joi, 6 iunie 2019

Festival naţional de literatură în Cluj-Napoca


 În 9 şi 10 iunie 2019, va avea loc FestLit Cluj 2019, ne informează Irina Petraş, preşedinte Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, de care aparţin şi scriitorii din judeţul Maramureş. 
Programul va începe duminică, 9 iunie, ora 17,30, cu deschiderea festivă, la Hotelul Belvedere. După cuvintele de salut, va fi Rondul de gală al poeților. 
Luni, 10 iunie, ora 10, la sediul Filialei, va începe simpozionul: „Uniunea Scriitorilor și Filialele ei la aniversarea a 70 de ani de existență” şi apoi va fi lansat volumul aniversar „70”, al Filialei clujene și al revistei Steaua (prezintă Irina Petraș și Adrian Popescu). După Parada nominalizaților, va fi decernat Marele Premiu, acordat de juraţii Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Irina Petraş, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir. 
Marți, 11 iunie, ora 10, la Hotelul Belvedere, va fi prezentată lista canonică a literaturii române (pentru poezie și proză), realizată cu participarea a 30 de critici literari. Vor fi alocuțiuni susținute de Nicolae Manolescu, Mihai Zamfir, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache. Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român și Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.


                                                                                    Nicolae GOJA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu