Lecții de învățat. Ulciorul și… apa

 

                                                                                 de Viorica Pârja

 A fost odată o femeie în vârstă, care locuia în vârful unui deal și în fiecare dimineață trebuia să meargă la fântâna din vale să ia apă și să urce cu două vase pline, până la căsuța ei. De fiecare dată, ajungea acasă cu un vas plin și cu unul pe jumătate gol. De ce? Pentru că vasul al doilea era crăpat. Într-una din zile, pe când se odihnea la fântână, înainte de a porni spre casă, vasul cel crăpat i-a spus: „Mă simt atât de prost pentru că văd cât efort faci tu să cari apa până în vârful dealului și de fiecare dată, deși eu mă străduiesc să țin cât mai multă apă, să duc cât mai multă apă până acasă, nu ajung decât cu jumătate din cantitatea cu care pornesc.

Și mă simt atât de frustrat și mă tot uit la celălalt vas care este mai nou și întotdeauna ajunge plin”. Atunci, bătrânica i-a răspuns: „Dragul meu, încetează să îți mai privești defectele, pentru că eu am văzut defectul tău încă de când te-am cumpărat, însă tocmai pentru că am văzut acest defect am vrut să îl valorific. De aceea, pe partea de drum pe care ești tu am semănat flori.

Te rog, când mergem acasă, să te uiți cât de frumoase sunt florile pe care tu le-ai udat la fiecare drum pe care l-am făcut și dă-ți voie să simți mireasma aceea și astfel să te bucuri și tu de frumusețea și de mireasma florilor.” Concluzia? Simțiți din plin mireasma tuturor calită­ților voastre și fiți precum acel ulcior, căruia cineva i-a arătat că un defect poate să devină cea mai bună calitate. Lecții de învățat!