duminică, 13 decembrie 2015

Cenaclul Asociației Scriitorilor Baia Mare din 12 Decembrie 2015

 Uite că s-a mai putut rupe o zi din efervescența cumpărăturilor și a pregătirilor pentru Întîmpinarea Nașterii Mântuitorului, zi mohorâtă, zi în care sufletele vor fi bucurate de poezia oferită de poeta Elena Cărăușan, care ne onorează pentru a doua oră la cenaclu, citindu-ne din creația Domniei sale.
    Este un lucru superb, când barometrul spune că în 2-3 zile va ninge peste Maramureș, cu fulgi mari care vor aduce bune roade pământului în anul ce aşteaptă să vină pe lume.
    Cuvântul de bun venit a doamnei președintă Florica Bud imprăștie frigul ce fiecare l-a adus cu el, in Sala de cenaclu "Ion Burnar, a Bibliotecii județene "Petre Dulfu" din Baia Mare. După aceste vorbe frumoase, se dă cuvântul doamnei poetei Elena Cărăușan care ne delectează cu :"Timp zugrumat la mijloc", "Am înțeles", "Dragostea pietrelor", "Nordul dacic", "Clipa mea","Sîngele meu", "Timpul meu", "Sange de nisip". "Suntem egali". "O altă dimensiune","Și cuvintele au viață", "Poartă închisă", ş.a.
  Bucuria mare este faptul ca prezența la cenaclu este destul de bună fiind în sala 26 de colegi.
    Poeta face câteva destăinuri  din creaţia Domniei sale după care citeşte poeziile mai sus notate pe o muzica discretă. În cenaclu se lasă liniștea de absorție a metaforelor, figurilor de stil din care poeta și-a zidit poeziile, peste toate adăugând sufletul dăruit Poeziei, Creației. Melancolia poeziilor citite pune stăpânire și pe ascultători, simțiri care se pătrund în fiecare dintre cei ce iubesc poezia creând o atmosferă de basm.
      Poeta Rodica Dragomir spune, că a fost o plăcere faptul că a adus multe imbunătătiri poezia domniei sale, este o destăinuire de suflet scrise în frumoase metafore cu deosebită sensibilitatea. Este un salt mare făcut în asimilarea metaforelor, original, și comparații minunate din care dă exemple. Dezvăluie și ceva din "atelierul de creație" a poetei. O felicită din tot sufletul.
      Domnul Nicolae Scheianu Păuna, dezvăluie elementele primordiale ale construcției poetei într-o ascensiune fulminantă, subliniind prin exemple și versuri cele spuse. Poeta acceptă această "opresiunea" versurilor, dând exemplu din "Sângele de nisip". "Nisipul meu a fost un munte" sunt lucruri originale, fâcute cu știința poetei. Poeme minunate, dureroase pe alocuri. Felicitări din suflet.
        Domnișoara Antoneta Turda remarcă muzicalitatea versurilor ceea ce este rar astăzi la poezie.
        Domnul Vasile Tivadar, spune căci cu toate că suntem compuși din lucruri nemuritoare, și totuși murim. Sunt multe frumuseți in poezie și sentimente aduse de aceasta poezie deosebită.
          Domnul Ignat Dragomir deslușește sudurile cuvintelor care ne-au format, care depind de noi și noi trăim prin acestea. Deci între grandoare și dă dimensiune sufletul poetului. Poezia este foarte cizelată. Și nu trebuie lăsată într-un sertar, trebuie bagată în tipografie.
          Poeta Ioana Ștețco observă obsesiile doamnei, posesiile , sângele, poarta, trecerea și chemarea clipei. Consideră că Domnia sa încă este profesoară, să explice mai puțin, să se abandoneze şi să se dedice total poeziei. Dispersia poetei care lasă tot ce are să se imprime în noi. Poezia are substanță şi este ca o mare necercetată. Și divulgă personalitatea poetei. O felicită confirmând că sunt poezii adevărate.
          Profesoara Gabriela Popiel arată că este o etapă a profunzimii poetei. Domnia sa a făcut câte o caricatură a fiecărui membru al Cenaclului.
            Domnul Ioan Călăuz, primarul comunei Băsești, poet și domnia sa, arată folosirea simbolurilor: a porții, partea de "trecere" apoi "simbolul dacic" şi consideră că sunt poezii adevărate cum de mult nu a mai ascultat. O felicită pe poetă!
          Domnul Dan Achim, directorul Editurii "Gurinul" arată că citirea în Cenaclu, a fost un moment de deosebită însemnătate, pentru care dânsa s-a pregătit special. Citește un fragment dinte-o poezie care l- a răscolit profund. Domnia sa spune că acest fel de poezie merită și ascultată și răspândite. Toți avem și necazuri, unele își fac loc chiar și în poezia bună. O felicită din tot sufletul! Apreciază apariţia revistei “Izvoare codrene”, numerele  11 – 12, revistă sponsorizată în totalitate de Primăria Băseşti cu ocazia Zilei Naţionale.
            Prof. Șiman Ioan spune că el crede în faptul că, creația lumii, este posibil să fi fost cuvântul, dar nu fără femeie. Cuvântul de astăzi a fost un mijloc prin  care poeta a putut să se "dezbrace". Cuvântul meu poate că nu a fost folosit bine, dar aceste poezii “m-au încântat”şi cred că lucruri minunate poate descoperi cuvântul, care a fost ca o lecție. Este foarte frumos că se poate pune o cărămidă la cultura țării, care să rămână, dând exemplu pe George Coșbuc, Mihai Eminescu, Lucian Blaga. Deci poți face minuni cu acel cuvânt dacă acesta vibrează în noi.
            Valeriu Sabău spune că poeta “prin poezie își trăiește fericirea”. Toate poemele sunt trăiri tandre, adolescentine. Spune: “...m-a deranjat folosirea unor termeni tehnici în poezie, dar m-a frapat poezia doamnei Cărăușan. Autoarea are știința poeziei. Concluzionând a fost un Cenaclu frumos, reușit în care s-a audiat poezie bună.Sărbători fericite tuturor !


                                    Cu mult drag,
                                           Toma Gross Rocneanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu