Așa cum se poate
observa, suntem ,,martorii” semnării ,,actului de naștere” al volumului de versuri ,,CĂRĂRI PRINTRE STELE”, al
domnului IONEL SIMA, apărut la Editura Armonii Culturale, Adjud, Vrancea, 2013,
cu I.S.B.N. 978-606-8388-98-4, director editură – Gheorghe A. STROIA, membru
corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, și
o prefață (argument) semnată de Vasile
BELE, volumul în sine, cuprinzând poezii semnate de autor, dar și ilustrații
ce poartă semnătura lui Carmen Claudia DIȚIU
– din Cluj-Napoca.
Un volum de debut, pot, fără să greșesc, să mai adaug. Și-acum,
așa cum este firesc, aș vrea să vă prezint câteva date personale
despre autor și cartea dumisale.
Debutant fiind, pornim de la banala întrebare: ,,Cine este Ionel SIMA?”, și-apoi, vrem nu vrem, se naște a doua întrebare: ,,Ce / cum scrie Ionel
Sima?”. Deci, cine este Ionel Sima? Un fiu al Țării
Lăpușului – aș zice întâi. Născut în urmă cu câțiva
zeci de ani - dar știm noi că nu atât
numărul lor contează, cât înțelepciunea
dobândită în acești ani – în frumoasa Țară a Lăpușului,
și mai exact în Suciu de Sus, azi o
comună de frunte a acestei țări
etnofolclorice. Este căsătorit, are doi copii
- un băiat și o fată – care prin
căsătorie au adus în casa familiei Sima încă o fată și un băiat, și-apoi,
firesc au fost așteptați nepoții,
azi doi la număr, deocamdată. Zic, deocamdată, gândindu-mă la tinerețea copiilor domnului Sima.
Și fiindcă în viață nu ne alegem nici când venim ,,în lume” și nici când plecăm din ea, familia Sima, în
urmă cu ceva vreme, a fost greu încercată. Necazul și supărarea, durerea și
amarul nu i-au lăsat să aibă o primăvară fericită, așa cum își propusese
întreaga familie, mai în glumă mai în serios. Acestea s-au abătut asupra
dumnealui dar și a familiei întregi,
când într-un sfârșit de aprilie, cea
care la acea vreme era și soție, și
mamă, și bunică, în urma unei boli,
pleacă spre stele, pentru a-i veghea de-acolo de pe bolta stelară, pe cei rămași aici, pământeni.
Durerea a rămas aici pe pământ. Lacrimile nu încetează a
curge, florile și lumânările aprinse nu
se vor stinge niciodată, iar toate acestea sunt ,,martori”că iubirea nu se
stinge nici după eterna plecare pe drumul veșniciei,
dimpotrivă, poate să se adâncească. Despre uitare nici nu putem vorbi. De ce?
Acest suflet nu se va uita niciodată.
De ce am pomenit de toate acestea, mă veți întreba! Și
am să vă răspund tot eu, dar martor obiectiv îmi este familia despre care
discut – familia Sima. O dată cu plecare spre stele a doamnei Zorica, fie
iertată, începe pentru Ionel Sima, ,,calvarul” – ,,calvarul omului rămas
singur”, care după pierderea suferită, nu-și
găsește liniștea sufletească.
Și-atunci, printre
lacrimi, uitându-se înspre stele, sau numărând în fiecare seară cerul și stelele de pe el, cu pix și hârtie, își
așterne sufletul pe acestea. Atunci, la
vremea când le-am preluat eu, le-am spus ciorne, apoi una după alta, au devenit
manuscris, gândindu-ne că toate acestea vor fi adunate și puse în paginile unui volum. Iată-l, azi, la dumneavoastră în
palme, răsfoindu-l, citindu-l, apreciindu-l, judecându-l, cântărindu-l.
Nu pot să trec cu
vederea faptul că de această familie, personal, mă leagă o prietenie de ani
buni. E adevărat, că nu ne-am văzut prea des (că strică, uneori), dar nici prea
rar încât să ne uităm. Cert este că orice întâlnire de-a noastră a fost un
prilej de bucurie, de veselie, până într-o zi, la aflarea groaznicei vești. Ăsta este începutul ... și-ntre toate acestea, știam un singur lucru, alături de o prietenie
sinceră, mai aveam ceva în comun – dragostea pentru folclor și tradițiile
noastre milenare.
Așa se face că
uneori ne mai întâlneam la câte un spectacol sau festival de folclor, în
calitate de participanți. Ba, în plus,
familia Sima, au susținut așa cum au putut, unele acte de cultură. Dar,
nu atât despre aceste amănunte doresc să atrag atenția, aici, cât despre debutul în lumea poeziei a omului,
prietenului, poetului IONEL SIMA, fiindcă de azi, alături de alți și
alți creatori de vers și rimă îl includem cu cinste și bucurie, vrem nu vrem, și pe el, Ionel Sima, debutantul.
Am dorit doar în linii mari să cuprind câteva aspecte ale
vieții unui poet, viață, care este așa
cum este, cu bune și cu rele, cu
necazuri și bucurii, dar o viață trăită cu decență și demnitate, o viață fără minciună sau ură, ci doar una
pro-adevăr – sunt doar câteva cuvinte despre cei coborâtori din familia Sima,
cu sufletul și inima aparținând Țării
Lăpușului.
Știm că dorința naște
poezie, iubirea la fel, naște iubire și poezie, dar le înfrumusețează,
dragostea sau fericirea le pigmentează în cromatica dragostei, dar prin Ionel
Sima ne putem da seama, că și durerea, și amarul, și
supărarea ori tristețea, pot naște poezii, pot înflori în poeme.
Dacă pentru unii poeți
(creatori de poezie), a scrie versuri este o eliberare absolut cardiacă, atunci
și pentru Ionel Sima, scrisul poemelor
înseamnă eliberare. El, poetul Ionel Sima, scriind versuri, vorbește cu stelele, cu soarele, cu luna și cu cei aflați
printre ele. Oare, cât de mare sau de profundă, trebuie să fie durerea pentru
ca să-ți găsești refugiu sau eliberarea în poezie. Enormă! Foarte mare! Dar e
vorba, în acest caz, de-o eliberare sinceră, unică. Așa este și cazul lui
Ionel Sima ... el suferă, dar face din această suferință, nu un chin greu de
suportat, ci o eliberare personală.
Dacă ar fi să fac o paralelă între cântecul nostru popular și lumea poeziei, prin Ionel Sima, aș putea să mă concretizez cel mai bine,
obiectiv. Poezia lui Ionel Sima, este de fapt, doina din cântecul nostru
popular, pentru că aici avem necaz, amar, supărare, flori ofilite, iubire
împlinită și împărtășită, dar plecată mult prea devreme, o iubire
dispărută prematur, extrem de timpuriu.
Iubirea și iubita
apare aproape în fiecare poem, la fel și
speranța ori dorința! Ionel Sima este zburătorul heliadean,
personajul magic din literatură. Nu vă așteptați să găsiți
în poemul simanian complexitate, ci dimpotrivă simplitatea și sinceritatea curgerii versului este de o
rară frumesețe. Te simți, cu adevărat printre cărările ce duc la
stele, citind volumul. Personal, îl felicit, pentru frumusețea celestă spre care ne trimite Ionel Sima,
pentru curajul acestui debut, pentru faptul că a avut puterea de-a trece peste
greutățile vieții, inerente, de-altfel, dar și
pentru bucuria de a ne întâlni cu acest prim volum de debut. El, Ionel Sima, a știut să treacă peste necaz, adunându-l în
vers, dându-i nume magic – poem.
Sunt ferm convins că Ionel Sima nu se va opri aici, ba chiar
știu multe amănunte despre viitorul, în
plan literar, al debutantului de azi. Văd în Ionel Sima o forță și
o putere cum rar îți este dat să
întâlnești, și mă bucur să am asemenea prieteni jur-împrejurul meu, dar din
păcate, din punctul meu de vedere, aceste caractere puternice, sunt din ce în ce
mai rar de întâlnit. Recunosc faptul că și
mie îmi dă putere și forță din puterea și
forța dumnealui.
Ionel Sima promite multe și
este omul care-și respectă
promisiunile. Și uite cum, chiar aflat
la început de drum, deja drumul său are ,,alt drum”, și ,,alt drum” ... de fapt, niște
cărări, și fiecare în parte are același final – versul și poezia, mitul și
legenda.
Te felicit pentru acest mic ,,tratat” de sinceritate și m-aș
bucura dacă el, volumul, ar ajunge în casa și-n
mâna a cât mai multor cititori, pentru ca este unul de excepție. Execelența
simaniană își cere tributul, sau
probabil, și l-a cerut. Acesta a fost
unul zdrobitor, dar ,,efectul” sau rezultatul lui – unul la înălțime. Să fii mereu un luptător, să nu-ți pierzi forța
și nici curajul, indiferent, pe ce
cărări te vor purta pașii.
Lejeritatea
exprimării, dar și noblețea versului – nu-ți sunt străine – te bucuri, din plin, de ele, iar acestea, îți mărturisesc, că-ți sunt un avantaj. Vor trece ani și
ani, și-mi vei da dreptate, pentru că
vei cunoaște alți și alți creatori de poezie, iar fiecare, în felul
său, îți va măturisi acest lucru. Să te
bucuri de harul ce l-ai primit, să te bucuri de talant și cred în înmulțirea,
cu noroc, a acestora, raportându-mă la tine și
la exemplul biblic, cunoscut, cel al primirii și
înmulțirii lor. Dar și a irosirii lor, ai grijă!
Să nu-ți irosești deja consacratul talant ... ar fi un mare
păcat. Gândește-te la un singur lucru –
drumul tău abia acum începe. Noi, cititorii, suntem martori la promisiunea sau
promisiunile făcute, și vrem să le
vedem împlinindu-se, fără putere de tăgadă. Alături de sentiment, picuri în
poemul tău, dragostea față de ulița satului, față
de pădurile sau dealurile copilăriei, față
de holdele care-ți ,,învelesc fața”, iar prin venă-ți curge ,,râul și văile
și pâraiele” – vezi pag. 36 – ,,trup
natal”.
,,Clopotele bisericii”, îți
bat ,,în inimă” iar la auzul lor până și
,,trupul natal” îți ,,tresaltă de
fericire”. Rădăcina ta, n-a vrut să se oprească doar într-un singur loc,
într-un ținut anume, chiar tu ne
mărturisești – vezi pag. 35 –
,,rădăcini”.
Atunci când ai vrut
să prinzi rădăcini într-un loc – probabil locul natal – zilele ,,creșterii”, te-au ,,obligat” să crești, iar în tinerețe, inima te-a obligat să-ți
cauți iubirea – e o dorință a vieții,
așa e datul vieții. Crescând, după perioada copilăriei, în plină tinerețe, dorința
ți-a fost să-ți întâlnești
,,jumătatea inimii”, adică jumătatea vieții,
a veșniciei. Ai găsit, ai iubit și ai ocrotit tot ce înseamnă fruct al
dragostei. Și-apoi ruptura! Iată
ruptura despre care vorbeam anterior, iar poetul în singurătatea sa, zice:
,,acum mă clatin / fără rădăcini”. Haideți
să ne imaginăm un exercițiu, unul
simplu. Ne naștem – (nu știm când venim în lume!), creștem (sub ochii ocrotitori ai celor care ne-au
născut!), iar când ,,vine vremea” (cum se spune în popor!), te așezi la casa ta. Nimic nefiresc până acum, în
acest exercițiu propus!
Dar când împreună cu jumătatea găsită, începi să dai ,,în
rod”, deja viața se schimbă mult, doar
împreună înmulțind sămânța, v-ați
văzut crescând sub ochi, rodul, apoi, ai fi vrut, sau ți-ai dori ca viața să
fie așa ca-n basm, tot ce e frumos să
dureze o veșnicie. Sau veșnicia să fie fără de sfârșit. N-a fost așa
în cazul dumneavoastră, căci, cineva, s-a grăbit spre stele. Și iar apare firescul, căci născuți fiind, ,,mai trebuie să și murim”. Nu? Evident că nu ne-am dori acest
moment în plină putere sau în plină tinerețe,
dar ne alegem, oare, momentul plecării?
La prima citire a poemelor ai fi tentat să spui, că poetul,
fără a greși, ,,a căzut” într-o
melancolie nefirească. Așa și este, o omni-prezentă stare melancolică,
fapt ce-mi amintește de Baudelaire,
încât văd o continuare simaniană a acestei stări. Vă aduceți aminte de Baudelaire, nu? Poet francez,
născut în anul în care la noi, era exact revoluția
lui Tudor Vladimirescu, dar unul controversat care se inspiră în creațiile sale din viața cotidiană, iar opera-i cuprinde o varietate de figuri și teme. Așa
este și volumul lui Ionel Sima –
inspirat din viața cotidiană, cu o
diversitate mare de teme. Ionel Sima nu se oprește
asupra unei teme propuse sau impuse de inimă, ci din contră, tematica este
vastă.
Important, în tot, este puterea de-a trece și de-a te elibera, iar Ionel Sima, repet,
are această forță. El ne demonstrează
că, pe lângă rugăciunea spirituală ce o ridică ori o rostește, mai poate rosti una – o rugăciune către
cele patru anotimpuri. Aceste anotimpuri au trecut prin sufletul poetului cu
singurătate, și-atunci pentru a-i fi
suferința mai ușoară, prin poem, Ionel Sima aduce rugă anotimpurilor, pentru
a-i veni în ajutor. A se vedea spre certitudine ,,ruga de primăvară” (pag. 28),
,,ruga de vară” (pag. 29), dar și
,,ruga de toamnă” (pag. 30) ori ,,ruga
de iarnă” (pag. 31). Primăvara (pag. 28) poetul roagă ,,florile să
înflorească”, ,,pasărea să-și facă
cuib”, ,,pârâului să susure lin”, iar vara (pag. 29) roagă ,,pasărea să cânte”,
,,norii să aducă ploaie” crescătoare de rod, ,,crinii să înflorească”, iar
căprioara, simbol zoomorf, să ,,caute prin codru”, iubirea deja pierdută. Abia
atunci ,,am înțeles / că te-ai ascuns
de mine”.
Toamna a rugat ,,pomii să de-a rod”, ,,râul să bocească”,
,,norii să plângă” (pag. 30). Iarna, în schimb, sufletul trăiește ,,în frig și-n
gol”, iar munții sunt ,,acoperiți cu zăpadă”. Dumneavoastră vedeți o altă față
a anotimpurilor? Ionel Sima vede fața
reală a anotimpurilor, cea adevărată specifică fiecăruia, firească și fără elemente ce-ar altera frumusețea lor, de-asta fiecărui anotimp îi dedică o
rugăciune. Dar, să nu uităm esențialul,
în toate aceste anotimpuri, cineva a lipsit. În schimb, rugăciunea a continuat
a fi spusă, spre a fi auzită printre stele. Una dintre stele, desigur, a auzit,
glasul rugăciunii rostită de poet. Și,
s-a rugat și ea, dar cum pământeni
suntem, nu cred că suntem în stare de-a auzi astfel de voci. Ele coboară pentru
a ne face somnul mai lin, coboară spre a ne ocroti în întunericul nopții. Le simțim
doar! Dar nu le poate simți oricine,
oricând sau oricum.
Ionel Sima urcă, din acest moment, spre stele, singur,
rostind rugă. Matematica lunilor, zilelor, săptămânilor sau anilor căutării
sunt fixe pentru poet. Suntem conștienți că matematica este o știință
a exactului, este o știință exactă, cu reguli stricte, dar fără rabat
de la ele, altfel ajungi într-o altă viață,
într-o altă vreme, într-un alt anotimp, într-o altă direcție. Poate nu cea dorită. Matematica
poetului, prin vers, este cu adevărat exactă, dar este și o ,,amintire ce rămâne”, (pag. 32-33). Propun, dacă tot
vorbeam de amintiri, și poemul de la
pagina 43, chiar așa intitulat -
,,amintiri”, unde negrul se transformă în alb, colbul și paianjenii acoperă inima și
ochii – sunt doar câteva ipostaze magnifice, care au un final pe măsură -
,,atunci îmi amintesc de tine”, adică clipă de clipă, și-n zi și-n noapte,
pentru ca în vremea finalului de carte, totul să fie transformat în lumină –
vezi pag. 76, ,,luminație”.
Atmosfera este una cu adevărat spirituală, cum rar îți este dat să mai întâlnești - ,,lumini la toate casele”, ,,fum de
tămâie”, ,,flori”, ,,lacrimi” – pentru ca în miez de noapte acestea să se înalțe spre cer, cum altfel, dacă nu, tot într-o
atmosferă celestă, de sărbătoare, de mare spiritualitate, ,,în dangăt de clopot
/ amin”.
Iată-l! E aici!
Poetul Ionel Sima e aici, iar cartea de față,
darul dumisale, adică, sunt convins că va fi primit cu inima și cu sufletul și
așezat, la loc de mare cinste, în
biblioteca celor care iubesc arta, tradițiile,
poezia. Fii bine venit! Doamne ajută!
Vasile BELE – octombrie, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu