vineri, 30 septembrie 2016

Expoziţia „BUMBATA” a lui Cosmin Bumbuţ la Galeria ICR Berlin

ICR Berlin organizează, în perioada 30 septembrie – 18 noiembrie 2016, expoziţia de fotografie „Bumbata" a artistului Cosmin Bumbuţ. Expoziţia are loc în cadrul festivalului de fotografie EMOP Berlin - European Month Of Photography 2016. Vernisajul expoziției va avea loc la o zi după deschiderea oficială a festivalului, pe data de 30 septembrie 2016, cu începere de la orele 19.00, la galeria ICR Berlin.
Expoziţia „Bumbata", care înseamnă penitenciar în argoul prizonierilor, conţine o serie de fotografii realizate de Cosmin Bumbuţ între anii 2005 şi 2008 în Penitenciarul Aiud. Fotografiile ilustrează detalii din viaţa de zi cu zi a deţinuţilor, precum şi texte scrise de acestia – scrisori, jurnale, poezii, articole din revista închisorii.

În cei patru ani petrecuţi la Aiud, autorul a realizat în jur de 15.000 de imagini, în celule, la bibliotecă, în sala de sport, la cercul de goblen sau în timpul orelor de muncă, scriind poezii sau arătându-şi tatuajele, la camera intimă, alături de soţiile lor, la Comisia de eliberare condiţionată sau în ultimele momente dinaintea eliberării. „Apropierea de ei m-a ajutat să îi pot fotografia cu sinceritate, fără exagerări, fără să îi transform în monştri sau în victime, ci aşa cum sunt ei, băşcălioşi, ostentativi, nostalgici sau evlavioşi", spune Cosmin Bumbuţ.


O primă selecţie de fotografii a fost prezentată în 2007, la Institutul Cultural Român din Madrid, iar în 2013 a apărut albumul „Bumbata", care a câştigat premiul pentru carte-obiect la Concursul Naţional de Design (2013) și premiul pentru Cea mai frumoasă carte ilustrată la Gala Bun de Tipar 2014. Proiectul va fi prezentat în Germania, pentru prima dată, în cadrul festivalului EMOP Berlin, fiind selecţionat, în urma unui concurs organizat public de festival, de un juriu format din următorii membri: Matthias Harder, muzeograf, Fundația Newton Helmut, Berlin; Thomas Licek, Managing Director al Vienna EMOP; Ute Mahler, fotograf, Berlin, Hamburg; Katharina Sieverding, fotograf, Dusseldorf; Frank Von Wagner, curator independent, Berlin, Președinte al Juriului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu