sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Sfârșitul lumii n-a fost o glumă !

Desigur că nu noi suntem cei care vom schimba lumea, dar Biblia este un tratat al credinței și până acuma n-a fost dezmințită, acolo Sfântul Paul zice că :”Biblia, într-un singur cuvânt, este iubire”, iar iubirea face ca oamenii să se respecte, să respecte familia și valorile lumii, în momentul în care nu va mai exista iubire, ori trecem pe homosexuali, ori dragostea devine cum era înainte ”minutul de NTS”, ceea ce presupune că este adevărat, că vine sfârșitul lumii, deoarece copii nu vor mai fi, și unde să fie fără familii și răutatea dintre oameni nu-i va mai ține legați. Așteptam că ”sfârșitul pământului” va fi printr-o catastrofă naturală și uite că noi cu bună știință-l facem această distrugere și o aprobăm, ”ne adaptăm la mersul vremurilor”, deci îl acceptăm, acceptăm acest dezmăț planetar, dar  dacă pui în felul acesta problema, acolo vom ajunge, și acea nebuloasă care ne mâna dragostea către iubite dispărând, neștiind la acele timpuri, că iubirea era ”Lanțul” care a făcut și ținut oamenii pe pământ și dacă dispare lanțul, dispare și obiectul muncii. Ce simplu este și noi care ne gândeam la cine știe ce sori vor apare în plus(după cele declarate și filmele făcute de NASA, pentru a vedea cum se va desfășura Apocalipsa), care ne vor distruge. Uite că iar are dreptate Lenin care zicea că ”orice societate se distruge prin ceea ce se naște în interiorul ei”. Acum dacă dăm perdeaua la o parte, sincer indiferența oamenilor, care înlocuiește iubirea, este tot atât de nocivă ca și ura, doar că pentru a urî trebuie să ai motive, în schimb ca să fi indiferent nu-ți trebuie nimic. Nu te interesează pur și simplu, și te detașezi de lume, unii foarte vizibil, construindu-și ”gardurile” din zidărie, ca să nu le fie deranjate nici măcar privirile. Și uite așa problema este simplă:”Dumnezeu ne-a dat lumea pe mână, cum îți păstra-o așa o s-o aveți”. În momentul în care dragostea de sine este mai mare decât dragostea ce trebuie să o oferi celorlalți oameni, trecem la faza de autodistrugere când nu mai ești capabil să faci un bine altora ”ai ajuns” în faza de distrugere. Cât de simplu este și nimeni nu a văzut acest lucru până acum, este posibil să fie o idee în premieră mondială. Ideile or fi simple, dar nu se pot da înapoi singure, globalizarea în loc să ducă la interschimbabilitatea tehnică, a dus la preluarea lucrurilor neomenești; indiferența, cruzimea, dezmățul și altele că nu-s la ora de dirigenție, așa cum se știe lucrurile rele sunt primele învățături care rod societatea, dar și credința, așa că această contaminare unii nici n-o văd, mai mult, în indiferența lor o și acceptă sau și mai rău, unele televiziuni o și propagă, răul lor fiind algoritmic între tineri.
      Noi deja știm că trebuie să ne iubim, să vedem dacă vom putea influența și pe alții să încerce să scape de indiferență, de rapacitate, hapsâni-tate, dezmăț și altele bine cunoscute răutăți, dar cred că nu se va putea de aceea acum este SIGUR  sfârșitul.... Oameni puteți face ceva?!

                                                                   Toma Gross Rocneanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu