vineri, 23 iunie 2017

Îndrăznește să crezi, măcar acum, că Liviu Dragnea vinde totul pe nimic !


De ce insistă maghiarii cu ziua de 15 martie și de ce-i enervează asta pe (unii) români?!
15 martie este o zi importantă pentru maghiari, plină de semnificații. 15 martie 1848 este considerată data de începere a revoluției maghiare. Foarte simplu și rezumat spus, în acea zi, o mulțime revoluționară a demonstrat în Budapesta (în Pesta, mai precis) cerând emanciparea Regatului Ungar de sub tutela Imperiului Austriac și mai multe drepturi pentru poporul maghiar. Revoluționarii au adoptat o listă de 12 revendicări adresate împăratului austriac. Revendicările erau destul de amestecate – abolirea cenzurii, guvern maghiar la Budapesta numit de parlamentul ungar, armată națională, eliberarea prizonierilor politici etc. – dar, mna, așa e la revoluție.
Ultimul punct de pe listă era “Unio” – adică alipirea Transilvaniei la Ungaria.
În Imperiul Austriac, Transilvania avea statut special, cu un anume grad de autonomie (principat autonom cu propria Dietă) și cu o proporție semnificativă de populație românească. Românilor nu li s-a părut o idee bună să treacă sub stăpânire ungară, așa, fără să fie întrebați. În plus, dacă tot cereau maghiarii independență de facto, românii de ce n-ar fi cerut același lucru? Doar era 1848 și revoluțiile naționale cuprinseseră întreaga Europă, inclusiv Moldova și Țara Românească.
Românii din Transilvania s-au opus, deci, alipirii Transilvaniei la Regatul Ungar. Au izbucnit conflicte armate între trupele maghiare și milițiile românești, conduse de Avram Iancu. S-au întâmplat lucruri urâte de ambele părți, dar Avrămuț le-a pus suficiente bețe-n roate ungurilor ca aceștia să-l țină minte până-n ziua de azi.
Așa cum românii țin minte, și ei, că 15 martie 1848 este ziua în care maghiarii au vrut să alipească Transilvania locuită (și) de români la Regatul Ungar sub motivația paradoxală a emancipării naționale.
Acum, dl. Dragnea de la PSD oferă UDMR declararea zilei de 15 martie ca Sărbătoare Oficială a maghiarilor din România în schimbul voturilor UDMR pentru trântirea guvernului PSD prin moțiune de cenzură.
E și ăsta un mod de a face politică pe Dâmbovița, ce să zic.
De asemenea, dl. Dragnea, în hotărârea lui neclintită de a scăpa de răspunderea în fața legii pentru trecutul său, mai vinde din casă, pe mărunțiș, și alte chestii sensibile, cum ar fi arborarea steagurilor maghiare pe clădiri oficiale, acte în limba maternă în localități cu minoritate maghiară de 10% (bucureșteni, pregătiți-vă), bacalaureat diferențiat pentru minorități șamd (Hotnews urmărește cu atenție evoluția acestor negocieri și actualizează lista, o găsiți aici ).
Acum, eu nu spun că aceste solicitări vechi ale minorității maghiare din România nu merită discutate, negociate și, eventual, puse în practică, dar părerea mea este că ele ar trebui să facă parte dintr-o înțelegere mai amplă și foarte bine construită, care să pună bazele solide ale unei reconcilieri adevărate.
Așa, dl. Dragnea și bă-eții renunță pe nimic și într-un mod iresponsabil la niște elemente de negociere foarte puternice, pe care diferitele guverne ale României, indiferent de apartenența politică, le-au păstrat cu grijă de zeci de ani încoace.
Aș comenta pe marginea “înregistrărilor” cu Laura Codruța Kovesi difuzate duminică seară de RTV și A3 dacă acestea n-ar fi într-atât de evident o făcătură și o tentativă de manipulare.
Da, fără discuție că există un interes public justificat pentru publicarea unor asemenea înregistrări, dar nici o redacție onestă nu difuzează așa ceva fără context.
Publicul trebuie să știe când au fost făcute înregistrările și cu ce ocazie, adică ce se întâmpla acolo. Redacția trebuie să se asigure, în măsura posibilului, că înregistrările care i-au fost furnizate sunt autentice și că nu sunt aranjate din foarfecă. De asemenea, redacția trebuie să confrunte înregistrările cu martori de la întâlnirea respectivă, dacă aceștia există, și să obțină un punct de vedere din partea celui/celor incriminați. Evident, acuzațiile din astfel de înregistrări trebuie confruntate și cu prevederile legale din domeniu – sunt suficiente indicii că subiectul înregistrărilor a încălcat legea când a făcut ce a făcut sau povestea e doar vrăjeală?
Vi se pare teorie? Așa, și? De ce n-ar trebui să respecte jurnaliștii principii de lucru?
Cine apreciază chelnerii cu mâini murdare? Cui îi plac instalatorii care lipesc cu scuipinol? Caută cineva mecanici auto care fură piese?
Fără elementele descrise mai sus, totul e relativ și nu servește interesului public, ci doar interesului cuiva anume. Publicul nu mai este beneficiar al unor informații, ci instrument într-o încăierare.
Se prea poate ca înregistrările difuzate duminică seară să fie autentice, netrucate, dar în egală măsură se prea poate să nu, n-avem de unde ști, că redacția n-a verificat. Iată în ce situație suntem acum cu povestea asta: o parte susține că înregistrările sunt “dovezi beton”, cealaltă parte declară că “înregistrarea conține fragmente care au fost rostite de procurorul șef în mod public ori la ședințele de lucru cu procurorii unei secții operative. Între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme care nu îi aparțin și care sunt menite să distorsioneze grav conținutul celor spuse”.
Înregistrările nu conving decât pe cei care sunt deja convinși – fie că Laura Codruța Kovesi este o teroristă, fie că e sabia dreptății. În lipsa dovezilor, nu rămân decât părerile – fiecare, cu a lui, într-un brouhaha din care nu se mai înțelege nimic.
În ultima zi a campaniei prezidențiale din 2009, ziarul Gardianul a difuzat faimoasa înregistrare video cu Traian Băsescu lovind un copil la un miting electoral. La fel, imaginile au fost lipsite de context și de verificări jurnalistice. În lipsa elementelor de autentificare, filmul n-a schimbat, de fapt, nimic și nu i-a convins decât pe cei convinși deja – fie că Traian Băsescu era un ticălos, fie că era cavalerul dreptății. 


                                                                                         VB MM 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu