Conducerea
ANRM a luat act cu regret de decizia unui grup de aproximativ 30 de colegi de a
se retrage din principala structură civică ce promovează revenirea la sistemul
de guvernământ monarhic. Printre acești colegi se numără oameni de mare
valoare, cu o ținută morală impecabilă. Regretăm decizia lor în pragul anului
2016, în care sărbătorim 150 de ani de Dinastie Română.
Considerăm,
însă, că ei au căzut victime manipulărilor venite din partea unor oameni pentru
care orgoliul personal este mai presus de idealul restaurării monarhiei în
România. Din păcate, unii dintre colegii de până ieri au amestecat, într-un mod
neelegant, fără nici un temei real și fără a aduce vreo probă, numele unor
membri ai Familiei Regale a României în disputele și în controversele care au
precedat decizia lor. Considerăm că acest lucru este total inacceptabil pentru orice susţinător
declarat al monarhiei constituţionale. De asemenea, considerăm absurde
acuzațiile care au fost vehiculate în spațiul public cu privire la prezența
unor "securiști" în rândurile conducerii ANRM, în condițiile în care
cei mai mulți dintre membrii conducerii organizației noastre aveau între 5 și
10 ani în Decembrie 1989.
ANRM
va continua să își îndeplinească menirea de a promova spiritul adevărului, în
așa fel încât românii să poată opta liber și în cunoștință de cauză pentru
revenirea la adevăratele valori ale națiunii noastre. Restaurarea Monarhiei
este idealul în jurul căruia îi chemăm pe toți cei care vor un viitor mai bun
pentru țara noastră.
De
aceea, facem un apel la unitate și îi invităm pe colegii noștri de bună
credință să își reconsidere decizia de a pleca din ANRM. De asemenea, facem un
apel la unificarea tuturor organizațiilor și mișcărilor monarhiste din România,
în cadrul unui Congres Extraordinar, care va trebui să aibă loc în următoarea
perioadă. Apelul nostru se îndreaptă în primul rând către colegii care
activează în cluburile monarhiste din întreaga țară, dar și către susținătorii
Monarhiei Constituționale din Basarabia și din Diaspora.
ANRM
numără în prezent aproximativ 1.200 de membri și are 28 de organizații județene
în întreaga țară.
Trăiască
Regele!
Consiliul
Director al A.N.R.M.
Catalin SERBAN-Copresedinte Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei-ANRM
Tel. 0723312068
Adresa: Str. Popa Tatu nr.61, sector 1, Bucuresti, Cafeneaua AROMAROMA
www.anrm.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu