Dacă nu se schimbă nimic, de ce se modifică?

O dezbatere cu adevărat serioasă este cea pe marginea pensiilor. România a învăţat să se pensioneze destul de repede după căderea regimului comunist. Se punea atunci problema scoaterii din viaţa socială şi publică a ceea ce se numea „nomenclatură comunistă”. S-a început cu foştii demnitari comunişti, s-a continuat cu lucrătorii din fosta Securitate. Dar pensiile cu adevărat uriaşe au început să vină mai târziu, când s-au dat câteva legi de care au profitat cei care erau la curent cu ele.

Momentul în care pensia s-a stabilit la un procent din veniturile pe ultimele trei luni poate fi considerat momentul zero al pensiilor neruşinate. Cei care au profitat de momentul acela ştiu foarte bine despre ce este vorba. La o adică ei pot fi incluşi în categoria profitorilor, în categoria corupţilor. Până la urmă tot despre furt este vorba.

S-a ajuns, ca nicăieri în lume, la pensii de peste 30 000 de lei. Odată cu creşterea punctelor de pensii, ele avertizează ministrul Muncii, ar putea creşte în timp la peste 60 000 de lei. În acelaşi timp sunt persoane care au pensii de 400-500 de lei. Diferenţele sunt enorme, în multe cazuri contribuţiile la fondul de pensii fiind aproximativ egal. La fel şi prestaţia şi valoarea socială a muncii. Aici se impune o comparaţie cu pensiile fostelor cadre didactice.

Trecând peste pensiile speciale, adică pensii primite fără o contribuţie la fondul de pensii, ajungem la nişte sume uriaşe. Cei care îi amendează pe cei care plătesc asigurări sociale când trec pe roşu, au pensii speciale. Militarii au pensii speciale. Nu se prea vorbeşte despre sume, însă nu sunt foarte mici.

Cert este că guvernul, văzând că sacul este din ce în ce mai gol, în raport cu promisiunile electorale, vrea să dreagă busuiocul. Evident, în stilul caracteristic, actualii guvernanţi afirmă că nicio pensie nu va scădea. Dacă nu se schimbă nimic de ce se modifică? S-a găsit un termen mai social democrat: pensiile se vor reaşeza.

Dreapta taie, stânga reaşează. Important este să se restabilească ordinea în sistemul de pensii. O ordine bazată pe contribuţie, nu pe interese politice. Lupta împotriva pensiilor nemeritate este la fel de importantă ca lupta împotriva corupţiei. Cu diferenţa că la pensii se consumă mai mulţi bani adunaţi din muncă.

Nu doar pensiile nesimţite sunt o povară fiscală greu de suportat. Sunt multe salarii atât de mari încât celor în cauză le este şi ruşine de ele. Ei înşişi simt că nu le merită.

Cu o populaţie îmbătrânită, cu câteva milioane de cetăţeni buni de muncă plecaţi din ţară, România se zbate să ajungă din urmă ţările dezvoltate. Mai exact acele ţări în care muncesc câteva milioane de români, fără să contribuie la fondul de pensii din România.

Dar ei au profitat de sistemul de şcolarizare, de sistemul de Sănătate, de sistemul de apărare, au fost apăraţi de hoţi de către poliţiştii români. Sigur, se spune că trimit bani în ţară. Tot mai puţini, pentru că mulţi şi-au dus toată familia cu ei.

România nu mai funcţionează ca o ţară normală.

Cele aproximativ trei milioane de persoane care produc nu pot întreţine un milion şi jumătate de bugetari şi peste cinci milioane şi jumătate de pensionari. Mai trebuie să adăugăm şi copiii, elevii, studenţii, şomerii şi avem un tablou cu totul distorsionat.

Ce modificări trebuie făcute pentru a se schimba în bine situaţia? Realitatea este mai tare decât orice program electoral. PSD, partid pentru care demagogia este un mod de a fi, o adevărată biblie, nu are nicio rezervă din a face promisiuni. Adevărul este că ar da şi salarii mai mari şi pensii uriaşe, şi stimulente pentru clientela politică, însă nu mai are de unde.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş