Recomandari cadru pentru prevenirea
incidentelor in timpul perioadelor de temperaturi extreme :
a)
Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită
la soare între orele 11 – 18;
b)
Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul
astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura
ambientală;
c) Ventilatoarele
nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
d) Dacă
nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore
zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii
publice, magazine);
e) Purtaţi
pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
f)
Pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe,
fără a vă şterge de apă;
g) Beţi
zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de
sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau
echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
h) Nu
consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează
deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva
căldurii;
i)
Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de
cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase)
deoarece acestea sunt diuretice;
j)
Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene
galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate
de apă;
k) O
doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
l)
Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de
energie (sport, gradinarit, etc).
m)
Aveţi grijă de persoanele dependente (copii, vârstnici, persoane
cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le
solicită;
n)
Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt
în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
o)
Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:
·
Inchideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau
draperiile;
·
Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura
exterioară este superioară celei din locuinţă.
·
Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme,
provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este
inferioară celei din locuinţă.
·
Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii
artificiale.
·
Închideţi orice aparat electro-casnic de care
nu aveţi nevoie.
Recomandari pentru prevenirea aparitiei de imbolnaviri in randul copiilor
Pentru sugari si copiii mici
a) realizarea
unui ambient cat mai normal, ferit de caldura, umiditate excesiva si curenti de
aer.
b) sistemul
de alimentatie avut pana in acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi in aceasta
perioada
c) se
va realiza hidratarea corespunzatoare, iar pentru sugari mama va alapta ori de
cate ori sugarul solicita
d) copilul
va fi imbracat lejer, cu hainute din materiale textile vegetale comode
e) nu
va fi scos din casa decat in afara perioadelor caniculare din zi, si obligatoriu
cu caciulita pe cap
f) copiii
vor primi apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai
foarte slab indulcit, fructele proaspete si foarte bine spalate
g) mamele
care alapteaza trebuie sa se hidrateze corespunzator cu apa plata sau apa cu
proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale
de fructe facute in casa fara adaus de conservanti. Se va evita in acelasi timp
consumul de cafea sau alcool si vor avea grija sa mentina o igiena riguroasa a sanului si evident igiena
generala
h) la
cel mai mic semn de suferinta al copilului sau mamei, acestia se vor prezenta
la medicul de familie care va decide conduita terapeutica
i) atentie deosebita se va acorda conditiilor de igiena atat pentru copil cat si pentru mama. Copilul va fi tinut cu hainute sau scutece curate si uscate si mama se va ingriji de igiena riguroasa a pielii acestuia. In acest sens copilul va fi imbaiat cel putin odata pe zi, si obligatoriu seara la culcare iar in restul timpului i se va face toaleta locala ori de cate ori este nevoie.
j) copiilor prescolari li se vor face dusuri cu apa la temperatura camerei.
Pentru copiii aflati in tabere
· se
vor asigura conditii corespunzatoare de cazare,
· alimentele
trebuie sa respecte riguros normele de igiena si sa fie proaspete.
· se
va avea grija de hidratarea corespunzatoare a copiilor
· copiii
vor fi supravegheati, iar locul de joaca va fi amplasat la umbra, in afara
orelor de canicula avand capul protejat de palariute.
· scaldatul,
acolo unde e cazul, va fi facut sub absoluta supraveghere a insotitorului.
Recomandari pentru persoanele varstnice si cu afectiuni cronice
a) creearea
unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
b) hidratare
corespunzatoare cu apa plata sau apa cu proprietati organoleptice
corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa
fara adaus de conservanti
c) alimentatia
va fi predominat din legume si fructe
proaspete
d) se
vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalatii
frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul
alimentelor usor perisabile
e) este
interzis consumul de alcool si cafea in timpul caniculei
f) se va evita circulatia in perioadele de varf
ale caniculei, sau daca este absolut necesar se va folosi imbracaminte usoara
din materiale vegetale precum si palariuta de protectie pe cap
g) persoanele
care sufera de anumite afectiuni isi vor continua tratamentul conform
indicatiilor medicului. Este foarte util
ca in aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare,
hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa
consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile
existente
h) mentinerea
cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dusuri pe zi.
Recomandari pentru persoanele care prin
natura activitatilor lor depun un efort fizic deosebit
a) acestia vor incerca dozarea efortului in
functie de periodele zilei incercand se evite excesul de efort in varfurile de
canicula. Daca valorile de caldura sunt foarte mari se va proceda la stoparea
activitatii
b) se va asigura hidratarea corespunzatoare cu
apa minerala, apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare,
ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de
conservanti
c) este total contraindicat consumul de cafea si
alcool in aceasta perioada.
d) utilizarea unui echipament corespunzator, din
materiale vegetale si echipament pentru protejarea capului de efectele caldurii
excesive
Recomandari
pentru angajatori :
Pentru ameliorarea
condiţiilor de muncă:
a) reducerea intensităţii şi ritmului
activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de
muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel
static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu
perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
Pentru menţinerea
stării de sănătate a angajaţilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte
2 - 4 litri/persoană/schimb;
b)
asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri
Director Executiv
Dr. RARES POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu