Prefectul judeţului
Maramureş Anton Rohian s-a deplasat astăzi(16.10.2013) în
localitatea Coltău pentru a analiza modul în care copiii de etnie romă
frecventează cursurile şcolare.
Domnia sa a vizitat cele două şcoli din cadrul comunităţii de
romi din Coltău, unde sunt înscrişi la această ora, circa 300 copii, din care
100 preşcolari, restul fiind elevi ai claselor 0-VIII .
Prefectul
Anton Rohian a purtat discuţii la faţa
locului cu primarul comunei Coltau Lajos Csendes, inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei
Prefectului judeţul Maramureş, Cristina Moldovan, conducerea Şcolii Generale “Petofi Sandor”,
cadrele didactice ale unităţii de învăţământ, precum şi cu mediatorul şcolar şi sanitar din
localitate.
Concluziile
nu sunt dintre cele mai fericite. Cu toate că majoritatea elevilor frecventeaza
cursurile şcolare, aceştia ajung în clasa a VIII cu mari deficienţe de scriere
şi citire, fără a stăpâni noţiunile elementare
din materiile de bază.
Prefectul
s-a arătat îngrijorat de situaţia întalnită în rândul elevilor romi din Coltău.
Anton Rohian a solicitat ca în cel mai
scurt timp, să aibă o întâlnire cu părinţii elevilor şi reprezentanţii
Inspectoratului Şcolar Maramureş, în vederea analizării cauzelor care au dus la situaţia şcolară
precară a elevilor romi din Coltău. De
precizat că majoritatea familiilor din care provin aceşti copii beneficiază
de venitul minim garantat din partea
statului ( ajutor social).
“Sunt
îngrijorat de ceea ce văd. Trebuie lucrat mai intens cu elevii romi, pentru a
cunoaşte notiuni elementare la materiile de baza, cu accent pe pregătirea preşcolarilor. Trebuie conştientizaţi şi
părinţii de importanşa pregătirii şcolare, în vederea integrării în societate a
acestor copii. De asemenea, foarte important este şi aportul cadrelor
didactice, care trebuie să dea dovada de
multă răbdare şi perseverenţă cu
elevii din etnia romă” – a declarat prefectul Anton Rohian.
Instituţia
Prefectului Judeţul Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu