Spitalul Județean de
Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și
Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare au remis Consiliului
Județean Maramureș câte o adresă prin care au solicitat
aprobarea acordării, din veniturile proprii ale spitalului, de stimulente
financiare lunare pentru personalul medical de specialitate. Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările și
completările ulterioare prevede că ”autoritățile
administrației publice locale pot
acorda personalului medical și de
specialitate din spitalele publice din rețeaua
sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime
brute pe țară, în baza hotărârii
autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale, în limita bugetului aprobat. Conform art.
201, alin. 3) din același act normativ,
”bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului
public se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea
managerului spitalului”.
Într-o adresă
transmisă de Ministerul Sănătății se
precizează că, în situația în care se
înregistrează o diminuare a veniturilor salariale determinată de neîncadrarea
în procentul minim din Regulamentul-cadru aprobat prin HG și de pierdere a unor venituri de natură
salarială comparative cu luna februarie 2018, unitățile salariale pot acorda stimulente, din venituri proprii,
categoriilor de personal care se regăsesc în această situație, cu aprobarea ordonatorului principal de
credite. În vederea asigurării proporționalității dintre munca depusă, răspunderea fiecărei
funcții și
remunerația acordată și a motivării personalului, se impune
acordarea de stimulente personalului medical și
de specialitate, sume ce vor fi suportate din veniturile proprii ale instituției sanitare, în limita bugetului aprobat.
În cadrul ședinței
ordinare a Consiliului Județean
Maramureș, care a avut loc la finalul
lunii februarie 2019, aleșii județeni au votat pentru acordarea de stimulente
financiare lunare personalului medical și
de specialitate din cadrul celor două spitale.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu