Dacă unu` mic cu picioare iuți
ar mai avea noimă în contemporaneitate, sunt sigur că acum s-ar așeza la calculator și, obosit nevoie mare, cu ultima suflare ar tasta:
Veni Vidi Vici!
Omulețul a rămas viu
în amintirea lumii fiindcă a murit anunțând
gloria altora, ori eu, viu și sănătos
încerc să-mi țin bucuria în frâu, să nu
pară cumva că n-am tiv de modestie la minunea de caracter pe care mi l-a
cadorisit bunuțul Dumnezeu și cu cuvinte simple să vă spun că am
cunoscut Gloria!
Ei bine, Gloria nu e moldoveanca aia frumoasă cu zâmbet
angelic și picioare până-n gât (despre
care n-am să vă vorbesc, fiindcă fanteziile mă privesc!), nu e nici cine știe ce încununare a vreunor mărețe fapte de luptă, e doar numele hotelului
unde am fost cazați...
Păi cum să nu vorbesc de locul unde calda primire ne-a făcut
să ne simțim ca acasă?! Voiați să vă povestesc despre nenea taximetristul
(acu` nu vă așteptați să-i fi reținut
numele!) care n-a pornit aparatul de taxat și
care, după câți bani ne-a cerut, m-a
făcut să înțeleg că globalizarea a
început de la noi, cu transferul de ”șmecherie” dinspre pârdalnicul București către piosul Nord românesc.
Ei, bine, aspectul e nesemnificativ și nu vă vorbeam de el dacă nu, curioși cum sunteți, m-ați fi tras de limbă.
Altfel, cazare bună, masă bună, oameni faini cu zâmbete
largi pe cât le erau și sufletele. Ca
acasă. Spun ca acasă pentru că am simțit
cu adevărat această senzație. De fapt
era și firesc să simt așa întrucât și
anul trecut am fost în Suceava, laureat al aceluiași Festival-Concurs de Literatură ”REZONANȚE UDEȘTENE”,
când am luat premiul doi la secțiunea
proză scurtă.
Anul curent, înțelegând
exigența jurizării, m-am întrebuințat conform și
am fost răsplătit cu marele premiu ”Eusebiu Camilar” pentru lucrarea mea
”Little Beetle” (citește lucrarea aici:
http://scrieliber.ro/little-beetle/)
Pentru cei care nu știu,
de câteva ediții organizatorii au
schimbat numele festivalului din ”Eusebiu Camilar” în ”Rezonanțe Udeștene”,
întrucât comuna Udești, pe lângă marele
scriitor, a dat țării și alți
oameni de seamă dintre îi care menționez
pe poeta Magda Isanos, pe jurnalistul și
scriitorul Mircea Motrici (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Motrici) și pe poetul Constantin Ștefuriuc,
(vezi:http://www.poezie.ro/index.php/author/0012299/index.html).
Așadar, în măreața zi de 10 mai 2014, Carmen Șteiciuc - mentorul festivalului sus numit,
după ce a anunțat câștigătorii secțiunilor
reportaj literar și poezie, a trecut la
proză scurtă și emoțiile au cresut. Era nițel trecut de miezul zilei când a strigat-o
pe Raluca Ioana Râmbu pentru premiul trei, apoi pe Emilia Tabără câștigătoare a premiului doi. Deja eram
fericit. Pentru cele mai înalte două poziții
rămăsesem eu și Laurențiu Cavachi, un tânăr de doar 23 de ani, cu
care m-am împrietenit anul trecut, întrucât și
el a fost laureat al ediției
anterioare, atunci el situându-se pe locul întâi, adică cu o treaptă mai sus
decât mine. Ca o paranteză, urmare a prieteniei noastre am decis încă de atunci
să trimitem lucrări pentru concurs de anul acesta și ne-am promis ca și
dacă doar unul dintre noi va fi din nou pe podium, celălalt să-l însoțească la festivitatea de premiere.
Carmen Steiciuc, cât să mărească suspansul, ne-a țintuit cu privirea și a lăsat clipe lungi să treacă până când să anunțe câștigătorul
locului întâi. Când l-a strigat pe Laurențiu
am înțeles. Mie-mi lăsase ce-a mai
rămas pe fundul tolbei...
Marele Premiu ”Eusebiu Camilar” și premiul revistei ”ATENEU” din Bacău!!!
Președintele
juriului, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (vezi:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_A._Diaconu), când m-a văzut venind să-mi
ridic premiul a exclamat: ”Aha, e de înțeles
acum!” și cum eu nu înțelegem ceea ce el înțelesese, mi-a tradus substratul exclamării prin faptul că a
apreciat în mod deosebit scrierea mea și
că nivelui ei se explica de acum, datorită vârstei. În egală măsură m-a
asigurat de valoarea lucrării și un alt
membru al juriului, Vasile Spiridon
(vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Spiridon) , cel care mi-a
înmânat premiul revistei ATENEU.
Din juriu au mai făcut parte și
sunt onorat să-i menționez pe Adrian
Dinu Rachieru, Gellu Dorian și Liviu
Clement, întrucât întreaga echipă de jurizare m-au pus în fruntea câștigătorilor festivalului.
Cu marele premiu o dată înhățat,
cu oamenii faini în preajmă, Dumnezeu bunuțul
a făcut ca și vremea să fie de partea
noastră. N-a plouat, n-a fost frig, dimpotrivă chiar înaintea premierii mele și soarele mi-a trimis cadou câteva raze
jucăușe. Altfel cum am fi putut
continua preumblarea noastră prin Udești,
ce mereu se încheie cu vizita la casa memorială Mircea Motrici?!
Acolo, lângă o căruță
ancestrală, ca și în ediția de anul trecut laureații și
invitații (scriitori bucovineni și nu numai) au recitat din creațiile proprii, au vorbit despre festival, s-a
cântat folk și s-a socializat. Gazdă
minunată, doamna Rozalia Motrici nu ne-a lăsat să flămânzim. Nici să suferim de
sete... Dintre toate bunătățile puse
nouă pe masă, aș comite o mare
nedreptate să nu pomenesc despre cozonacul amfitrioanei, căruia i-am dus dorul
un an întreg. Și de această dată
bijuteria aia de aluat bine dospit, copt până la pufoșenie și plin până
dincolo de generozitate cu nucă, stafide și
cacao trona în mijlocul mesei, tăiat în felii ușot
mai groase decât degetul meu arătător.
Când mi-a venit rândul să mă cațăr în caruță, am vorbit
despre începuturile mele ca scriitor, despre familie și prieteni, despre concursuri literare, despre organizatori și, nu în ultimul rând, am elogiat cozonacul.
Am făcut-o se pare atât de bine că, pe de-o parte în scurt timp a dispărut și ultima firimitură de cozonac de pe masă și, pe de altă parte, doamna Rosalia mi-a pus
într-o bocceluță modernă (a se citi
pungă, plasă etc.) o jumătate de cozonac și
alte bunătăți, să am la drum.
A fost frumos.
Am câștigat.
Vă povestesc, așadar...
.*** Cine vrea să se convingă cum de-am smuls marele premiu
juriului, să citească lucrarea ”Little Beetle” postată aici:
http://scrieliber.ro/little-beetle-3/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu