Pe unde i-au trecut paşii, prozatorul Valeriu Sabău
a zidit, cu fapta şi cuvântul şi a rămas un semn vizibil trecerea lui pe acolo.
Într-o întâlnire recentă îmi povestea cu drag de prietenia lui, din anii
studenţiei clujene, cu poetul Ion Mureşan. Apoi a vorbit despre greutăţile pe
care le-a întâmpinat în a fonda primul Cenaclu literar sătesc „Vasile Lucaciu”
la Cicârlău, locul său de naştere. Nu singur, împreună cu ceilalţi literaţi ai
comunei.
La talentul său a scris destul de puţin şi nu îmi
pot explica acest lucru decât prin faptul că este şi era un scriitor exigent cu
sine, cu opera sa. De altfel are o vorbă: „decât să scrii mult şi prost
(maculatură), mai bine puţin şi bine, ca să rămână în memoria cititorului”. Mai
cred că a tipărit aşa de puţin, fiindcă nu s-a aplecat şi rugat în faţa nimănui
cerşind bani, fiindcă a aşteptat ca instituţiile abilitate să-l invite a
publica. Valeriu Sabău are siguranţa propriei valori, ştie că este printre
primii zece prozatori maramureşeni, (şi ce prozatori a dat Maramureşul!) şi se
consolează cu faptul că toată lumea din Centrul nou al Băii Mari îl salută cu
respect pentru ceea ce a făcut pentru literatura maramureşeană şi naţională!
Aş fi nedrept dacă nu aş aminti faptul că scriitorul
Valeriu Sabău este un stâlp al Cenaclului Scriitorilor Maramureş, este cel care
dă plus-valoare întâlnirilor noastre. Este foarte atent la ce se citeşte, îşi
notează cu meticulozitate observaţiile constructive pe care doreşte să şi le
exprime şi toţi tinerii care bat la drumul afirmării au ce învăţa de la el.
Mă gândesc la prietenul Valeriu Sabău ca la un om
care are o sensibilitate aparte și vede în orice întâmplare o poveste pe care
simte nevoia să o scrie pentru a o păstra într-un colț de memorie și pe care o
împărtășește cu ceilalți din necesitatea de a da un sens lumii acesteia atât de
ciudată.
La ceas aniversar, la cei 66 de ani împliniţi, un
sincer la mulţi ani, sănătate, inspiraţie, dragostea celor dragi ţie, a
colegilor de breaslă şi nu numai, a tuturor celor care te cunosc ca un boem de
frunte al Băii Mari!
Gelu Dragoş, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu