marți, 13 mai 2014

Festivalul Internaţional de Poezie „Cuvânt în lume” a ajuns la ediţia a V-a

Prin colaborarea fructuoasă a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, preşedinte scriitoarea Florica Bud şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, director prof. Marius Crăciun, luni, 12 mai, a avut loc o nouă întrunire literară dintre scriitorii maramureşeni şi elevii prestigiosului colegiu băimărean, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie "Palabra en el Mundo" ("Cuvânt în lume").
       Pe parcursul unei ore şi ceva, membri ai Cenaclului Scriitorilor din Maramureş au citit creaţii proprii (unele în premieră!), în special poezie, dar şi proză şi au încercat să se cunoască mai bine. Protagonişti au fost: Florica Bud, Dorina Halas, Ioana Ileana Şteţco, Anca Goja,  Claudia Tomescu, Rodica Dragomir, Luiza Neruţ, Dragomir Ignat, Dumitru Fânăţeanu, Ioan Hada  şi Cornel Motica, precum şi elevele: Ioana Petruş, Ana Maria Cioară, Elena Păun, Diana Tătăran şi Teodora Heteş.
      Din partea gazdelor, organizatoarea evenimentului a fost doamna prof. Loredana Molnar, care s-a străduit să tipărească o nouă antologie cu creaţiile cenacliştilor, poeme traduse de liceenii eminescieni şi în alte limbi de circulaţie decât româna.
       Cu Antologia „Palabra en el Mundo”, numărul 5, se va participa la Concursul revistelor şcolare, concurs anual organizat la mijlocul lunii mai de către scriitorul Nicoară Mihali, aflat sub tutela Inspectoratului Şcolar  Judeţean  şi Casa Corpului Didactic Maramureş.


                                                                                  Gelu DRAGOŞ

Primesc un mail de la doamna Loredana Molnar care îmi spune printre "altele", citez:
" Mă numesc Loredana Molnar şi am citit cu plăcere ce aţi postat pe blog în legatură cu festivalul de anul acesta.Ma simt prost faţă de colegele mele care au coordonat şi ele proiectul şi aş vrea, dacă se poate, să le treceţi şi pe ele, nu aş vrea să creadă că îmi atribui eu tot.Tot ce ţine de partea artistică (expoziţia de desene), precum  şi antologia de anul aceasta au fost coordonate de prof. Cristina Rettegi, iar prof. Mihaela Tarţa s-a ocupat de organizarea festivalului împreună cu mine ( strângerea poeziilor, traducere, contactul cu organizatorii la nivel internaţional, sponsori, transport, etc).Eu am fost cea care am moderat , dar nu sunt singura coordonatoare.Vă multumesc!"
Aşa este! Din păcate eu nu am putut participa la manifestarea dvs. decât cu inima şi două poezii recent scrise deoarece eram de serviciu pe şcoală şi trebuia să însoţesc elevii din Mireşu Mare în satele aparţinătoare! Dar, după cum observaţi, m-am conformat cu drag! Felicitări şi colegelor dumneavoastră şi domnului director Marius Crăciun!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu