl numește „surveillance capitalism” – transformarea experienței umane în materie primă comportamentală vândută pe piețe predictive. Srnicek îl descrie ca „platform capitalism” – ascensiunea platformelor digitale drept formă dominantă de organizare economică. Christophers îl definește direct „rentier capitalism”, unde platformele digitale și proprietatea intelectuală — permit extracția de rente. Mazzucato îl descrie ca „digital feudalism” – un model de extracție de rente construit și cu ajutorul unor tehnologii finanțate public, iar Couldry și Mejias îl definesc mai dur – „data colonialism”, adică normalizarea exploatării vieții umane prin date.

Despre societatea de piață, criza democrației liberale și noua putere AI. Într-un dialog avut în martie anul acesta cu Profesorul de filosofie politică Michael Sandel (Harvard), laureatul Premiului Nobel în Economie Daron Acemoglu (MIT) consideră că ”pe măsură ce inteligența artificială reorganizează economiile și concentrează puterea în tot mai puține mâini, întrebarea nu este dacă democrația trebuie salvată, ci dacă o mai putem salva la timp”. Dialogul dintre cei doi aduce valoare adăugată importantă.

De ceva timp observăm o criză a democrațiilor liberale. Inegalitățile economice și sociale se adâncesc continuu, instituțiile democratice își erodează legitimitatea în mod accelerat, iar transformările privind munca și puterea economică prin tehnologie și inteligența artificială sunt însemnate. Trăim în societăți în care câștigătorii merituoși sunt din ce în ce mai rari, iar perdanții responsabili pentru eșec sunt din ce în ce mai numeroși. Șansele la educație și sănătate sunt din ce în ce mai inegale. Recunoașterea socială a contribuției este puternic distorsionată în condițiile în care piețele decid prestigiul social – speculatorii sunt ”eroi” iar profesorii, medicii și asistenții sociali sunt subevaluați. Economia cazino predomină față de economia productivă.

Dialogul Sandel-Acemoglu sugerează trei soluții pentru salvarea democrației din mâinile dictatului pieței: reformarea piețelor prin reglementare, pentru ca acestea să servească binelui comun; revalorizarea muncii, prin recunoașterea contribuției reale la binele comun și refacerea dialogului democratic, cetățenii să participe la deciziile din economie, tehnologie și viitorul muncii.

Semnale puternice. Impact economic, social, cultural și politic consistent. Totul se schimbă cu repeziciune. Puterea economică actuală vine tot mai mult din controlul infrastructurii digitale, a proprietății intelectuale, a accesului la date și a canalelor prin care se asigură audiență. Câteva companii exercită o putere politică imensă și modelează chiar direcția tehnologiei, cu implicații de mare amploare asupra modului în care comunicăm, primim informații și interacționăm unii cu alții.

Semnele economice sunt puternice, gradul ridicat de concentrare pe piață și dependența sunt deja validate. Arhitectura juridică europeană recunoaște existența unor porți structurale de acces la piețe – Comisia Europeană a desemnat deja șase mari platforme digitale (gatekeepers) sub DMA (Digital Markets Act) — Alphabet, Amazon, Apple, ByteDance (TikTok), Meta (Facebook) și Microsoft. Concentrarea este accelerată, cu toate neajunsurile ce decurg de aici. UNCTAD arată că, între 2017 și 2025, ponderea combinată a vânzărilor deținute de primele cinci multinaționale digitale din Top 100 a crescut de la 21% la 48%, iar ponderea activelor de la 17% la 35%. La nivel de infrastructură, AWS (Amazon Web Service), Microsoft și Google controlau împreună 63% din piața globală de cloud în 2025. Stanford AI Index arată că peste 90% dintre modelele AI relevante lansate în 2024 și 2025 au provenit din industrie, nu din universități.

La nivel macroeconomic, OECD arată că firmele cu productivitate ridicată au o pondere redusă a remunerării muncii în total venituri. Este simplu, acestea utilizează intensiv tehnologia și activele intangibile, generând venituri mari cu un număr relativ mic de angajați. FMI notează că creșterea puterii de piață este concentrată într-un grup restrâns de firme tot mai bine apărate de bariere la intrare. OECD subliniază și că, în economia digitală, efectele de rețea, economiile de scară și de scop, datele, costurile de schimbare și interoperabilitatea insuficientă pot întări dominația platformelor. În Regatul Unit, de exemplu, autoritățile au constatat un indice de presiune concurențială redus în publicitatea digitală (deci concurența nu funcționează bine) – Google și Facebook strângeau 80% din cheltuiala totală de publicitate digitală britanică.

Semnele politice și sociale sunt la fel de relevante. Legea europeană a serviciilor digitale DSA (Digital Services Act) tratează platformele și motoarele de căutare mari ca infrastructuri cu risc sistemic și le impune obligații speciale. În mai 2026, Comisia a organizat deja primele cereri de acces la date pentru cercetători, tocmai pentru a observa efectele recomandării algoritmice. Știm bine, Comisia a deschis proceduri formale împotriva TikTok privind riscurile electorale în contextul alegerilor prezidențiale din România.

Social, o parte importantă din procesele de informare, consum și auto-exprimare trece prin sisteme de recomandare deținute de oligarhii digitali. Reuters Institute notează că chat boturile AI au devenit, pentru prima dată, sursă de știri, mai ales pentru publicul tânăr, iar review-urile despre algoritmii marilor platforme digitale („algorithmic gatekeeping”) arată că sistemele AI decid tot mai mult ce devine vizibil și ce rămâne periferic. Vorbim despre o piață opacă, în care transparența datelor de antrenare rămâne slabă, necunoscându-se clar modul de clasificare și selecție a informațiilor.

Impactul social și cultural este, probabil, chiar mai profund decât cel strict economic. Efectul nu mai este doar tehnic, ci unul civilizațional, se modifică comportamentul uman. Literatura despre algoritmii marilor platforme digitale și studiile experimentale arată că sistemele optimizate pentru maximizarea atenției (engagement, cât mai mult timp conectați) pot amplifica ostilitatea față de oamenii percepuți din alte grupuri („out-groups”), pot reduce expunerea transversală (contactul cu opinii, informații sau persoane care gândesc diferit) și pot reconfigura percepția legitimității publice.

Cultura devine tot mai dependentă de scoruri de vizibilitate și mai orientată spre reacție, decât spre deliberare.

Impactul politic va lua forma unei bătălii pentru suveranitate normativă (puterea de a stabili regulile și normele) asupra infrastructurilor private (rețele sociale, motoare de căutare, magazine de aplicații și servicii cloud). Nu este vorba neapărat de retragerea sau slăbiciunea statului, ci de modul în care acesta ”citește” și ”reacționează” la acțiunile oligopolurilor digitale. Atunci când alegerea, clasificarea și moderarea informației ajung să depindă de reguli private, slab auditate și transnaționale, situația este îngrijorătoare, cu toate că există reglementări digitale la nivel european.

Creșterea inegalităților, creșterea economică de tip K și locul României în noua paradigmă. Technofeudalismul și AI vor mări polarizarea dintre țările bogate și cele sărace, dintre țările aflate la frontiera tehnologică și cele din periferie. Analiza AI Preparedness Index calculat de FMI arată un decalaj clar între economiile avansate, emergente și cele cu venit mic. Banca Mondială insistă în numeroase rapoarte că țările în dezvoltare nu vor putea valorifica AI fără cei patru C — conectivitate, capacitate de calcul, context / date și competențe. Organizația Mondială a Comerțului estimează că AI ar putea accelera comerțul global cu aproape 40% până în 2040, dar cu asimetrie de câștiguri – semnificativ mai mari în economiile bogate față de cele sărace.

În următorul deceniu, economiile vor intra într-un model de creștere de tip K, în care puținele țări lider în tehnologie vor avea creștere economică susținută iar majoritatea țărilor vor fi prizoniere în capcana venitului mediu sau, mai rău, în capcana sărăciei. Technofeudalismul și AI vor adânci polarizarea dintre indivizii bogați și cei săraci, lărgind diferența dintre veniturile din capital și cele din muncă. Vom asista la o nouă rundă de concentrare a avuției în mâinile proprietarilor de Big Tech și în detrimentul forței de muncă. Economia și societatea incluzive vor rămâne doar concepte de manual.

Foarte probabil, România va intra în noul ciclu lung de tip Kondratiev cu centrul în economia AI mai ales ca piață de consum și teren de extracție de date, nu ca pol important de captare a valorii adăugate. Deși avem câteva avantaje competitive (lider în UE la conectivitate fixă; investiții în tehnologii critice precum semiconductori și cuantic; progrese în eHealth și digitalizarea unor servicii publice; mulți absolvenți ITC), ne confruntăm cu performanțe reduse la competențele digitale de bază, menținerea în țară a specialiștilor, digitalizarea întreprinderilor și folosirea instrumentelor de AI generativ. În European Innovation Scoreboard 2025, România rămâne un „Emerging Innovator”, la 37,7% din media UE și pe locul 27 între statele membre!

Economic și social, aceasta înseamnă o evoluție de tip K pentru România: un segment mic, performant și conectat la frontiera tehnologică — IT, automatizare, outsourcing avansat, nișe de cyber și unele servicii publice — și o masă mare de IMM-uri, sectoare tradiționale și regiuni care vor cumpăra servicii cloud și AI din exterior, fără să construiască proprietate intelectuală sau putere de negociere.

Despre viitorul presei din România, filtrarea algoritmilor și discriminarea informațională după ideologie. Technofeudalismul suprimă libertatea presei. Conform rapoartelor relevante, în 2026 libertatea presei la nivel global se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, în principal din cauza actorilor economici ”interesați” și a platformelor online insuficient reglementate. Presiunile asupra presei vin mai puțin din cenzura de stat și mai mult din ”sufocarea” economică, distribuția opacă a vizibilității și dependența din ce în ce mai ridicată a mass-media de infrastructuri private pentru impact și monetizare. Structural, technofeudalismul presează presa – la nivel global – prin redistribuirea puterii editoriale de la redacții către proprietarii interfețelor.

Din ce în ce mai multe instituții media se plâng despre prăbușirea traficului și, implicit, a monetizării iar perspectivele nu arată prea bine, sunt concluziile unui raport Reuters Institute. Pe baza datelor Chartbeat pentru peste 2.500 de site-uri de știri – ”între noiembrie 2024 și noiembrie 2025 traficul din Google Search a scăzut cu 33%, iar cel din Google Discover cu 21%; managerii media estimează o reducere suplimentară de 43% a referral-urilor din search în următorii trei ani”. Marile companii AI pot profita de conținutul jurnalistic fără permisiune sau remunerație adecvată, presiunea nu este doar editorială; este și una de extracție economică din însăși materia primă a jurnalismului.

Discriminează sistemele AI între teorii, articole sau ideologii? Există dovezi robuste că sistemele AI și de recomandare pot produce bias (prejudecăți sistematice), tratament diferențial și vizibilitate inegală. Nu există deocamdată dovezi la fel de robuste că toate aceste sisteme ar aplica o cenzură ideologică stabilă și unidirecțională.

România are o piață media care nu este mică. Și cu toate acestea, condițiile inițiale de plecare pentru presa din România sunt slabe, iar pespectivele nu arată deloc încurajator. În raportul din 2025 privind România, Reuters Institute arată că veniturile pieței media au depășit 1 miliard de euro în 2024. Și totuși, în România, doar 12% plătesc pentru știri online, încrederea generală în știri este de 26%, iar un sfert din audiențele digitale spun că principalele lor surse de știri sunt social media, podcasturi sau chatboturi AI.

În următorii zece ani, scenariul de bază este o presă mai mică, orientată spre video, mai dependentă de platforme și mai puternic segmentată între branduri de încredere și conținut ieftin, automatizat sau partizan. Tranziția va avantaja probabil televiziunile și brandurile multimedia puternice, dar și jurnaliștii-creatori și redacțiile de nișă care se pot susține prin donații, membership, granturi sau comunități.

Sursa: Mediafax.ro

Cristian Socol: “Viitorul nu este loterie! Salvează-te!”

Am văzut în ultimele zile mulți naivi care cred în schimbare, cu un vot anti PSD și pro guvernarea de dreapta, neoliberală cu accente libertariene. Foarte bine, este opțiunea voastră. Am citit programele celor 2 mari partide de dreapta și scot în evidență anumite măsuri cu care PSD consider că nu trebuie să fie de acord niciodată. Sunt măsuri care ne arată ce ne așteaptă.

1. AUSTERITATE, și nu este ceva nou. Înghetarea pensiilor, a salariului minim și a pensiei minime, a alocatiei de stat pentru copii și a ajutorului social pentru cei cu dizabilitati. Ne aducem aminte de ultima guvernare de dreapta, în care pensia a crescut cu 16 lei în 11 luni, de la 1592 lei în decembrie 2020 la 1608 lei în noiembrie 2021. Adică plus 1% la o inflație de 7,4%, ceea ce înseamnă o scădere de putere de cumpărare de minimum 6%. Mai mult, un plus la salariul minim net de 40 lei lunar adica de la 1346 lei net în anul 2020 la 1386 lei net în anul 2021. Deci o pierdere de putere de cumparare de 5% a celor cu salariul minim – salariul minim a crescut cu 3% iar inflația cu 8%. Sunt date statistice oficiale.

2. VÂNZAREA COMPANIILOR DE STAT. ”Companiile de stat vor fi privatizate, listate pe bursă sau închise (cele care nu îndeplinesc un mandat public)”. Adică privatizarea totală, pentru a câștiga speculatorii și a impune românilor prețuri explozive la energie, apă, gaze și transport. Sunt aceiași oameni care au susținut liberalizarea prețurilor la energie și gaze, sunt aceiasi care au sărăcit astfel românii și companiile românești pentru câștigul speculativ al unor băieți deștepți.

3. ELIMINAREA PLAFONĂRII LA UTILITĂȚI ȘI LA ALIMENTELE DE BAZĂ. ”Susținem o pregătire temeinică a eliminării tarifelor reglementate administrativ și adoptarea unor mecanisme de stabilire a prețurilor care să reflecte dinamica cerere-ofertă”. Adică revenirea la facturile duble sau triple la utilități pentru români și pentru IMM urile care funcționează în România. Adică falimentul gospodăriilor și economiei românești, exact ceea ce s-a întâmplat în ultima guvernare de dreapta.

3. MUNCĂ PLĂTITĂ PROST. ”Vom introduce în legislație noi forme de angajare, mai flexibile decât contractul de muncă clasic de 8 ore/zi la sediul angajatorului” și ”Vom elimina interdicția de a presta ore suplimentare într-un contract de muncă cu timp parțial”. Adică legalizarea ”sclaviei moderne” în muncă și legalizarea ”muncii la gri”, în sensul în care vei putea munci 10 ore pe zi (că, deh, nu ai nicio putere) într-un contract de 4h pe zi. Dacă vei primi ceva ”la negru sau la gri” bine, dacă nu, multumește-te cu un loc de muncă prost plătit. Creșterea sărăciei în muncă devine o certitudine.

4. PRIVATIZAREA EDUCAȚIEI. ”Banii alocați total de stat pentru educație vor urma cu adevărat copilul, la orice școală, publică sau privată. Vom crea o competiție reală între școli, administrate local, pentru opțiunile părinților”, opțiune care nu va conduce decât la creșterea inegalităților în ceea ce privește șansele egale la educație pentru toți copiii. Accesul copiiilor săraci la o educație de calitate va fi eliminat.

5. PRIVATIZAREA SĂNĂTĂȚII. ”Vom înființa Pilonul 2 al Sănătății prin care fiecare român va avea dreptul să-și aleagă un alt asigurător decât CNAS”. Cu alte cuvinte, nu reforma CNAS, ci mai multă birocrație și golirea bugetului spitalelor publice, astfel încât să se blocheze prin subfinanțare internările pe cazuri medii și grele precum și programele naționale de sănătate, pentru boli grave.

Sunt ferm convins că Partidul Social Democrat va lupta pentru a nu fi implementate astfel de măsuri care polarizeaza si mai mult societatea. Acestea sunt programe dedicate unor grupuri de interese bogate, de pe urma căruia să câștige doar o mică elită, în timp ce pentru 90% din populație și companii, se oferă facturi duble sau triple, prețuri mai mari și scăderea puterii de cumpărare. Propunerile includ austeritate, vânzarea companiilor strategice și a resurselor naturale, precum și privatizarea educației și sănătății, măsuri care amenință să ducă la falimentul și subdezvoltarea economiei și societății românești, blocând accesul la servicii publice pentru toți.

Asta nu trebuie să se întâmple.

De aceea, duminică trebuie să mergeți la vot.

Trebuie să oprim astfel de măsuri care conduc la pauperizarea românilor.

România trebuie să meargă înainte, nu înapoi. Spuneți nu intrării în cercul vicios al austerității și subdezvoltării.

Viitorul nu este loterie! Salvează-te!

 

Autor: Cristian Socol

Economistul Cristian Socol: ”3 luni până la șoc!”

Așa cum lesne vă dați seama România se află în criză economică și socială încă din februarie 2020. Dinainte de impactul crizei Covid. Însă criza nu se manifestă dintr-o dată pentru majoritatea populatiei si a companiilor.

Acesta nu este o criză financiară care se manifestă abrupt, incepe brusc si se termina relativ brusc. Ati observat căderea din martie aprilie mai. A fost primul șoc – valul de antrenament, când agenții economici s-au obisnuit cu “apa rece”, precum simtiti cand intrati in apa mării la început. Socul puternic va veni in ultimul trimestru din 2020 si primul trimestru din anul 2021, imi mentin ceea ce am estimat aici in august 2019. In prezent psihologia colectivă beneficiază de efectul “exploziei de endorfine” post depresiei cauzate de frica si stress ului cauzate de carantina si posibila infectare cu Covid, de imaginea mortii. “Relaxarea” vine la pachet cu exuberanta irationala, insotita de ultimele scrasniri ale consumului. Masele cred ca totul va fi la fel. Companiile incearca sa-si revina la normal, împrumută înca societatii optimism. La nivelul profund, lucrurile stau totusi altfel.

Exista o lupta in creierul fiecaruia intre nevoia de a continua comportamentul economic din urma cu cateva luni si nevoia de prudenta, economisire. Si pentru ca Guvernul nu reuseste sa ridice macar partial incertitudinea si neincrederea, gospodariile incep sa economiseasca, reducand cererea, iar companiile amana investitii, reducand oferta. Toate acestea conduc la un echilibru in jos. Șocul crizei se va manifesta plenar in ultimul trimestru din 2020 si primul trimestru din 2021. Criza aceasta va fi una structurala, perioada de revenire va fi mai lungă. Pentru România, revenirea va fi mai dificilă in conditiile in care “tractarea” de catre economiile europene dezvoltate se va realiza intr-o măsură mai mică (pentru că protectionism economic peste tot) iar stimulii economice in tarile UE sunt puternic asimetrici. Atata timp cât au trecut 3 luni de la instituirea starii de urgenta si nu exista niciun Plan de Stimulare Economica si Protejare a puterii de cumpărare a populatiei, va fi greu. Foarte greu. Scriam aici pe pagină în 23 septembrie 2019. “Vine recesiunea?

În dezbaterea internă s-a anunțat atât de mult venirea recesiunii fără a avea argumente, astfel încât în momentul în care se va întâmpla, nu va crede nimeni.

Astăzi pe www.cnbc.com apare un articol interesant în care se arată – pe baza unui indicator proxy / semnal – că există o anumită probabilitate ridicată de apariție a recesiunii la nivel global.

În acest puzzle, adăugăm veștile proaste venite de la Eurostat privind stagnarea / scăderea economică din principalele economii dezvoltate ale UE. Ne mai uităm la decelerarea puternică a creșterii economice în țări emergente importante.

Mediul economic extern este dominat de incertitudine – războaiele comerciale, Brexitul, problemele generate de imigrație, efectele economice si sociale puternice ale încălzirii globale – toate acestea ne indică acumularea unor nori negri deasupra economiei globale.

Dezbaterea internă este atât de sterilă în această chestiune încât înclin să cred că are o anumită doză de adevăr vorba “Fericiți cei săraci cu duhul!”. Mulți Influenceri / analiști / politicieni sunt atât de blocați în paradigme actuale acum cîteva decenii încât nu au cum să gândească / genereze soluții fezabile. Dilemele intervenționism / piață liberă, public/ privat sunt demult perimate în discuțiile civilizate din Occident. Simplu spus, la noi încă se discută despre ce tăiem, ce distrugem, ce eliminăm, cât de mari sunt salariile, câți bugetari, cât se cheltuie pe asistență socială s.a. – teme cu impact redus.

Pun și eu aici câteva gânduri despre venirea recesiunii, gânduri care în marea lor majoritate au fost prezente în analizele mele publice.

1. Este normal ca la un moment dat economia globală / economia românească să se confrunte cu o recesiune? Da. Activitatea economică este ciclică, așa cum noi avem un comportament ciclic. Orice sistem dinamic are o activitate ciclică.

2. Recesiunea în România are mai degrabă condiționări interne sau externe? Toate vocile credibile – interne și externe – arată că recesiunea poate apărea doar ca urmare a unui șoc extern.

3. În ce perioadă există o probabilitate mare de apariție a unei recesiuni în România? Având în vedere condițiile externe vitrege prezentate mai sus, ultimul trimestru din anul 2020 primul trimestru din anul 2021 reprezintă intervalul temporal cu cea mai mare probabilitate de apariție a unei recesiuni.

4. Cum va “pătrunde” recesiunea în economia românească? Prin trei efecte: 1. contagiune – șocul extern se va manifesta prin canalele arhicunoscute – comercial, financiar, de avuție; 2. cauzalitate cumulativă – șocul extern / cauzele externe se pot suprapune peste anumite vulnerabilități interne care pot apărea – acestea din urmă pot fi minimizate, după cum o să arăt mai târziu în postare; 3. efectul de turmă – investitorii – strategici sau speculativi vin separat dar pleacă în turmă.

5. Poate exista un scenariu fix privind orizontul temporal al apariției recesiunii la nivel global sau în economia românească? Nu, nu există guru în economia globală sau internă care să prezică cu exactitate. E doar cancan mediatic că apare câte o vedetă care prezice crize. Roubini anunță de vreo 4 ani crize în fiecare lună, la noi nu mai vorbesc există specialiști – unii reputați, dar orbiți de partizanat politic – care anunță crize peste crize de 5 ani încoace. Nu, în teoria crizelor, analizele științifice vorbesc de scenarii, de intervale de probabilitate s.a.

6. Există situații când totuși ar putea fi impinsă apariția recesiunii în economia globală sau scenarii în care acest proces să nu mai apară? Amanarea momentului apariției unei recesiuni profunde poate fi amânată prin relaxare cantitativă agresivă din partea băncilor centrale, politici de stimulare a cererii interne în Germania și alte țări dezvoltate din UE dar și în țări emergente, ajungerea la un echilibru între marile puteri și astfel încetarea războiului comercial plus un Brexit cu costuri cât mai mici pentru părțile implicate.

7. Există situații când totuși ar putea fi impinsă apariția recesiunii în economia românească sau scenarii în care acest proces să nu mai apară? Amanarea momentului apariției unei recesiuni la nivel intern poate fi amânată dacă condițiile externe exprimate la punctul 6 sunt îndeplinite. În plus, România – alături de țările în dezvoltare din regiune – are o marjă mai mare de manevră în stimularea cererii interne, folosirea instrumentelor de politică monetară, culoar de investiții total favorabil în ceea ce privește finanțarea – din buget, din banii ieftini de pe piețele internaționale, fonduri europene la dispoziție pentru a fi atrași în proiecte publice, randamente mari la investiții private – de folosit s.a.m.d

8. Totuși, unde greșesc reputații analiști / demnitari interni? În opinia mea, atunci când analizează economia românească – o economie emergentă, în dezvoltare, în proces de catching up – cu teoria, conceptele, instrumentele din manualele de Macroeconomics realizate pentru țările dezvoltate. Da, o mare parte din acestea se pot folosi numai că în economiile în dezvoltare din UE și nu numai, politicile publice se bazează pe Development Macroeconomics, pe macroeconomie de țări emergente. În plus teoriile monetariste de acum hăt, dezbaterile vintage stat / piață liberă, Keynesianism vs libertarianism folosite în analiza diagnoză și proiectarea de politici publice sunt atât de marginale încât nici nu are rost să le mai detaliem aici. Pentru economia românească soluțiile nu vin din universalitate, soluțiile trebuie să fie diferențiate, specifice. Am tot scris despre asta, împrumutul de soluții se va solda cu un eșec major.

9. Dar recesiunea ce va veni va fi analogă crizei din 2007-2011? Nu. Recesiunea va fi una mai adâncă decât cea normală dar nu va fi la fel precum criza financiară începută în 2007. Nici cauzele nu sunt aceleași, nici starea economiei mondiale nu este aceeasi, nici pregatirea institutională nu este atât de slabă ca atunci. În ceea ce privește economia românească, ea este mult mai imună la un șoc extern, există creștere economică ce poate fi susținută inteligent multi ani de aici înainte (chiar dacă rata de crestere va fi mai mica), potențialul este mai ridicat, locurile de muncă sunt mai stabile, deficitele sunt sustenabile și ajustabile – fenomen validat de guvernatorul BNR la audierile din Parlament.

10. Recesiunea va prinde autoritățile globale și naționale nepregătite? Nu. din 2007 până acum s-au inovat noi algoritmi / indicatori / proceduri de avertizare timpurie, teste de stress atât în domeniul financiar cât și în cel fiscal, bugetar. S-au inovat noi instrumente, noi solutii de reducere a efectelor recesiunii. Inclusiv la intern avem mecanisme de monitorizare și de avertizare timpurie. Pot detalia.

Chiar dacă există o probabilitate ridicată de manifestare a recesiunii în ultima parte a anului 2020, România are șansa de a fi noua Polonie. Printr-o abordare inteligentă, există toate premisele ca România să treacă peste recesiunea globală cu o rată de creștere economică mai mică, cu costuri minime. Chiar poate să profite de recesiunea din țările dezvoltate – se cunoaște efectul de substituție / venit în țările dezvoltate, efect ce se manifesta în mod favorabil exporturilor românești.

este la îndemână – #newdevelopmentalism, cu pilon principal pe investiții, din toate sursele de finantare.

Am pus câteva idei aici – https://www.economica.net/lec-ia-de-economie-despre-viitoru…

Articolul din cnbc aici.
https://www.cnbc.com/…/arturo-estrella-chances-of-a-recessi…“

Autor: Cristian Socol

Sursa: Cristian Socol Facebook

Analiză. Problema şomajului în România. Cum o înţelegem? Cum o rezolvăm?!

Exista opinii care considera ca rata somajului calculata dupa metodologia BIM la 7,5% in Romania este una ridicata, ingrijoratoare. Da, este adevarat orice persoana somer este o ingrijorare pentru orice Guvern, pentru societate in general, dar si la nivel individual. In numeroase studii somajul a fost asociat cresterii excluziunii sociale, saraciei, bolilor de inima, alcoolismului si dependentei de droguri. Chiar in momentul in care vorbim - somajul record la nivelul tinerilor din UE reprezinta indicatorul semnal al unei generatii pierdute. 

Cu unul din doi sau trei tineri someri, exista o probabilitate foarte mare ca gradul de competitivitate al economiilor respective sa coboare abrupt. Somajul determina pierdere de productie, determina costuri economice si sociale greu de cuantificat.

Analiza strict economica a ratei somajului indica o serie de concluzii interesante.

Prima. Potrivit estimarilor, Romania are o rata efectiva (reala) a somajului doar cu putin peste rata naturala a somajului (cea corespunzatoare functionarii economiei la nivelul PIB potential, un nivel pe care il putem considera normal) in Q2 2013 aceasta fiind de 7,37% fata de rata efectiva de 7,5% (explicatiile pot fi detaliate intr-o analiza ulterioara). Se observa ca evolutia ratei naturale a somajului este strans corelata cu evolutia ciclului economic si ca exista indicii care sa arate o histereza puternica a ratei somajului.

Incepand cu anul 2006Q2, Romania a avut o rata naturala a somajului aproape de rata reala somajului (in acel moment economia fiind la nivelul potential). Ulterior, rata naturala a somajului a intrat sub nivelul 7 procente, atingand in 2008Q3, pe fondul decalajului puternic inflationist, un nivel minim de 6,68 procente.

Se observa ca intre 2007Q1 si 2008Q4 rata reala a somajului a fost mai mica decat rata naturala a somajului. De exemplu, in 2008Q3 rata reala a somajului a fost de 5,4%, iar rata naturala a somajului 6,68%, ceea ce indica o rata a somajului ciclic negativa de peste 1 punct procentual, semnificand efectele excesului de cerere din economie.

Dat fiind ca somajul structural indica o oarecare inertie, am putea lua in calcul ca in prezent exista o influenta ridicata a somajului frictional (persoane care intra pentru prima data pe piata muncii si persoane aflate temporar intre doua locuri de munca, cu mare probabilitate de angajare).

A doua, comparatia privind rata somajului la nivel european relaxeaza putin ingrijorarile (desi si emigratia are un cuvant de spus aici). Desi nu rezolva problema, comparatia ne indica faptul ca o posibila rezolvare a problemei cresterii ocuparii s-ar putea realiza mai rapid decat in alte state europene, desi rata somajului pe termen lung in Romania (peste 12 luni in somaj) este de 3,4% (deci 45% din total somaj BIM). In randul tinerilor situatia este si mai ingrijoratoare, dupa cum se vede din graficul de mai jos. Pe langa faptul ca unul din patru tineri este somer, aici mai exista o problema, 706.000 de tineri intra in calculul NEET (Not in Employment, Education and Training) fiind exclusi din punct de vedere social.  Costul cu acesti tineri NEET este estimat de catre Eurofund la 1,54% din PIB.

A treia. Histereza somajului indica necesitatea unor politici structurale adecvate. Din datele ANOFM, referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adreseaza agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca in vederea gasirii si ocuparii unui loc de munca, aceasta fiind de 75%. Somerii cu nivel de instruire liceal si post-liceal reprezinta 18%, iar cei cu studii universitare doar 7%. Masurile propuse de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, prin intermediul Programului National de Ocupare a Fortei de Munca sunt legate de medierea incadrarii in munca pe perioada nedeterminata si determinata; acordarea serviciilor de informare si consiliere profesionala; organizarea cursurilor de formare profesionala; completarea veniturilor somerilor care se incadreaza inainte de expirarea somajului; Incadrarea somerilor peste 45 de ani sau unici sustinatori ai familiilor monoparentale prin subventionarea locului de munca; stimularea mobilitatii fortei de munca (incadrarea intr-o localitate la o distanta de peste 50 km fata de domiciliu; incadrarea in alta localitate cu schimbarea domiciliului); prima de incadrare pentru absolventi;Incadrarea persoanelor cu handicap, prin subventionarea locului de munca; consultanta pentru initierea unei afaceri; burse de locuri de munca s.a.

Totusi, pare ca totusi finantarea alocata politicilor pe piata muncii nu ne ajuta prea mult.

 A patra. Urgenta maxima este implementarea unui Plan de reducere a somajului in randul tinerilor. In opinia mea, implementarea unei Scheme pilot de tip "Garantii pentru tineri"- masura luata deja de Ministerul Muncii in vederea imbunatatirii accesului pe piata trebuie completata cu masuri directe de sprijin pentru firmele private. Sistemul de garantii pentru tineri presupune ca in termen de patru luni de la intrarea in somaj sau de la momentul in care nu mai participa la o forma de invatamant formal sa se asigure o oferta de buna calitate pentru ocuparea unui loc de munca, pentru continuarea educatiei, intrarea in ucenicie sau pentru efectuarea unui stagiu. Schemele de "Garantii pentru tineri" vizeaza prevenirea abandonarii timpurii a scolii, cresterea sanselor de obtinere a unui loc de munca si eliminarea barierelor practice din calea obtinerii unui loc de munca.

As mai adauga aici ca masuri structurale extinderea Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri (startup uri incubatoare de afaceri, etc); stimularea participarii tinerilor romani la programul "Erasmus for Young Entrepreneurs". Consolidarea parteneriatului public privat pentru infiintarea unui program autohton de formare a tinerilor antreprenori; Facilitarea tranzitiei de la scoala la munca prin promovarea uceniciei si combinarea oportunitatilor de munca si pregatire. Intreprinderile mici (sub 50 de salariati) care angajeaza minim 5 ucenici vor primi un ajutor suplimentar, o subventie pentru fiecare ucenic/an, cu conditia de a mentine acei angajati timp de 2 ani; Promovarea transformarii internshipurilor in contracte de munca permanente (contracte pe perioada nedeterminata). Firmele sa primeasca din partea statului subventie per angajat pentru care internshipul se transforma in contract de munca pe perioada nedeterminata (firma trebuie sa mentina acel angajat minimum 2 ani); Programe de tip "Pasarela" locurile de munca din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajati pentru a dobandi "abilitati transferabile" in joburile din sectorul privat; Generalizarea stagiilor de practica la toate nivelurile de educatie de tip invatamant profesional si tehnic, vocational si teoretic, la nivel preuniversitar si universitar; Extinderea colaborarii dintre scoala, universitate si angajatori prin crearea de platforme platforme on line cu locuri de munca disponibile (intalnirea cererii cu oferta de munca); Program de incurajare a tinerilor rromi sa intre pe piata alba de munca care prevede un stagiu platit de stat, cursuri de specializare si pregatire si la final, consiliere pentru plasamentul pe piata de munca.

Solutiile punctuale sunt bune dar pentru reducerea somajului structural va trebui sa mergem mai departe. Este necesara atacarea rigiditatilor structurale de pe piata muncii, cresterea productivitatii, masuri pentru mobilitatea redusa a fortei de munca, reducerea asimetriei informationale pe piata muncii si in mod sigur, reducerea impozitarii muncii. hotnews.ro

                                                                                        

                                                                                   CRISTIAN SOCOL

Nota redacţiei: Cristian Socol este conferenţiar universitar la ASE Bucureşti, consilier personal al premierului Victor Ponta pe probleme macroeconomice