Primăvara protestelor perimate

 Protestele sindicatelor își au rostul în anumite condiții. Dacă ele nu sunt întrunite, protestul, ca demers democratic eșuează, și consumă inu­til energii individuale și colective. În ultimii ani, pe scena politică au avut loc evenimente, care au trimis sindicatele într-un con de umbră. Anii electorali și alegerile, instabilitatea politică, generată de războaiele dintre instituțiile statului, criza sanitară și economică sunt evenimente potrivnice mișcărilor sindicale. Istoria protestelor confirmă că liderii de sindicat au avut timp să învețe lecția adaptării la evoluția mediului politic. Când politicienii își văd de propriile interese și nu sunt dispuși negocierilor, liderii, oportuniști din fire, stau pe margine, speculează și așteaptă deznodământul evenimentelor politice. Cu dibăcie își pliază acțiunile, în funcție de ideologia partidelor aflate la guvernare. Dacă la butoane se află guverne de stânga care nu visează decât salarii și pensii majorate, protestele încetează. Semn că liderii și reprezentanții puterii au bătut palma și împreună au fumat pipa păcii. Când la comandă se află partide de dreapta, cu strategii orientate spre investiții și progres, liderii renasc din propria cenușă și încep să bată clopotul protestelor nejustificate. La ora actuală, deși la stat, salariile sunt mai mari decât în mediul privat, cele mai vocale sindicate aparțin sectoarelor bugetare. În timp ce privatul lucrează și deasupra capului stă cu riscul pierderii locului de muncă, bugetarul protestează și vara se distrează. Nu este normal ca efectele crizei să fie resimțite numai de mediul privat. Care de bine de rău se chinuie să mai producă ceva util pentru țară. Criza dă cu biciul tot în calul care trage și ocolește categoriile active din sistemul bugetar. În pandemie la stat s-a lucrat, nu s-a lucrat, dar bănuții s-au luat, integral, la timp și nimeni nu și-a pierdut locul de muncă. Sindicatele din sănătate și educație sunt vinovate, deoarece nu s-au implicat în reformarea sistemelor păstorite. Grija spitalelor revine întregului personal medical, nu justițiarilor solitari, gen doamna senator care face spectacol în spațiul public. Pentru condițiile din spitale ar trebui să protesteze doctorii, nu opinia publică, nemulțumită de serviciile medicale oferite. Deși protestele spontane ale celor de la AUR sunt îndreptățite, ele vin pe fondul unor erori acumulate de-a lungul anilor, aproape imposibil de corectat. Probabil că de un astfel de partid era nevoie în urmă cu cel puțin două decenii, înainte ca țara să cadă pradă samsarilor străini. Gestul pensionarilor care-și pierd vremea la proteste, în ideea că pensiile vor atinge 40%, nu are logică. Ei nu înțeleg că în România alegerile nu se câștigă, decât cu promisiuni menite să păcălească un electorat naiv și credul. Când pensiile speciale ale magistraților au deschis drumul pensiilor nesimțite, pensionarii și alte categorii sociale au preferat tăcerea. Protestele sunt raționale în condiții de creștere economică, nu de criză. Nu mă fac avocatul actualei guvernări, însă măsurile de austeritate sunt perfect justificate. Cu condiția să nu fie discriminatorii, încât excepțiile să îngroape regula. În sistemul bugetar, în mare măsură parazitar, trebuie tăiat în carne vie. Jos cu sporurile aberante și toate drepturile câștigate pe nedrept, în spatele ușilor închise. Societatea are nevoie de progres, nu poate trăi la nesfârșit din împrumuturi, pe care le vor plăti generațiile viitoare. Guvernul acesta sau altul dacă vor reuși să pună capăt discriminărilor și inechităților din societate, în istorie are șanse să rămână nemuritor. Prețul reformării societății trebuie plătit, altfel mulțimea conflictelor din societate vestește că mămăliga românească clocotește.

Prof. Vasile ILUȚ