joi, 16 noiembrie 2017

Țara Chioarului și Sighetu Marmației au fost premiate de Ministerul Turismului în cadrul Târgului de Turism al României


 În intervalul 16 – 19 noiembrie 2017, la București se desfășoară ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. La Centrul Expozițional al Romexpo, standul Maramureșului a atras, și de această dată, privirile celor prezenți la eveniment. Județul este reprezentat, alături de echipa Consiliului Județean Maramureș, și de delegați din Borșa, Sighetu Marmației și Baia Sprie, care poartă cu mândrie costumul popular și promovează zonele din care provin. Și la această ediție, încântă privitorii prin măiestria mâinilor lor, meșterii populari Daniel Leș și Maria Zapca, dar și reprezentanți ai Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”, ale căror momente artistice spectaculoase au adus ropote de aplauze. Oferta turistică a Maramureșului este, de asemenea, extrem de interesantă pentru cei care trec pragul standului pregătit de Consiliul Județean, fiind oferite, în prima zi, numeroase materiale de prezentare ale frumuseților județului.
 În prima zi a Târgului de Turism al României, ediția de toamnă, Maramureșul a primit și două premii în urma participării la concursul EDEN, organizat de Ministerul Turismului, în primăvara acestui an, prin care s-a urmărit promovarea turismului cultural (tangibil). În luna mai, Ministerul Turismului a desemnat Destinațiile Europene de Excelență ale României , locul I revenind municipiului Suceava, pe locurile doi și trei s-au situat Țara Chioarului și Sighetu Marmației din Maramureș, locul IV a revenit Colinelor Transilvaniei, iar locul V a fost ocupat de Scheii Brasovului și Brasovechi. Cu ocazia ediției de toamnă a Târgului de Turism al României, organizat de Romexpo, cele cinci destinații beneficiază de spațiu de prezentare în cadrul standului Ministerului Turismului, fiind premiate, în prima zi, prin acordarea de diplome.
    Prezent la deschiderea oficială a Târgului de Turism, Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș - instituție aplicantă pentru
Țara Chioarului-, a transmis o invitație tuturor celor prezenți, de a descoperi secretele acestei destinații la noi acasă. ”Maramureșul este deja un brand, dar vom face în continuare eforturi să îl menținem cât mai ridicat în oferta turistică a României. Așa cum spunea și Bogdan Tomoiagă, secretarul de stat în Ministerul Turismului, destinațiile din Maramureșul Voievodal pe care începe să le cunoască tot mai mult fiecare român, cuprind locuri și obiective care merită vizitate, din Sighetu Marmației până pe Valea Izei și pe Valea Ruscovei. Și vom aminti aici Cimitirul Vesel de la Săpânța, Mocănița de pe Valea Vaserului, Borșa, bisericile de lemn din Bârsana, din Ieud, din Botiza, toate extrem de cunoscute, iar pentru fiecare dintre ele, Maramureșul merită aceste două premii atât de importante oferite de Ministerul Turismului. Vom aminti aici și Țara Lăpușului, locul unde spiritualitatea este la ea acasă, cu artiști de seamă cum este Grigore Leșe, dar și doinele care sunt unice. Și vorbim de Țara Codrului, unde avem dansuri populare extrem de vesele și recunoscute la nivelul întregii țări. Astăzi, însă, ne bucurăm pentru Țara Chioarului, pe care sper ca turiștii să își dorească să o descopere de Crăciun, să vadă cum maramureșenii simpli petrec această Sfântă Sărbătoare la ei acasă. Mulțumim Ministerului Turismului pentru premiile și diplomele oferite județului nostru și îi invităm pe toți să vină să vadă frumusețile Maramureșului, să se bucure alături de noi de ospitalitatea locală și de tradițiile noastre unice în lume”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.


                                                                                         CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu