La Cenaclul Scriitorilor a debutat tânăra Luisa Neruţ

       Sâmbătă, 29 martie, a avut loc în sala de şedinţe „Ion Burnar”o nouă întâlnire a membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, prezidată de către scriitoarea Florica Bud.

     Hotărât lucru şi pozitiv în acelaşi timp este faptul că apar tineri şi tinere care frecventează cenaclurile şi întrunirile literare băimărene. Mă gândesc că la „Miercurea de poezie” au citit recent Cornelia Conţiu şi Valentina Peleskei, la cenaclu după Cornel Motica a venit rândul poetei Luisa Neruţ.

     Timpul, valoarea poemelor, zbaterea întru înfrumuseţarea cuvântului şi a lumii în care trăim, căci poezia este „arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor” cum bine spunea filozoful german Arthur Shopenhauer, îi va aduce în dicţionarele istoriei literaturii române sau nu.

      După recitarea (expresivă!) celor 9 – 10 poeme de către Luisa Neruţ, au luat cuvântul: Florica Bud, Dragomir Ignat, Rodica Dragomir, Ioana Ileana Şteţco, Silvia Urlih şi Ioan Şiman.

    
Vă supunem atenţiei trei dintre aceste poeme:

Straja

Două braţe argintate leagă ţărmuri depărtate,

Iar lumina le-este farul cu ecou-singurătate.

De o parte lungii codrii ce-şi adorm zbuciumul surd,

Iar în dreapta se aşterne câmpul ud de timpul crud;

Noaptea-i paznic peste toate, iar în liniştea nocturnă

Norii-aleargă fără ţintă dezlegând ploi ce răsună;

Vântul bate-n stâlpi de piatrã deşteptând luciri de ape,

Iar în stâncile-nverzite valuri negre stau să crape;

Dunărea-şi ineacă pânza ce-i cuprinsã între maluri

Şi-o ascunde prin adâncuri măsurată doar de valuri.

Iar în noptea cea târzie, când risipa-şi face clipa,

Albatroşii-n foame oarbã grav închid cerc cu aripa.

Pe-un ponton, grei paşi adună orele ce greu se scurg,

Strajă lasă între maluri de cu zori până-n amurg…

Amprentă

Nu ştiu nici azi de ce cuvântul tău

m-apropie mai mult de romanţa pământului ud

Nu ştiu nici când braţele tale m-au arătat

luminii

Ştiu doar că nu mi-a fost de-ajuns

să mă pot defini prin atâtea frunze galbene

până nu m-ai înălţat pe umerii tăi

să văd că şi îngerii palizi strălucesc

apoi

odihnindu-mi insomnia în palmele tale

să învăţ cum se frământă icoane mărunte

din lut

De-abia atunci ploi dezlegate în suflet

umpleau golul măsurat de timp

Încet, încet, din gândurile stinse creşteau

punţi.

În urmă gara…

Paşi mărunţiţi crestează siluete

Prin stropi cuprinşi de tremur şi delir,

Ce vânt păienjenit, ce piruete

Rotesc pe umeri flori de mohair.

Căzuţi în gol, împăturim un gând

În zaţ şi scrum, în gri şi zvon şi ploi,

Ce greu atârnă noaptea… În curând

Acelaşi drum – în faţă şi ‘napoi.

Priviri şi ceaţă, pânză-n nemişcare,

Un şuier ars şi ochii te pierduse.

Mai pot s-aduc de-acum tot ce se duse

Pe un peron lipsit de felinare?

                                                  GELU DRAGOŞ