marți, 12 mai 2020

Alexandru Petria: “Covido-prostia și subterfugiul stărilor de excepție”

Răspunsul umanității la amenințarea Covid-19 a fost disproporționat, exagerat prin carantinarea țărilor, cum am mai scris. În loc să se adopte soluții punctuale, locale, s-a mers pe blocarea statelor, pe transformarea lor în închisori pentru locuitori, cu pagube economice imense. Am folosit termenul de covido-prostie în legătură cu această stare de fapt: prostie a politicienilor, aflați sub presiunea presei care s-a debarasat de responsabilitate și a epidemiologilor, ale căror păreri seamănă, adesea, în seriozitate, cu a autorilor de horoscoape.
Politicienii aveau datoria să decidă, punând în balanță datele factuale și opiniile specialiștilor, cum sunt ele. Vina pentru hotărârile luate le aparține, nu au cum să se ascundă în spatele emitenților de păreri din domeniul medical. Ei au fost votați să ia decizii, nu doctorul X sau Y. Opiniile lui X sau Y trebuiau să fie doar un element din ecuația decizională, nu decizia în sine, o părticică din ansamblu, nu rezultatul. Că s-a ajuns la un răspuns halucinant al omenirii în fața unei epidemii e cu atât mai regretabil cu cât se instituie puterea unui precedent, unul distrugător al prosperității și drepturilor individuale. Sunt de acord cu sociologul Mirel Palada, care a afirmat pe Facebook: „Pentru un polițist, toți oamenii sînt hoți. Pentru un frizer, toți oamenii sînt numai buni de tuns.
Pentru un strungar, toți oamenii sînt numai buni de luat la pilă. Pentru un doctor, toți oamenii sînt bolnavi. Sau pe cale să îmbolnăvească pe altcineva. Dacă lăsăm societatea să fie guvernată de doctori, mai ales de epidemiologi, mai bine ne așezăm cuminți la coadă la spînzurătoare. Și aducem și funia și săpunul de acasă. E delirant ce se întîmplă. Ăștia cred că lumea ar trebui să fie un mare spital. Dă-i unui copil un ciocan, și toate în jur i se vor părea cuie. Dă-i unui epidemiolog puterea, și toate împrejur sînt numai măști și dezinfectant și interdicții cretine și reguli de zici că te pregătești să intri în operație pe creier. Nu ne mai facem bine la cap…”
Credeți că politicienii o să recunoască greșeala epocală? Eu nu. Conștienți că sunt pe un pas greșit și că ne-vederea unora dintre ei măcar o zi pe ecranele televizoarelor începe să devină comparabilă cu o săptămână de concediu, încearcă să se scoată. Maximizează prezentarea pericolului, temporizează, înlocuiesc starea de urgență cu una de alertă, ar avansa invenția juridică și a uneia de veghe, a uneia de atenție, să fie, că justificarea aberației nu e credibilă dacă se ridică repede îngrădirile dictaturii sanitare. Ar permanentiza stările de excepție, numai ca lumea să nu-i tragă la socoteală- electoral și chiar penal(e cazul!).
Nu vă lăsați păcăliți!

Autor: Alexandru Petria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu