Două poezii semnate de Mircea Dorin ISTRATE

VEȘNICIA-I, O  CLIPITĂ

Ne clădim întreaga viață, pe clipita care trece,

Pe ce gândul, pe ce fapta, zi de zi mi se petrece,

Pe dorințe, pe speranțe, pe iubiri înșelătoare,

Pe păcate ce le facem, pe virtuți înălțătoare.

Pe credință, pe minciună, pe cea sete de avere,

Pe dorința de mărire, de cea fală, pe putere,

Mai mult rele decât bune  vom lăsa în urma noastră

Când, la ultima clipită, facem calea neîntoarsă.

Dacă timpul, cum se spune, e o clipă infinită,

Viața noastră-i o nimica în scurtimea ei  trăită,

Iar secunda de continuum, ce-i cu-aripile în zbor,

E cuprinsă în prezentul, ce-i trecut și-i viitor.

Trăiți clipa! cum  se spune, cât îmi sunteți trăitori,

Că ea este viața  voastră, un  nimic să te-nfiori,

Ca să simți ceva mai altfel decât ceea veșnicie,

Ca să stii că-n lume este băgăție, sărăcie,

 Ură, dragoste, minciună și de-asupra..... vrednicie.

31.01.2020

    

ÎN  GERUL  NOPȚII

E totul nins cu stele de lumină

Cernute din tăriile cerești,

E totul alb, ca albul fără vină,

Înveșmântându-mi satul ca-n povești.

Întroenite case fumegânde

Se-ngârbovesc la margine de drum,

Îmi par a fi ființe vii, plăpânde,

Cu suflet mare, creștinesc și bun.

E liniște deplină prin ogrăzi,

Cărările îmi scârțâie a jale,

Temutul ger și-alege iarăși prăzi

Din rândul celor slabi, ce-i ies în cale.

Cu vântul se-mpreună ca hăitași

Hălăduind prin codrii și prin crâng,

Pe unde-or trece încă a lor pași,

Durere e și lacrimi care plâng.

                        *

Se lasă seara peste lumea toată

Iar ulițile strâmte și-ncurcate,

Se-adună parcă toate laolaltă,

La cina cea, cu sfintele bucate.

Apoi în șoaptă blândă, rugătoare,

O rugă ostenitul îmi înalță,

Iar când feștila moare-n tremurare,

Culcuș își cată-n visul lui de ceață.

                     **

E ger în noapte, pietrele îmi crapă,

În vatră jarul stă în priveghere,  

Cu vis dulciu sătucul mi se-adapă

Când cariul roade timpul, prin unghere.

1.02.2020