Satul care s-a întors acasă

În urmă cu vreo trei ani scriam despre satul Nadăş (comuna Tăuţi) de lîngă Arad care a fost retrocedat unei singure familii. Cele 8.700 de hectare de teren reprezintă aproape tot extravilanul localităţii. Membrii familiei Colţeu au fost împroprietăriţi în urma unui proces în care au pretins că sînt moştenitorii de drept a unei bătrîne pe care au avut-o în îngrijire. Femeia era unul dintre cei 17 moştenitori ai unui moşier din zonă. Fiica împroprietăriţilor declara că părinţii ei au obţinut dreptul de proprietari prin moştenire de la o vecină, o bătrînă care a murit la 93 de ani. Oamenii s-au trezit că pămînturile şi pădurile moştenite din tată în fiu nu le mai aparţin. Familia moştenitoare a tăiat pădurile şi a vîndut lemnul în Ungaria. Sătenii, acum foşti proprietari, priveau îngroziţi şi neputincioşi cum se defrişa zona protejată. Autorităţile, în faţa unui act abuziv, operau cu presupuneri şi aproximaţii. Inspectoratul Silvic Oradea a căutat să acopere jaful susţinînd că este o zonă comercială. Deci proprietarii au dreptul să exploateze masa lemnoasă. Sătenii au rămas fără păşuni şi riscau să rămînă fără case. Recent am fost cu rosturi literare la Arad. Confraţii din oraşul de pe Mureş mi-au povestit detalii sfidătoare din partea celor ajunşi proprietari peste noapte. Sătenii neavînd unde pleca în lume au semănat grîu, cartofi, au avut grijă de pomi. La vremea culesului reprezentanţii  familiei intrată în posesie pur şi simplu le culegeau recolta. Mi-am adus aminte de botniţa de la cules de struguri ori de lipsa de înţelegere a unor arendaşi români faţă de ţăranii lucrători. Asta se întîmpla în cărţi pe la începutul veacului trecut. Acum în mileniul trei, credem că şi proştii sînt deştepţi. Viclenii sînt drepţi şi hoţii sînt cinstiţi. Se vede că nu peste tot are trecere această întoarcere pe dos a lumii.

Povestea retrocedării Nadăşului a început în anul 2006. Sătenii au contestat măsura în instanţă iar soluţiile pronunţate de-a lungul timpului au dat dreptate cînd unei părţi, cînd celeilalte. Acum trei ani a început şi o anchetă care îi privea atît pe aşa zişii moştenitori cît şi pe notarii care au autentificat actele de moştenire. Cîţiva săteni au rămas fermi pe poziţie hotărîţi să lupte cu mafia retrocedărilor. A început să se îngusteze cercul în jurul adevărului. S-a dovedit că împroprietărirea s-a făcut printr-un şir de falsuri şi ilegalităţi. Doi judecători care au dat decizii absurde în cazul Nadăş au fost arestaţi pentru luare de mită. Şi executorul care a fost programat pentru executarea terenurilor – deşi acolo erau construcţii şi animale a fost luat la întrebări. S-a instituit un grup de solidaritate românească şi forumul Transilvania Furată (există şi aşa ceva) şi-au făcut simţită prezenţa la Nadăş. Zilei de 9 iunie i se va ridica un monument în Nadăş. Prin sentinţa definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pus capăt unei mari mizerii din justiţie. Ceea ce era evident pentru multă lume, falsă moştenire şi falşi moştenitori, a consfinţit instanţa supremă care practic, a redat satul adevăraţilor proprietari. După zece ani de înfruntare cu un sistem imprevizibil, timp în care au avut peste o sută de înfăţişări sătenii din Nadăş au cîştigat bătălia cu minciuna. Merită cunoscut numele avocatei Vasilica Coroiu, cea care a dus bătălia spre izbîndă. Deşi nu a plecat din loc, satul era înstrăinat. Acum satul s-a întors acasă, la gospodarii lui. Toată ţara ştia că s-a retrocedat un sat întreg printr-o hotărîre judecătorească dubioasă. Îi aud pe mulţi demnitari: am încredere în justiţie! Foarte bine dar nu în cea aplicată în urmă cu zece ani la Nadăş. În cea aplicată în 2017. Ridic pălăria în faţa sătenilor curajoşi şi insistenţi din Nadăş. Reverenţă doamnei avocat! Nu uitaţi! Nadăşul nu este singur. Mai este şi Clujul, parte din el, revendicat. Dă, Doamne, minte dreaptă judecătorilor!

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului