Dragii și iubiții noștri prieteni și colaboratori,
de Viorica Pârja
Cea de-a cincea întâlnire a cenaclului Adrian
Păunescu, din Hideaga, s-a transformat în timp plin de emoția poeziei și
muzicii. Fiindcă poezia și muzica sunt modalități prin care se exprimă cel mai
bine gânduri, sentimente, trăiri, emoții. Forme de a exprima, armonios,
sensibilitatea și valorile care definesc omul.
Manifestarea a debutat cu lansarea volumului de
versuri Poezii – Amprente peste timp – autor Adrian Donca. L-am cunoscut pe
Adrian Donca în alte ipostaze. Eu, tânăr
jurnalist venit în Maramureș, el, tânăr bucătar, premiat pentru talentele sale
în arta culinară. Arc peste timp, rememorat sâmbătă, fiindcă autorul poeziilor
a ținut să ilustreze sala căminului cultural din Hideaga cu imagini din viața
sa profesională de acum mulți ani. Despre carte, dar și despre omul Adrian
Donca au vorbit prof. dr. Delia Muntean,
Nicolae Scheianu, Ion Săcălean, Ioana Mailatescu, Gelu Dragoș. S-a citit mult
din poeziile scrise pe parcursul a cinci decenii. Au făcut-o cu sensibilitate actorul
Claudiu Pintican și Stănica Prisăcariu. Alina Andreicuț și Eugen Marchiș, care
au ilustrat muzical poezia lui Adrian. O permanentă căutare și raportare la
realitate și la sine însuși. Vizibil emoționat, Adrian Donca a lăsat doar
poezia sa să vorbească.
Biblioteca județeană Petre Dulfu, partener al
manifestării, ne-a pus pe masă volumul nr. 1/2023 al revistei Biblioteca
Septentrionalis, prezentat de dr. Florian Roatiș. O revistă care, de 30 de ani,
a fost mereu memoria locului, istoria cărții, a pus la îndemâna celor pasionați
de lectură dialoguri profesionale, a prezentat viața personalităților și
localităților din Maramureș, aniversări și evenimentele culturale importante
din județ.
Dialogul liric dintre Gheorghe Pârja și Gheorghe
Mihai Bârlea, doi prieteni care au crescut împreună și au descoperit poezia,
tot împreună, s-a modificat puțin. Claudiu Pintican recitând din poezia
poetului sighetean, iar cuvintele exprimate în versurile celor doi remarcabili
poeți ai Nordului și-au văzut de rostul lor, demonstrând că atunci când emoția
întâlnește gândul, acesta se transformă în poezie. Cum Dana Gagniuc Buzura,
managerul revistei Nord Literar, și ea partener al evenimentului, a fost la
Hideaga, l-a prezentat pe Gheorghe Pârja așa cum a știut mai bine. Iar Alina
Andreicuț a ilustrat muzical poezia Rugăciune.
S-a păstrat un moment de aducere aminte pentru
Adrian Păunescu și Vasile Morar. Poezia merită spusă, poeții merită ascultați.
Oamenii au nevoie de cuvânt întrupat în vers, au nevoie de frumos. La Hideaga
au fost mai bine de două ore de exercițiu lirico-muzical, în care poezia a
devenit muzică și muzica s-a transformat în cuvinte cântate. Poezia și muzica
au mereu ceva de spus. Fiindcă vorbesc despre sentimente umane, mereu aceleași,
oriunde în lume. Poezia este oglinda celui care o scrie. Se naște din dragostea
de cuvânt și idee, se întrupează în cuvânt.
Felicitări profesorului Ion Săcălean, dr. Ioana
Mailatescu pentru neodihna întru frumos, felicitări lui Adrian Donca și
familiei sale, care au demonstrat în final și arta culinară însușită prin
vreme. Felicitări tuturor organizatorilor, partenerilor și participanților la
întâlnirea cu poezia toamnei!
de Viorica Pârja
Mereu neobosiți, profesorul Ion Săcălean și
doctorița Ioana Mailatescu ne aduc aminte că este toamnă de noiembrie, care te
îndeamnă și la nostalgie și la lirism, la calm poetic și muzical. Și ne invită
sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 13,oo la Căminul cultural din Hideaga, la cea
de-a cincea întâlnire a cenaclului Adrian Păunescu, poetul care trăia poezia cu
toată ființa sa. Fiindcă poezia este unul dintre cele mai frumoase moduri de a
exprima gânduri, sentimente, trăiri, emoții. Este o formă de a exprima,
armonios, sensibilitatea și valorile care te definesc.
Din
program:
• Lansarea cărții “Poezii – Amprente peste timp” –
autor Adrian Donca. Despre carte vor vorbi prof. dr. Delia Muntean, Nicolae
Scheianu, Ion Săcălean. Recită din creația autorului actorul Claudiu Pintican,
Stănica Prisăcariu, ilustrație muzicală – cantautoarea Alina Andreicuț.
• Lansarea volumului nr. 1/2023 al revistei
“Biblioteca Septentrionalis”, prezentat de prof. dr. Florian Roatiș.
• Recitalul de poezie și muzică “Poezia toamnei”, cu
Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja, doi poeți de seamă ai Maramureșului;
culoare muzicală, compozitorul Călin Ionce.
Partenerii evenimentului: Biblioteca județeană
“Petre Dulfu”, Revista “Nord Literar”, Primăria și Consiliul Local Satulung.
Va fi o după-amiază de poezie și muzică, în care
cuvintele își văd de rostul lor. Și se îmbină perfect cu muzica.
de Viorica Pârja
Cea de-a patra întâlnire a Cenaclului Adrian
Păunescu, de la Hideaga, și-a propus două momente care să apropie și să îmbine
poezia eminesciană cu muzica, și o primă ediție a Festivalului Folk
maramureșean, fiindcă Maramureșul are și poeți de seamă, are și cantautori
talentați.
Știm foarte bine că Eminescu făcea din cuvinte
muzică și din muzica lor sens. Zeci de mari compozitori români s-au întrecut în
a evidenția prin creațiile lor muzicale armonia poeziei lui Eminescu. Muzica și
poezia sunt două arte indisolubil legate una de cealaltă prin ritm, emoție,
lirism, inefabil, abstract.
Există poezii despre muzică și există milioane de
exemple de muzici construite după texte poetice. Muzica poate fi poetizată, iar
poezia poate fi muzică. Pentru bucuria sufletului, profesorul Săcăleanu a ales
o mostră de cât de perfect se îmbină versul cu muzica. Poezia Mai am un singur
dor, și melodia nemuritoare Mai am un singur dor. Cu o poveste care se leagă de
Maramureș, spusă de profesorul Ion Săcăleanu. Muzica acestei poezii a fost
compusă în Maramureș, la pianul de la casa lui Badea George de la Băsești. Îl
numim așa pe marele om politic, de care se leagă și Unirea cea Mare, George Pop
de Băsești. Acolo, la Băsești, Guilelm Șorban, bun prieten cu George Pop de
Băsești, compunea, la început de secol XX, muzica pentru poezia Mai am un
singur dor. Nici nu vă imaginați cum a sunat această melodie, cântată de toți
cei prezenți în sala Căminului Cultural din Hideaga. Prezent fiind și primarul
din Băsești, Ioan Călăuz.
Profesoara Monica Dana Cândea și Dana Gagniuc
Buzura, managerul revistei Nord Literar, au armonizat cuvintele despre Eminescu
cu muzicalitatea lor. E atâta emoție în poezia eminesciană, pentru toată lumea
și pentru toate timpurile. Și pentru că cenaclul din Hideaga poartă numele lui
Adrian Păunescu, merită să spunem că și el a scris Dor de Eminescu. Și să mai
spunem că i-au trebuit vreo 16 ani până a primit aprobarea să recite, în
public, Doina lui Mihai Eminescu.
Muzica și poezia ne duc oriunde ne dorim să ajungem
cu sufletul. Ne pot teleporta în orice timp și în orice loc vrem noi. Trebuie
doar să le alegem bine. Așa că de la timpul lui Eminescu, s-a revenit în
contemporaneitate. Având personaje principale tot poezia și muzica. Cu prima
ediție a Festivalului Folk Maramureșean, pentru că Maramureșul are poeți de
seamă și are cantautori talentați.
Publicul spectator a savurat din plin muzica pe
versurile poetului-academician Ion Pop, născut la Mireșu Mare, frumos puse pe
portativ de elevul Denis Bârle, despre care profesorul Ion Săcăleanu spune că
are un auz absolut, și Elisabeta Pop, o voce sensibilă și aducătoare de emoții.
Au dat de furcă muzicienilor, versurile lui Ioan Es. Pop, din Vărai, care nu se
lasă ușor puse pe portativ, dar ingenios cântate de Călin Ionce și Marinel
Petreuș. Poezia lui Gheorghe Pârja a umplut sala de lirism, cu sensibilitatea
Alinei Andreicuț. Poezia lui Vasile Morar a sunat atât de frumos pe muzica
interpretată de Marinel Petreuș! Versurile lui Nicolae Scheianu au fost cântate
de Alina Andreicuț. Eugen Marchiș s-a oprit la poezia Triptic, a lui Dragomir
Ignat, iar actorul Dan Cordea a adus mai aproape poezia lui Ioan Voicu și
Nicolae Petricsek.
Manifestarea de la Hideaga și ideea unui festival
folk au surprins plăcut nu doar auditoriul, ci și poeții și cantautorii
prezenți, surprizele aducând veselie și bună dispoziție. Un calm liric, în care
cuvintele își văd de lumina lor, ascultă de gândurile noastre, se prefac în
păsări cântătoare, se duc spre oameni să le bucure sufletul, s-a așternut la
Hideaga. A fost o seară minunată pentru iubirea de Eminescu și de poezie și
muzică în general, pentru care se cuvin mulțumiri poeților și cantautorilor,
lui Ion Săcăleanu, Ioanei Mailatescu, partenerilor – Primăria și Consiliul
Local Satulung, Căminul Cultural Hideaga, Revista Nord Literar, Colegiul
Național Mihai Eminescu, Colegiul de Arte Baia Mare.
Debutul Festivalului FOLK MARAMUREȘEAN a fost foarte
bun. Avem resurse și poetice, și muzicale, care ne argumentează că ideea
trebuie să aibă viitor. Rămâne să fie atrase spre Festival și resursele
materiale, sponsori, care să ajute la derularea acestei frumoase idei.
Să dăm poeziei și muzicii locul ce li se cuvine, fie
că suntem poeți, sau muzicieni, sau simpli iubitori de ele și să recunoaștem că
ne permit să privim cerul, să ne redescoperim și să ne bucurăm.
Preluare https://www.graiul.ro/2023/01/16/poezia-muzicii-si-muzica-poeziei/
de Viorica Pârja
A doua activitate, specifică omului, este învățarea;
aproximativ de pe la vârsta de 9 ani, copiii încep să învețe că au
responsabilități la școală, sau acasă, că au teme de făcut și, totodată, să
conștientizeze ce știu și ce nu știu să facă, să se vadă competiția din clasă,
să compare nevoile lor cu ale celorlalți colegi de clasă, să ajungă în familie,
unde să-și prezinte stările de a fi și realizările, ce le-a plăcut la școală,
cum s-au simțit, ce și-ar fi dorit – și așa se conectează cu părinții,
împărtășind aceste lucruri acasă.
A treia mare activitate, pe care omul o realizează, este
munca, desigur mai specifică adultului de peste 18 ani, dar și în adolescență
deja se poate realiza. Prin muncă se obișnuiește să devină eficient, să se pună
în valoare și să ofere societății ceea ce a învățat.
Iar a patra mare activitate este creativitatea, sau creația,
care se poate realiza la toate vârstele, dacă știm să o activăm și să dezvoltăm
potențialul creativ chiar din copilărie. De exemplu, un copil de 3 ani poate să
picteze la fel de frumos precum unul din clasa a XII-a, dacă are înclinații și
i s-a dezvoltat vocația. De aceea, în activitățile de conectare cu copiii,
familia poate să descopere dacă are ceva deosebit, sau dimpotrivă are un
comportament, o trăire care nu ar fi corespunzătoare, sau li se pare că ceva nu
se potrivește. Sau nu există o bună relaționare, copilul își dorește una,
familia dorește altceva.
Și, desigur, mai avem și situația în care există acea
relație simbiotică între familie (sau unul dintre părinți, sau adultul care
crește copilul) și copil, sau adolescent, după caz. Aceștia sunt părinți
inconștienți, care doresc să trăiască prin fuziune cu copilul, trăirile lor
emoționale, neîmplinirile, sau împlinirea viselor părintelui să se realizeze
prin copil. De aceea e obligatoriu să se facă diferența clară între nevoile
părintelui și nevoile copilului.
Sigur că este o foarte mare provocare; îți dorești atât de mult să ai un copil, iar când îl ai, să poți să te separi de el și, concomitent, să îl susții necondiționat, pentru a se dezvolta în integritatea și autenticitatea lui. Este o mare provocare pentru părinte, de aceea realizarea cu succes a acesteia este o adevărată artă.
de Viorica Pârja
Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi
vine parcă să zici că orice mamă e o născătoare de Dumnezeu. De copii. O lume
de miracole. O imensă uimire în fața vieții. O bucurie inegalabilă pentru
părinți. Un imperiu de lumină. De câte ori privesc copiii sunt convinsă că ei
sunt mâinile cu care ne agățăm de rai. Dar mai ales sunt convinsă că această
imensă nevoie de mirare trebuie păstrată cu grijă, ca o comoară neprețuită.
Ei sunt cea mai
valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor. Sufletul
se vindecă atunci când ești în preajma copiilor. Te vezi privind în urmă cu
sinceritate, iar în față cu speranță. Pe care copiii ți-o dau. Dacă există
magie pe pământ, aceasta se datorează și copiilor. Cu ei pornești într-o
călătorie plină de surprize și de bucurii. În lumea lor și pentru ei, simți că
trăiești cu adevărat. Indiferent cine ești și unde te afli, călătoria ta prin
viață ar fi lipsită de binecuvântarea pe care doar copiii ți-o dau.
O lume de miracole. O imensă uimire în fața vieții.
Evenimentul va avea loc în data de 10 iunie 2021, orele 16,00 la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare. Vor fi alături de doamna Viorica Pârja: dr. Teodor Ardelean, dr. Gheorghe Mihai Bârlea şi psih. dr. Viorel Paşca.
GDL
de Viorica Pârja
Am participat la multe proiecte cu obiectiv educația. Unul
dintre ele se prelinge prin vreme de 36 de ani. Este Ursulețul de Aur, sau
educația prin muzică. Era anul 1983, când profesoara Rodica Munteanu, convinsă
fiind că muzica îi poate face pe copii să se exprime, să comunice mai bine și
să-și pună în evidență talentul, iniția o întrecere muzicală. Care a devenit
încă de la prima ediție o competiție de gen îndrăgită de copii. Acesta a și
fost argumentul care a transformat concursul într-un Festival Național. A fost
argumentul pentru care Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru Copii
Ursulețul de Aur, devenit internațional de vreo trei ani, a ajuns, la cea de-a
36-a ediție. Un parcurs presărat cu muzică, talent, muncă, puritate și
gingășie, pe care copiii le oferă cu multă generozitate.
Baia Mare avea să devină „capitala muzicii ușoare pentru
copii”, cum o denumea compozitorul Aurel Giroveanu, prezent în juriul
festivalului. De atunci, mii de copii au venit la Baia Mare să cânte și să
câștige cel mai râvnit trofeu: Ursulețul de Aur. Devenit de la ediția a XXV-a
de platină. Evaluarea lor muzicală s-a făcut, an de an, de către un juriu de
profesioniști.
Din cele 36 de ediții naționale și internaționale, am fost prezentă ca membru al juriului, dar și ca partener de proiect, sau ziarist, la 35. De la una am lipsit, fiind plecată în Statele Unite ale Americii, iar cea din 2020 nu a avut loc din cauza pandemiei. În timp, Festivalul acesta s-a transformat în marea familie a Ursulețului. Baia Mare a fost și rămâne nu doar capitala muzicii, ci și a educației prin muzică, a prieteniei. Poate la toamnă ne vom întâlni cu Ursulețul!
de Viorica Pârja
Comunicarea părinte-copil este foarte importantă, pentru că,
din păcate, petrecem foarte puțin timp cu copilul, și dacă și timpul acela nu e
de calitate, eficient și unu la unu, adică tu vorbești cu copilul, dar cu
telefonul în mână, sau te gândești la alte treburi pe care să le faci prin
casă, atunci e normal că ajungi să nu înțelegi ce se petrece cu copilul și să
te plângi că nu te ascultă, sau că și-a găsit prieteni, cu care preferă să stea
mai mult decât cu tine.
Frânturi de dialog cu psihologii Cecilia Ardusătan și
Natalia Chiș: Dacă părintele răspunde doar monosilabic: „Da”, „Îhî”,
„Interesant” și în timpul ăsta se uită pe telefon, sau nu e prezent în comunicare,
sau dacă atunci când e mic îl tot trimit pe copil la plimbare, că nu am timp,
acum fac curat, acum fac aia, acum fac cealaltă, sau îi cer să revină peste
cinci minute, că sunt ocupat, sau sunt obosit, sau mă uit la televizor – ei
bine, copilul, când ajunge adolescent, se va purta la fel și îl va respinge pe
părinte, poate chiar cu aceeași replică: „Acum nu am timp”.
Este nevoie să oferim copilului afecțiune și empatie, să-l
înțelegem chiar și atunci când el are comportamente care nu sunt agreate,
pentru că a fost modalitatea lui de a alege cum să se adapteze la realitatea
care există, în mediul școlar, mediul social, sau în familie. Sunt părinți care
spun că nu se pot conecta, nu pot relaționa, nu știu cum să poarte un dialog cu
copilul, cum să-i spună el în mod intenționat că ar dori să discute despre
problema cu care se confruntă, sau să îl invite cinci minute în fiecare zi să
povestească despre cum s-au simțit în ziua aceea și unul și celălalt, ce
probleme au avut.
În realitate, nu este chiar atât de greu, totul se învață…
de Viorica Pârja
Zilele trecute m-am distrat copios; mergeam în spatele unei mame cu o fetiță în jurul vârstei de 2 ani, care plângea că îi trebuia ceva, iar mama îi spunea: „Nu avem bani!”, la care fetița continua să insiste: „Dar eu vreau!!!”, iar apoi replica mamei: „Dă-mi tu bani, și eu îți cumpăr tot ce-ți dorești!”… În acest punct, psihologul Cecilia Ardusătan o aduce în prim plan pe Francoise Dolto, care spune că nevoile copilului trebuie îndeplinite totdeauna; pe când dorințele, aproape niciodată. Nevoile sunt de exemplu: să îl iubim, să îl ascultăm, să-l îmbrățișăm, să-l hrănim…
Iar părinții confundă de multe ori nevoile cu dorințele! Spune Cecilia: E o problemă foarte des întâlnită, părinții cumpără iubirea copiilor cu bunuri materiale. Nevoile trebuie îndeplinite necondiționat și totdeauna. Dorințele aproape niciodată; să nu îi răsfățăm… Aproape niciodată înseamnă de ziua lui, de Crăciun și încă vreo două-trei ocazii speciale într-un an. Și atât. De exemplu, dacă un copil vede într-o vitrină o mașinuță și și-o dorește, nu putem să-i spunem: „nu pot să ți-o cumpăr!”, sau „nu vreau să ți-o iau!”, sau „iar începi, mai ai destule acasă!”, ci trebuie să lăsăm critica deoparte, vorbim despre mașina respectivă – „uite ce frumos e, să știi că și mie îmi place camionul acesta! Dar cum ar fi să fie un camion și mai mare, sau unul așa, cât orașul nostru?” – și începem să discutăm despre jucăria respectivă, deviind atenția sau distrăgând-o, dar fără să interzicem în mod expres.
Altfel spus, arta de a fi părinte!
de Viorica Pârja
Începe relaxarea, dar pandemia nu s-a terminat. Toți am avut
de suferit, dar copiii cel mai mult. Ei au devenit anxioși în timpul pandemiei
pentru că, la fel ca adulții, au nevoie de contact uman, de joacă, de râs, de
mișcare, de activități pe care înainte de pandemie le făceau împreună cu
prietenii sau cu colegii. Primele și cele mai rele semne sunt anxietatea și
depresia. Studiile arată că mai mult de opt din zece copii au înregistrat o
creștere a emoțiilor negative.
Au dispărut activități pe care copiii le făceau, s-a
diminuat sau a chiar dispărut nevoia de apartenență a copilului la un grup și
încet încet s-a insinuat frica și anxietatea. Vorbim despre copii, dar privim
copiii în relație directă cu părinții. Fiindcă prima tendință a oricărui
părinte este să-l ferească pe copil de evenimentele care o produc.
Conform vârstei lor, copiii trebuie să înțeleagă de ce au
fost necesare izolarea sau purtarea măștii, să înțeleagă ce are el însuși de
făcut pentru a ajuta la oprirea acestui virus. Evitarea răspunsurilor doar îi
accentuează anxietatea. Dar, din păcate, mulți părinți sunt mai anxioși decât
copiii. Ei trebuie, la rândul lor, să-și stăpânească propria anxietate atunci
când sunt în preajma celor mici.
Copiii preiau extrem de ușor emoțiile celor mari și le
amplifică. Deseori copilul este privit ca un adult în miniatură, dar el se
apără mult mai greu de stres, mai ales dacă este lipsit de sprijinul
părinților. Legăturile cu părinții și cu ceilalți copii sunt esențiale pentru
echilibrul său psiho-emoțional.
Nu există, însă, terapie mai bună decât prezența unui părinte liniștit și încrezător lângă copilul său.
de Viorica Pârja
Ce mai înseamnă identitatea personală în raport cu cea
națională, sau cea globală, ce mai înseamnă legile pământului și cât de
benefică sau nocivă este imigrația? Fiindcă Ubi bene?…Ubi patria?… poate fi
considerat și un roman al emigrării, ce cuprinde drama femeilor din Europa de
Est, mână de lucru și prilej de prostituție în Europa căreia noi îi spunem
civilizată.
Ubi bene?…Ubi patria? este o carte și despre România, o
Românie păcălită, care trăiește drama plecărilor masive; o dramă a unor femei
împinse de împrejurările vitrege să plece la lucru, în Europa… civilizată,
păcălite de multe ori și aduse în pragul disperării, salvându-și cu greu viața.
Punând față în față realitatea și ficțiunea, realizezi că
accentuarea valului de migrație nu e ficțiune.
Sunt multe întrebări tulburătoare despre condiția omului în raport cu știința și credința, în raport cu religia, în raport cu demnitatea. În raport cu toate transformările care pot să apară busc în viața omului. Finalul cărții nu este unul optimist, dar concluzia autoarei este una optimistă, chiar dacă suntem prizonierii unui prezent incert și în căutare de soluții!
de Viorica Pârja
Și mă simt atât de frustrat și mă tot uit la celălalt vas
care este mai nou și întotdeauna ajunge plin”. Atunci, bătrânica i-a răspuns:
„Dragul meu, încetează să îți mai privești defectele, pentru că eu am văzut
defectul tău încă de când te-am cumpărat, însă tocmai pentru că am văzut acest
defect am vrut să îl valorific. De aceea, pe partea de drum pe care ești tu am
semănat flori.
Te rog, când mergem acasă, să te uiți cât de frumoase sunt florile pe care tu le-ai udat la fiecare drum pe care l-am făcut și dă-ți voie să simți mireasma aceea și astfel să te bucuri și tu de frumusețea și de mireasma florilor.” Concluzia? Simțiți din plin mireasma tuturor calităților voastre și fiți precum acel ulcior, căruia cineva i-a arătat că un defect poate să devină cea mai bună calitate. Lecții de învățat!
de Viorica Pârja
O vei pierde de milioane de ori, de multe ori nu din cauza
ta. Este un mod fix de comportament, pe care nu îl poți schimba imediat. Dar nu
îți face griji, universul nu se grăbește. De fiecare dată când simți că te-ai
pierdut, revino! Nu te simți vinovat; acesta este un truc al minții, care își
joacă din nou jocurile…
Altfel spus, în momentele în care simți că ești… pierdut,
revino și nu te învinovăți. Te vei mai pierde de multe ori, cu siguranță! La
fel, de multe ori vei pierde și lucruri. Iar a te pierde este firesc. Ești om,
ai ego-ul tău, și de fiecare dată ai altă stare, fiindcă timpul nu stă pe loc.
Și nici tu. Important este să fii și să rămâi conștient și, treptat, conștiința
câștigă intensitate, adică egoul dispare.
Să nu uităm că Osho a atins, la 21 de ani, ceea ce el numea iluminarea, „cea mai înaltă culme a conștiinței omenești”. Influența lui spirituală este de nivel mondial. Grupurile de terapie existente în jurul lui Osho în acea vreme, și astăzi, combină tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentală. Cuvantul „Osho” provine din japoneza veche: „O” înseamnă „cu multă recunostință, iubire, gratitudine”, dar și „echilibru, armonie”.
de Viorica Pârja
Sărbătoarea Învierii este pe măsura purificării noastre prin post, prin rugăciune și prin fapte bune. În Noaptea unică a Învierii, primim, copleșitor de convingător, lecția cea mare a iertării. Suntem greu de mulțumit. De prea multe ori ne este teamă de adevăr, ne lipsește curajul, suntem îndoielnici în credință și ne plecăm în fața neprevăzutului. Ne lăsăm folosiți și amăgiți, stăm dezbinați și supărați. Uităm de lucrurile importante, care ne dau echilibru și ne setăm pe tot felul de activități care ne irosesc nu doar timpul, ci și sufletul.
Nu putem vorbi despre Taina Învierii dacă nu înțelegem Taina Crucii. Sfânta Cruce poartă în ea Învierea, iar Învierea cuprinde în ea și taina Crucii. Am avut marele privilegiu să străbat Drumul Crucii, cu cele 14 popasuri, să văd altarul jertfei, care este, de fapt, altarul mântuirii noastre, să văd Mormântul Sfânt și să încerc să înțeleg de ce omul a trădat, dar Dumnezeu a rămas credincios omului. Drumul Crucii este în fiecare dintre noi. Cu fiecare treaptă și noi mergem pe Drumul Crucii.
Să primim Lumina sfântă și să trăim în lumină Învierea. Să ne bucurăm unii de alții, chiar dacă nici anul acesta nu vom fi toți la Masa Sărbătorii. „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”!
de Viorica Pârja
Mama ne spunea că atunci când duci mâna dreaptă la frunte, îl rogi pe Domnul să-ți lumineze mintea. Când cobori mâna la piept, înseamnă că ești gata să-l iubești din toată inima. Iar când atingi umerii cu degetele împreunate, îi închini Lui sufletul. Călătoream odată la Cluj și mi-a atras atenția unul dintre călători, care n-a obosit să se ridice în picioare și să facă semnul crucii, de câte ori autobusul trecea pe lângă o biserică.
O extraordinară atitudine de respect și mulțumire. Poate și de căință. Deoarece Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos rămâne pentru creștini de o însemnătate capitală. Ea a intrat în contact cu Trupul și Sângele Lui. Iar semnul crucii reprezintă o formă de binecuvântare și a propriei persoane, luând asupra noastră o cruce pe care ne răstignim, măcar din când în când, ego-ul și răutatea.
Trăiam, de fiecare dată, o lecție de viață și credință. A
unui om cu o excepțională experiență de viață duhovnicească, și cu o luciditate
de invidiat. Care înțelegea, mai bine decât oricine, cât de prețioasă este
viața și cât de grea este despărțirea de lumea aceasta. Dar încredințat că
viața de dincolo este o certitudine, că, după, urmează o nouă viață.
Întâlnirile cu Înaltpreasfințitul se transformau, ce greu
este să vorbești la trecut, în ore despre dragostea pentru părinți, despre
porunca cea dintâi, care este iubirea, fiindcă în ea sunt incluse toate
celelalte porunci. Despre frumusețea omului și ispitele vieții.
În cuvinte simple și cu istorioare cu tâlc, Înaltpreasfințitul te făcea să înțelegi că viața fără credință nu înseamnă nimic. Cine poate uita întâlnirile cu arhiepiscopul Iustinian? Bucuria și dragostea cu care vorbea despre om, drept cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu
de Viorica Pârja
Sentimentele morale nu sunt înnăscute, dar nici nu se învață prin explicații, ci se formează prin relațiile dintre oameni, prin activitatea socială. Procesul de formare a convingerilor morale este îndelungat, lent, sinuos. Pentru lucrurile importante, oamenii sunt precauți. Caracterul lor se vede, însă, în lucrurile mărunte, fiindcă ei nu-și mai dau osteneala să se cenzureze.
Cel mai mult când sunt departe de casă mie îmi lipsesc oamenii. Îmi lipsesc prietenii. Alături de care vezi cât de importante sunt recunoștința, sinceritatea, onestitatea, adevărul, modestia, discernământul, respectul. Sunt sentimente care ne ajută în viață. Și nu este niciodată prea târziu să-ţi îmbunătăţeşti viaţa. Să-ți observi pornirile, sentimentele şi acţiunile. Să le călăuzeşti cu înţelepciune, iar la sfârşitul fiecărei zile să vezi, cu sinceritate, cum ai trăit în acea zi.
Aici se simte educația din familie, educația pe care ți-o dau anii de școală, cărțile pe care le-ai citit și care te-au inspirat. Experiențele de viață. Conviețuirea cu comunitatea din care faci parte. De toate ai nevoie. Lecții de învățat!
de Viorica Pârja
Şi datorită femeilor apar noi invenții revoluționare și
creații, destinate să transforme și să îmbunătățească viața. Le întâlnim în
astrofizică, în medicină, în industriile creative, regândind conceptul de
cultură, testând limitele expresiei creative, atrăgându-ne în noi lumi de
experiență și înțelegere. Contribuțiile importante și inspirate ale unui număr
impunător de femei din întreaga lume constituie forța schimbării în lume.
Atitudinea acestor creatoare este o sursă de inspirație
pentru noi toți. Astăzi, mai mult ca niciodată, femeile își asumă rolul de
lideri, sau funcții de conducere și își fac auzite vocile tot mai des. Iar
inițiativa Comisiei Europene de a crea un premiu pentru femeile inovative, în
cadrul proiectului Orizont Europa, este lăudabilă.
Împreună, femeile și bărbații consolidează și sporesc
capacitatea de a îmbogăți fondul cultural comun și de a dezvolta soluții
eficiente pentru a reduce sărăcia, pentru a stimula sănătatea globală, a
proteja mediul și a aduce progresul omenirii.
de Viorica Pârja
Auzim adesea formule precum „nu pot ierta”, „nu vreau să
iert”, „iert, dar nu uit” etc. și uităm că toți greșim, o dată sau de mai multe
ori. De aceea iertarea ar trebui așezată la temelia oricărei relații. …și ne
iartă nouă greșelile noastre…, spune rugăciunea cea mai adevărată. O înțelegem?
Ținem seama de ea? Are șanse omul de astăzi să ierte și să fie iertat?
Sunt întrebări pe care să ți le pui nu doar în preajma sărbătorilor, ci în fiecare zi. Unii spun că nu este ușor să ierți, e greu să-ți înfrângi orgoliul, să treci peste egoul tău, care dă în clocot. Omul are tendința mai mult de a judeca decât de a ierta. E ușor să critici, mai greu să te vezi pe tine, așa cum ești. Ca să ne ajute să personalizăm iertarea, D-zeu ne-a dat cartea Filimon. Aici iertarea este adusă și întrupată în tărâm omenesc.