MI-AI DAT
Din lumina ta
stratificată
mi-ai dat şi mie
un licăr
şi de atunci
exist în nesfârşitul astral,
doar odată.
Din albastrul tău
imens
mi-ai dat un
fascicul
şi mi-am umezit
buzele cu dâre de speranţă
că liniile uşor
curbate din palmă
vor desena
conturul gândurilor mele,
frământate imens.
Din norul
întunecat ce acoperă răsăritul,
mi-ai dat umerii
laţi
să pot duce
povara însingurării;
tăcerea e
răspunsul meu
la şirul de inele
desfăcute brusc
în liniştea
înaintării,
când inel după
inel se rostogolesc
şi tenebrele scot
vălul spre lumină:
se vede
asfinţitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu