Marți, 27 iunie
2017, de la ora 11.00 a fost convocată ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș.
Cu 30 de consilieri prezenți dintr-un
total de 35, ședința a fost prezidată de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, iar pe ordinea de zi s-au aflat 25 de
proiecte de hotărâre. În debutul ședinței au fost premiați micii handbaliști ai
Clubului Sportiv Seini, care au câștigat
Campionatul Național de Handbal Juniori
5, desfășurat la Vaslui. Cei 17
componenți ai lotului, alături de
antrenoarea lor, Aurica Mihalache au fost recompensați cu diplome de către Consiliul Județean Maramureș.
Aleșii județeni au aprobat contribuția Consiliului Județean la diferite acțiuni
finanțate din rezerva bugetară, precum și taxele percepute de Școala Populară de Artă ”Liviu Borlan” Baia
Mare, pentru anul școlar 2017 – 2018.
În ceea ce privește
investiția ”Drumul Nordului”,
consilierii prezenți au votat pentru
includerea în domeniul public al județului
public Maramureș a unor terenuri din
domeniul public a comunităților:
Copalnic Mănăștur, Coaș, Remetea Chioarului, Ardusat, Fărcașa, Gârdani, Sălsig, Ariniș.
În cadrul ședinței s-a aprobat și închirierea unui imobil din domeniul public al județului Maramureș
aflat în administrarea Muzeului Județean
de Etnografie și Artă Populară Baia
Mare. Alte proiecte așteptate cu mare
nerăbdare de către beneficiari sunt cele care fac referire la lista proiectelor
propuse să beneficieze de finanțare
nerambursabilă și a sumelor alocate
fiecărui proiect din domeniul culturii și
sportului, declarate eligibile la sesiunea de finanțare din anul 2017. Potrivit informațiilor oferite de vicepreședintele
Ioan Doru Dăncuș, cel care a și condus această ședință de Consiliu Județean, din 161 de proiecte depuse pe domeniul
Culturii s-a stabilit finanțare pentru
106 proiecte. ”Pe Centenar finanțăm 23
de proiecte, cu o valoare totală de 123.000 de lei, pe segmentul conservării
patrimoniului cultural au primit finanțare
20 de proiecte, valoarea totală fiind de 195.000 de lei, iar pentru
valorificarea patrimoniului creator au fost aprobate 63 de proiecte cu un total
finanțat de 382.000 de lei. Fondurile
nerambursabile alocate pentru domeniul culturii au fost în sumă de 700.000 de
lei”, a arătat vicepreședintele CJ
Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.
Alte proiecte de hotărâre aprobate de plenul CJ Maramureș au fost: promovarea în parteneriat a
proiectului REDUCES – Regional Economic Development Using Circular Economy
Business Models for Sustenability” (Dezvoltare economică regională durabilă
utilizând modele de afaceri ale economiei circulare); aprobarea Planului de Acțiune 2017 – 2020 pentru implementarea
Strategiei județene Antidrog 2013 –
2020; aprobarea atribuirii licențelor
de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse
regulate speciale, dar și a licențelor de traseu pentru operatorii declarați câștigători
la ședința
de atribuire electronică din data de 12 iunie 2017; promovarea în parteneriat a
proiectului ”Centru transfrontalier de dezvoltare și inovare – în domeniul protecției,
conservării și valorificării durabile a
patrimoniului natural”, finanțabil prin
Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI Ungaria – Slovacia - România – Ucraina 2014 – 2020.
O discuție s-a
purtat și în jurul selectării variantei
de logo ce urmează a fi prelucrată pentru finalizarea contractului încheiat
pentru elaborarea ”Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Maramureș
pentru perioada 2014 – 2020”, vicepreședintele
Ioan Doru Dăncuș subliniind faptul că,
în noile modele prezentate au fost prinse cele două simboluri reprezentative
solicitate de Consiliul Județean,
respectiv biserica și poarta maramureșeană.
La proiectele suplimentare s-a votat pentru modificarea
Statului de funcții al Muzeului județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș,
precum și pentru aprobarea unui Acord
de colaborare între Consiliul județean
Maramureș, Direcția Județeană pentru Sport
și Tineret a județului Maramureș
și Clubul Sportiv Municipal ”Știința
Baia Mare”, în vederea asigurării condițiilor
optime pentru desfășurarea activităților de pregătire și competiționale prin
dezvoltarea și modernizarea bazei
materiale sportive a Clubului Sportiv Municipal ”Știința Baia Mare”. Ultimul proiect al ordinii de
zi a fost aprobarea documentației
necesare în vederea selecției membrilor
în Consiliul de Administrație la R.A.
”Aeroportul Internațional Maramureș”.
CJ
MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu