Patriarhia Română precizează într-un comunicat că a luat act
cu profundă indignare de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca în cadrul
„Săptămânii Mândriei” a minorităților
sexuale.
„Conținutul indecent
al acestei reprezentații include
folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator.
Asemenea atitudini jignitoare la adresa covârșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă a credincioșilor creștini,
ofensarea repetată a sentimentelor religioase dezbină societatea şi denotă
intoleranță tocmai din partea acelora
care fac apel în mod insistent la toleranță.
Considerăm că este vorba de un act de propagandă ideologică
anticreștină, care nu poate fi scuzat
sub pretextul unei manifestări așa-zis
artistice”, susţine Patriarhia printr-un comunicat.
Sursa citată argumentează cu faptul că, potrivit Legii
cultelor 489/2006, la art. 13, alineatul 2, „sunt interzise orice forme,
mijloace, acte sau acțiuni de defăimare
și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor
religioase”.
„În consecință,
pledăm pentru respectarea legii în spiritul și
litera ei. În acelaşi timp, îndemnăm la promovarea decenței în spațiul public,
ca premisă pentru o reală toleranță.”,
conchide Patriarhia Română.
Organizatorii
„Săptămânii Mândriei”: „Spectacolul nu este un spectacol al comunității
LGBTQ, nu este produs de noi”
Potrivit unui comunicat al organizatorilor „Săptămânii
Mândriei” transmis, miercuri, agenției
Mediafax, spectacolul de teatru „Eu sunt! Și?”
a fost pus în scenă de o companie independentă, Teatrul Bagaj.
„Cei care au asistat cap-coadă la reprezentație cunosc însă adevărul – acest spectacol
ironizează extremismul religios și
falsa religiozitate a celor care, deși
nu se regăsesc în valorile creștine
precum iubirea, compasiunea și
respectul, folosesc religia creștină
drept scut atunci când îi atacă pe cei mai vulnerabili dintre noi, iar acesta
este un fenomen ce ar trebui să scandalizeze orice creștin adevărat. Spectacolul nu face vreo propagandă homosexuală,
ba dimpotrivă, are pasaje împotriva comunității
gay sau replici care aduc atingeri demnității
noastre. Spectacolul nu este un spectacol al comunității LGBTQ, nu este produs de noi, este un spectacol al unei
companii de teatru independente, iar cei care au produs și interpretează acest spectacol sunt heterosexuali, bărbați care iubesc femeile și femei care iubesc bărbații”, se arată în documentul citat.
Organizatorii manifestării susțin
că spectacolul a fost inclus în program pentru că este un act artistic, este o
viziune regizorală care în cele din urmă promovează apropierea dintre oameni,
indiferent de religia sau orientarea lor sexuală.
„Reacțiile puternice
stârnite de acest spectacol sunt surprinzătoare, în condițiile în care el s-a jucat în întreaga țară în diferite teatre și instituții
de stat și private. Ceea ce diferă în
situația de față este, credem noi, contextul. Spectacolul nu a avut parte de
reacții în nicio instituție unde s-a mai jucat. Asociat, însă, cu un
festival gay, care oricum stârnește
reacții puternice doar prin simpla sa
existență, spectacolul devine o unealtă
pentru grupările extremiste, fiind doar un alt pretext, un motiv în plus care
îi îndreptățește să urască homosexualii și
să ne scoată, ca până acum, țapii ispășitori, dușmanii
familiilor, răul suprem”, a menționat
Lucian Dunăreanu, președintele Asociației PRIDE România, asociația organizatoare a „Săptămâna Mândriei”.
Pe site-ul festivalului „Săptămânii Mândriei” se precizează
că piesa „Eu sunt! Și?” abordează
problema identității sexuale prin
prisma ambelor tabere, pro/contra, într-o cheie ironică și aproape autoironică, spectacolul fiind un colaj de idei,
rezultatul unei introspecții
individuale și colective.
„Având ca punct de pornire situația lagărelor de concentrare pentru gay din Cecenia, spectacolul
expune perspectiva locală/națională
asupra acestui subiect polemic. Conținând
elemente de performance, tinde spre o exprimare exacerbată a ideilor noastre cu
privire la condiția comunității LGBT. Spectacolul este un test de
onestitate și curaj atât pentru echipă,
cât și pentru public și folosește
efecte speciale: stroboscop, mașină de
fum, sunete puternice și nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate, persoanelor cu epilepsie și celor cu pace-maker”, se menționează pe site-ul amintit.
Notă. Spectacolul a fost prezentat luni seara, 10 iunie 2019,la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.
Surse: Patriarhia
Română, Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu