Patinatoarea

În ceața densă, otrăvită,

de pe lacul înghețat,

„dansa” o căprioară siluită,

de un final neanunțat.

 

Tot încerca să își semneze,

sentința-n luciul gheții,

copitele să lumineze,

cu harul lor, poeții.

 

Dar trecând pe lângă lacul,

bogat în gheață dură,

Vasile-a aruncat lasoul,

chiar lângă... geamandură.

 

Cu poftă trăgea de frânghie,

căprioara-nghețată,

încet... ca la liturghie,

pe-oglinda încălțată.

 

Ajunsă-acum pe malul blând,

cu soarta la-ndemână,

deschide ochii-ncet, oftând,

că-n viață-o să rămână.

 

S-a pus apoi pe țopăit,

spre pădurea adormită,

da-ntr-un glonț s-a sprijinit,

of, viață chinuită!...

 

Cu ochi de frunze-acoperit

și-n icnete de floare,

privea spre malul liniștit,

ca-n zi de vânătoare,

 

Mulțumind lui nea Vasile,

om cu sufletul de prunc,

care-i dăruise zile, dar...

„Mănânc și plâng. Mănânc!”

                                    PUIU POPESCU