Educaţia este din nou
prioritate naţională. Suntem în campanie electorală, nu?!
Se ştie că un rol
important pentru reuşita în viaţă este educaţia. Importanţa educaţiei se vede
la orice stat european ori de pe alte continente, cât ar fi el de sărac. Are un
minister căruia îi alocă un buget propriu pentru că educaţia se referă atât la
însuşirea unor cunoştinţe teoretice cât şi la un anumit comportament,
individual sau general.
De ce mi-a venit
ideea de a scrie aceasta?! Pentru că am văzut cum toate televiziunile s-au
înghesuit să difuzeze imagini despre moartea interlopului Fane Spoitoru, cel
care a tăiat mâna unui poliţist cu o sabie şi pentru că în învăţământul
românesc este mare haos.
Personal, în
prima zi de şcoală de anul trecut n-am avut ( pentru prima dată de când lucrez
în învăţământ, din anul 2000 ! ) abecedare de pus pe bancă pentru elevii de
clasa I, iar anul acesta mult trâmbiţatele manuale digitale au ajuns la mine în
şcoală la sfârşitul semestrului I. Nici în anul şcolar 2016-2017 nu va fi mai
bine pentru elevii din clasa a IV-a, deoarece editurile au cerut reluarea
licitaţiei şi demiterea directorului Centrului Naţional de Evaluare, aflat în
subordinea Ministerului Educaţiei. Se pare că şi aici marea corupţie şi-a făcut
culcuş!
Despre salarizarea
în învăţământul preuniversitar propusă de guvernul tehnocrat Cioloş pentru care
ministrul muncii, Ana Costea, şi-a dat demisia, voi vorbi cu altă ocazie.
Deocamdată începe
săptămâna „Şcoala Altfel” şi va fi cu totul altfel, nu?! Doar pentru elevii! Vă
garantez asta !
Reamintesc
tuturor că educaţia necesită răbdare, atenţie, perseverenţă şi profesori bine
pregătiţi. Pentru asta trebuie şi bine plătiţi! Într-adevăr – efectele se văd
în timp, nu ca la medicul care operează greşit şi pacientul moare, dar rezultatele,
pe termen mediu şi lung, fiindcă vorbim
de generaţii de tineri, pot fi
catastrofale. Pentru România, evident!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu