EDITORIAL. Nevoia omului de iluzii

  Viața omului normal se compune din iluzii concretizate (partea practică) și din iluzii zburdalnice sau visuri (partea moral-teoretică), pe cele din urmă ținându-le în taină sub controlul rațiunii până în momentul când consideră că există șanse ca ele să fie înfăptuite. Prima categorie de iluzii ilustrează valoarea finito-aparențială a individului din punct de vedere social, iar cea de-a doua înfățișează valoarea infinito-substanțială a spiritului îndumnezeit. Fiind aparențiale, iluziile întrupate, întrucât reprezintă principala sursă a nefericirii, nu sunt în fond decât niște himere, pe când cele substanțial-metafizice sunt reale prin aceea că au puterea de a-l elibera pe om de sub tirania timpului și, în acest mod, de a-l face cu adevărat fericit.

Cu completarea că afirmațiile de mai sus n-au nimic de-a face cu oamenii eminamente pragmatici, ale căror iluzii sunt atât de precise și concret-aparențiale încă din fașă (stadiul mental), încât n-au niciun chichirez în afara banilor. Iată motivul pentru care ăstora li se spune în Scripturi că au șanse să pătrundă în Împărăția cerurilor doar printr-o radicală schimbare de macaz moral-atitudinal și că, potrivit canoanelor noutestamentare, fără o atare primenire, nici pomeneală să fie la nivelul săracilor cu duhul: „Ferice de săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5/3).

Vasăzică, nu numai că de-a lungul vieții tot omul cu și fără scaun la cap se autoiluzionează (făurește acele planuri și proiecte pe care Dicționarul explicativ le numește „himere, speranțe neîntemeiate, dorințe neîndeplinite”), dar mai este asaltat din exterior cu alte nenumărate iluzii. Din marea familie a iluziilor externe fac parte atât promisiunile venite de la rude, prieteni și cunoștințe (unele concretizate în felicitări, cadouri sau ajutoare, cele mai multe sortite așteptării sau efectiv date uitării), cât și manipulările politico-sociale, economico-financiare și militaro-strategice.

De reținut că toate manipulările opiniei colective (numite diplomații de către politicieni, profit de către finanțiști și război informațional sau hibrid de către strategi) sunt alcătuite de „specialiști” în dezinformare cu scopul de-a crea iluzia adevărului gol-goluț și că ele mizează pe memoria scurtă a grupurilor sociale, dar mai ales pe puternicul impact emoțional asupra individului, respectiv asupra masei. Da, căci așa cum just susține Gustave Le Bon în Psihologia maselor (Editura Științifică, București, 1991), „Evenimentele memorabile sunt efectele vizibile ale unor schimbări invizibile intervenite în sentimentele oamenilor”.

După această lege nescrisă a grupurilor sociale s-au derulat până în prezent nu doar  războaiele (de pildă războiul din Irak sau din fosta Iugoslavie) și mișcările sociale de amploare (Octombriada rușilor, Decembriada noastră), ci și toate campaniile electorale de pretutindeni. În plus, nu-i nicio șansă ca pe viitor lucrurile să se îmbunătățească la acest capitol, cu atât mai mult cu cât s-a demonstrat științific că, începând cu anul 1980, omul a devenit tot mai presat de timp, drept urmare, tot mai grăbit și mai dependent de informația servită pe tavă (frecvența planetei, cunoscută sub numele de rezonanța Shumann, a crescut de la 7,8 Hz la 12 Hz, fapt care a redus cele 24 de ore la doar 16 ore).

                                                         George  PETROVAI