Profesorul universitar din Baia Mare Liviu Gavrilescu, care
avea 65 de ani şi a lucrat în trecut la Prefectura Maramureş, a fost găsit
mort, marţi, în locuinţa sa, anchetatorii afirmând că este vorba de o crimă,
iar principalul suspect este chiar fiul acestuia, care este căutat. Cei doi
s-ar fi certat în cursul nopţii, victima ar fi fost lovită, iar leziunile i-ar
fi cauzat moartea, scrie News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramureş, Florina
Meteş, a declarat pentru News.ro că victima, profesor universitar de 65 de ani la
Universitatea Tehnica NORD Cluj Napoca, filiala Baia Mare, a fost găsită
decedată în propria locuinţă, având urme de violenţă pe corp.
”A fost costituită o echipă complexă de cercetare şi se
desfăşoară veificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc
decesul. Victima avea urme de violenţă pe corp, iar cercetările se desfăşoară
sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”,
a declarat Meteş.
Procurorii fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de
omor, iar surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru News.ro că
principalul suspect este fiul victimei. Cei doi s-ar fi certat în cursul nopţii
şi ar fi avut loc o altercaţie, loviturile primite de victimă cauzând leziuni
ce ar fi provocat decesul.
Procurorii urmează să audieze atât suspectul, care este
căutat, cât şi vecini ai familiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu