Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin intermediul Unităţii de
Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” a
organizat în perioada 22 martie – 21 aprilie 2017 5 sesiuni de instruire în
cadrul Programului de diseminare a tehnologiei de producere a biogazului prin
utilizarea deşeurilor provenite de la animale, prin Proiectul „Controlul
Integrat al Poluării cu Nutrienţi”.
Participanţii la această sesiune de instruire au fost din
mai multe judeţe ale ţării: Iaşi, Teleorman, Vrancea, Prahova, Satu Mare,
Timiş, Călăraşi, Gorj, Mehedinţi, Arad, Bihor, Suceava, Harghita, Craiova,
Mureş, Cluj, Maramureş şi Bucureşti.
Obiectivele programului de diseminare au fost creşterea
nivelului de înţelegere, promovarea beneficiilor şi a aspectelor cheie
referitoare la producerea biogazului prin folosirea gunoiului de grajd, precum
şi promovarea tehnologiei biogazului în contextul condiţiilor sociale şi de
climă ale României, pentru ca acestea să poată fi reproduse de către
comunităţile locale şi fermieri prin folosirea altor oportunităţi de finanţare.
Prin activităţile de informare şi instruire, programul de diseminare s-a
adresat în principal fermierilor, reprezentanţilor decizionali ai comunităţilor
locale, precum şi specialiştilor din agenţiile guvernamentale implicate în
activităţile de reglementare şi control a unor astfel de investiţii.
Fiecare sesiune de instruire a durat trei zile în cadrul
cărora participanţii au putut acumula atât informaţii teoretice, cât şi
practice cu privire la realizarea şi fezabilitatea investiţiilor în domeniul
biogazului, procesul şi beneficiile derivate aferente obţinerii biogazului. În ultima
parte a fiecărei sesiuni au fost efectuate vizite în teren la trei staţii de
biogaz din zonă, incluzând instalaţia de biogaz din cadrul Staţiei de Epurare
Baia Mare, unde s-a putut observa în mod practic modul de funcţionare al unei
astfel de instalaţii.
SC VITAL SA BAIA MARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu