Invitație literară

 

Dragii și iubiții noștri prieteni și colaboratori,

Luna August sa va fie creativa! Pana la început de Septembrie, va așteptam articolele pentru un nou număr al revistei Cronica satului Desesti. Sunt câteva evenimente esențiale în 2024: 45 de ani de poezie la Desești; 20 de ani de Arta și solidaritate; proiecte umanitare, conferințele Deseștiului, Hramul Bisericii Monument UNESCO! De la cei care au trecut pe la Desești - poeți, scriitori, artiști plastici, oameni de cultura și arta, iubitori de cuvânt și culoare, implicați în proiectele care se derulează așteptam opinii, articole, pentru numărul 18 al revistei!Așteptam articolele până la început de Septembrie!

Inspirație în creație!

Cu mulțumirile de rigoare!

Viorica PÂRJA

Poezie și emoții de toamnă la Hideaga

 

                                                                                      de Viorica Pârja

Cea de-a cincea întâlnire a cenaclului Adrian Păunescu, din Hideaga, s-a transformat în timp plin de emoția poeziei și muzicii. Fiindcă poezia și muzica sunt modalități prin care se exprimă cel mai bine gânduri, sentimente, trăiri, emoții. Forme de a exprima, armonios, sensibilitatea și valorile care definesc omul.

Manifestarea a debutat cu lansarea volumului de versuri Poezii – Amprente peste timp – autor Adrian Donca. L-am cunoscut pe Adrian  Donca în alte ipostaze. Eu, tânăr jurnalist venit în Maramureș, el, tânăr bucătar, premiat pentru talentele sale în arta culinară. Arc peste timp, rememorat sâmbătă, fiindcă autorul poeziilor a ținut să ilustreze sala căminului cultural din Hideaga cu ima­gini din viața sa profesională de acum mulți ani. Despre carte, dar și despre omul Adrian Donca  au vorbit prof. dr. Delia Muntean, Nicolae Scheianu, Ion Săcălean, Ioana Mailatescu, Gelu Dragoș. S-a citit mult din poeziile scrise pe parcursul a cinci decenii. Au făcut-o cu sensibilitate actorul Claudiu Pintican și Stănica Prisăcariu. Alina Andreicuț și Eugen Marchiș, care au ilustrat muzical poezia lui Adrian. O permanentă căutare și raportare la realitate și la sine însuși. Vizibil emoționat, Adrian Donca a lăsat doar poezia sa să vorbească.

Biblioteca județeană Petre Dulfu, partener al manifestării, ne-a pus pe masă volumul nr. 1/2023 al revistei Biblioteca Septentrionalis, prezentat de dr. Florian Roatiș. O revistă care, de 30 de ani, a fost mereu memoria locului, istoria cărții, a pus la îndemâna celor pasionați de lectură dialoguri profesionale, a prezentat viața personalităților și localităților din Maramureș, aniversări și evenimentele culturale importante din județ.

Dialogul liric dintre Gheorghe Pârja și Gheorghe Mihai Bârlea, doi prieteni care au crescut împreună și au descoperit poezia, tot împreună, s-a modificat puțin. Claudiu Pintican recitând din poezia poetului sighetean, iar cuvintele exprimate în versurile celor doi remarcabili poeți ai Nordului și-au văzut de rostul lor, demonstrând că atunci când emoția întâlnește gândul, acesta se transformă în poezie. Cum Dana Gagniuc Buzura, managerul revistei Nord Literar, și ea partener al evenimentului, a fost la Hideaga, l-a prezentat pe Gheorghe Pârja așa cum a știut mai bine. Iar Alina Andreicuț a ilustrat muzical poezia Rugăciune.

S-a păstrat un moment de aducere aminte pentru Adrian Păunescu și Vasile Morar. Poezia merită spusă, poeții merită ascultați. Oamenii au nevoie de cuvânt întrupat în vers, au nevoie de frumos. La Hideaga au fost mai bine de două ore de exercițiu lirico-muzical, în care poezia a devenit muzică și muzica s-a transformat în cuvinte cântate. Poezia și muzica au mereu ceva de spus. Fiindcă vorbesc despre sentimente umane, mereu aceleași, oriunde în lume. Poezia este oglinda celui care o scrie. Se naște din dragostea de cuvânt și idee, se întrupează în cuvânt.

Felicitări profesorului Ion Săcălean, dr. Ioana Mailatescu pentru neodihna întru frumos, felicitări lui Adrian Donca și familiei sale, care au demonstrat în final și arta culinară însușită prin vreme. Felicitări tuturor organizatorilor, partenerilor și participanților la întâlnirea cu poezia toamnei!

Poezia toamnei la Hideaga

 

de Viorica Pârja

Mereu neobosiți, profesorul Ion Săcălean și doctorița Ioana Mailatescu ne aduc aminte că este toamnă de noiembrie, care te îndeamnă și la nostalgie și la lirism, la calm poetic și muzical. Și ne invită sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 13,oo la Căminul cultural din Hideaga, la cea de-a cincea întâlnire a cenaclului Adrian Păunescu, poetul care trăia poezia cu toată ființa sa. Fiindcă poezia este unul dintre cele mai frumoase moduri de a exprima gânduri, sentimente, trăiri, emoții. Este o formă de a exprima, armonios, sensibilitatea și valorile care te definesc.

Din program:

• Lansarea cărții “Poezii – Amprente peste timp” – autor Adrian Donca. Despre carte vor vorbi prof. dr. Delia Muntean, Nicolae Scheianu, Ion Săcălean. Recită din creația autorului actorul Claudiu Pintican, Stănica Prisăcariu, ilustrație muzicală – cantautoarea Alina Andreicuț.

• Lansarea volumului nr. 1/2023 al revistei “Biblioteca Septentrionalis”, prezentat de prof. dr. Florian Roatiș.

• Recitalul de poezie și muzică “Poezia toamnei”, cu Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja, doi poeți de seamă ai Maramureșului; culoare muzicală, compozitorul Călin Ionce.

Partenerii evenimentului: Biblioteca județeană “Petre Dulfu”, Revista “Nord Literar”, Primăria și Consiliul Local Satulung.

Va fi o după-amiază de poezie și muzică, în care cuvintele își văd de rostul lor. Și se îmbină perfect cu muzica.

Poezia muzicii și muzica poeziei

 

                                                                                                     de Viorica Pârja

Cea de-a patra întâlnire a Cenaclului Adrian Păunescu, de la Hideaga, și-a propus două momente care să apropie și să îmbine poezia eminesciană cu muzica, și o primă ediție a Festivalului Folk maramureșean, fiindcă Maramureșul are și poeți de seamă, are și cantautori talentați.

Știm foarte bine că Eminescu făcea din cuvinte muzică și din muzica lor sens. Zeci de mari compozitori români s-au întrecut în a evidenția prin creațiile lor muzicale armonia poeziei lui Eminescu. Muzica și poezia sunt două arte indisolubil legate una de cealaltă prin ritm, emoție, lirism, inefabil, ab­stract.

Există poezii despre muzică și există milioane de exemple de muzici construite după texte poetice. Muzica poate fi poetizată, iar poezia poate fi muzică. Pentru bucuria sufletului, profesorul Săcăleanu a ales o mostră de cât de perfect se îmbină versul cu muzica. Poezia Mai am un singur dor, și melodia nemuritoare Mai am un singur dor. Cu o poveste care se leagă de Maramureș, spusă de profesorul Ion Săcăleanu. Muzica acestei poezii a fost compusă în Maramureș, la pianul de la casa lui Badea George de la Băsești. Îl numim așa pe marele om politic, de care se leagă și Unirea cea Mare, George Pop de Băsești. Acolo, la Băsești, Guilelm Șorban, bun prieten cu George Pop de Băsești, compunea, la început de secol XX, muzica pentru poezia Mai am un singur dor. Nici nu vă imaginați cum a sunat această melodie, cântată de toți cei prezenți în sala Căminului Cultural din Hideaga. Prezent fiind și primarul din Băsești, Ioan Călăuz.

Profesoara Monica Dana Cândea și Dana Gagniuc Buzura, managerul revistei Nord Literar, au armonizat cuvintele despre Eminescu cu muzicalitatea lor. E atâta emoție în poezia eminesciană, pentru toată lumea și pentru toate timpurile. Și pentru că cenaclul din Hideaga poartă numele lui Adrian Păunescu, merită să spunem că și el a scris Dor de Eminescu. Și să mai spunem că i-au trebuit vreo 16 ani până a primit aprobarea să recite, în public, Doina lui Mihai Eminescu.

Muzica și poezia ne duc oriunde ne dorim să ajungem cu sufletul. Ne pot teleporta în orice timp și în orice loc vrem noi. Trebuie doar să le alegem bine. Așa că de la timpul lui Eminescu, s-a revenit în contemporaneitate. Având personaje principale tot poezia și muzica. Cu prima ediție a Festivalului Folk Maramureșean, pentru că Maramureșul are poeți de seamă și are cantautori talentați.

Publicul spectator a savurat din plin muzica pe versurile poetului-academician Ion Pop, născut la Mireșu Mare, frumos puse pe portativ de elevul Denis Bârle, despre care profesorul Ion Săcăleanu spune că are un auz absolut, și Elisabeta Pop, o voce sensibilă și aducătoare de emoții. Au dat de furcă muzicienilor, versurile lui Ioan Es. Pop, din Vărai, care nu se lasă ușor puse pe portativ, dar ingenios cântate de Călin Ionce și Marinel Petreuș. Poezia lui Gheorghe Pârja a umplut sala de lirism, cu sensibilitatea Alinei Andreicuț. Poezia lui Vasile Morar a sunat atât de frumos pe muzica interpretată de Marinel Petreuș! Versurile lui Nicolae Scheianu au fost cântate de Alina Andreicuț. Eugen Marchiș s-a oprit la poezia Triptic, a lui Dragomir Ignat, iar actorul Dan Cordea a adus mai aproape poezia lui Ioan Voicu și Nicolae Petricsek.

Manifestarea de la Hideaga și ideea unui festival folk au surprins plăcut nu doar auditoriul, ci și poeții și cantautorii prezenți, surprizele aducând veselie și bună dispoziție. Un calm liric, în care cuvintele își văd de lumina lor, ascultă de gândurile noastre, se prefac în păsări cântătoare, se duc spre oameni să le bucure sufletul, s-a așternut la Hideaga. A fost o seară minunată pentru iubirea de Eminescu și de poezie și muzică în general, pentru care se cuvin mulțumiri poeților și cantautorilor, lui Ion Săcăleanu, Ioanei Mailatescu, partenerilor – Primăria și Consiliul Local Satulung, Căminul Cultural Hideaga, Revista Nord Literar, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul de Arte Baia Mare.

Debutul Festivalului FOLK MARAMUREȘEAN a fost foarte bun. Avem resurse și poetice, și muzicale, care ne argumentează că ideea trebuie să aibă viitor. Rămâne să fie atrase spre Festival și resursele materiale, sponsori, care să ajute la derularea acestei frumoase idei.

Să dăm poeziei și muzicii locul ce li se cuvine, fie că suntem poeți, sau muzicieni, sau simpli iubitori de ele și să recunoaștem că ne permit să privim cerul, să ne redescoperim și să ne bucurăm.

Preluare https://www.graiul.ro/2023/01/16/poezia-muzicii-si-muzica-poeziei/

Lecții de învățat.Învățarea și jocul

 

                                                                                           de Viorica Pârja

 Vorbind despre evoluția copilului, psihologul Natalia Chiș spune că există patru mari activități pe care le realizează copilul pe parcursul evoluției. Prima dintre acestea este jocul; așa învață la început, prin joc, până la vârsta de 6-7 ani, poate chiar până la 9 ani. Cu cât jocul este mai diversificat, cu atât atenția copilului este mai captivată, iar învățarea devine mai ușoară. Practic copiii învață fără să își dea seama, fără să trebuiască a fi forțați.

A doua activitate, specifică omului, este învățarea; aproximativ de pe la vârsta de 9 ani, copiii încep să învețe că au responsabilități la școală, sau acasă, că au teme de făcut și, totodată, să conștientizeze ce știu și ce nu știu să facă, să se vadă competiția din clasă, să compare nevoile lor cu ale celorlalți colegi de clasă, să ajungă în familie, unde să-și prezinte stările de a fi și realizările, ce le-a plăcut la școală, cum s-au simțit, ce și-ar fi dorit – și așa se conectează cu părinții, împărtășind aceste lucruri acasă.

A treia mare activitate, pe care omul o realizează, este munca, desi­gur mai specifică adultului de peste 18 ani, dar și în adolescență deja se poate realiza. Prin muncă se obișnuiește să devină eficient, să se pună în valoare și să ofere societății ceea ce a învățat.

Iar a patra mare activitate este creativitatea, sau creația, care se poate realiza la toate vârstele, dacă știm să o activăm și să dezvoltăm potențialul creativ chiar din copilărie. De exemplu, un copil de 3 ani poate să picteze la fel de frumos precum unul din clasa a XII-a, dacă are înclinații și i s-a dezvoltat vocația. De aceea, în activitățile de conectare cu copiii, familia poate să descopere dacă are ceva deosebit, sau dimpotrivă are un comportament, o trăire care nu ar fi corespunzătoare, sau li se pare că ceva nu se potrivește. Sau nu există o bună relaționare, copilul își dorește una, familia dorește altceva.

Și, desigur, mai avem și situația în care există acea relație simbiotică între familie (sau unul dintre părinți, sau adultul care crește copilul) și copil, sau adolescent, după caz. Aceștia sunt părinți inconștienți, care doresc să trăiască prin fuziune cu copilul, trăirile lor emoționale, neîmplinirile, sau împlinirea viselor părintelui să se realizeze prin copil. De aceea e obligatoriu să se facă diferența clară între nevoile părintelui și nevoile copilului.

Sigur că este o foarte mare provocare; îți dorești atât de mult să ai un copil, iar când îl ai, să poți să te separi de el și, concomitent, să îl susții necondiționat, pentru a se dezvolta în integritatea și autenticitatea lui. Este o mare provocare pentru părinte, de aceea realizarea cu succes a acesteia este o adevărată artă.

Lecții de învățat. Mama și copilul

 

                                                                                          de Viorica Pârja

 Copilăria! Ce univers! Privind cum crește un copil, înțelegi mai bine sensul propoziției “copilăria e regatul unde nu moare nimeni”. De aceea e important s-o ajutăm să rămână pură, pentru a nu deforma viața de mai târziu. Cel care are o copilărie frumoasă dobândește o comoară nesecată. Copiii văd în părinți trecutul, iar părinții văd în copii viitorul.

Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine parcă să zici că orice mamă e o născătoare de Dumnezeu. De copii. O lume de miracole. O imensă uimire în fața vieții. O bucurie inegalabilă pentru părinți. Un imperiu de lumină. De câte ori privesc copiii sunt convinsă că ei sunt mâinile cu care ne agățăm de rai. Dar mai ales sunt convinsă că această imensă nevoie de mirare trebuie păstrată cu grijă, ca o comoară neprețuită.

 Ei sunt cea mai valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor. Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor. Te vezi privind în urmă cu sinceritate, iar în față cu speranță. Pe care copiii ți-o dau. Dacă există magie pe pământ, aceasta se datorează și copiilor. Cu ei pornești într-o călătorie plină de surprize și de bucurii. În lumea lor și pentru ei, simți că trăiești cu adevărat. Indiferent cine ești și unde te afli, călătoria ta prin via­ță ar fi lipsită de binecuvântarea pe care doar copiii ți-o dau.

O lume de miracole. O imensă uimire în fața vieții.

INVITAŢIE VIORICA PÂRJA - Lansare a patru cărţi de autor!

 

Evenimentul va avea loc în data de 10 iunie 2021, orele 16,00 la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare. Vor fi alături de doamna Viorica Pârja: dr. Teodor Ardelean, dr. Gheorghe Mihai Bârlea şi psih. dr. Viorel Paşca.

                                                                                                            GDL

Lecții de învățat. Lecția Ursulețului de aur

 

                                                                                          de Viorica Pârja

Am participat la multe proiecte cu obiectiv educația. Unul dintre ele se prelinge prin vreme de 36 de ani. Este Ursulețul de Aur, sau educația prin muzică. Era anul 1983, când profesoara Rodica Munteanu, convinsă fiind că muzica îi poate face pe copii să se exprime, să comunice mai bine și să-și pună în evidență talentul, iniția o întrecere muzicală. Care a devenit încă de la prima ediție o competiție de gen îndrăgită de copii. Acesta a și fost argumentul care a transformat concursul într-un Festival Național. A fost argumentul pentru care Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru Copii Ursulețul de Aur, devenit internațional de vreo trei ani, a ajuns, la cea de-a 36-a ediție. Un parcurs presărat cu muzică, talent, muncă, puritate și gingășie, pe care copiii le oferă cu multă generozitate.

Baia Mare avea să devină „capitala muzicii ușoare pentru copii”, cum o denumea compozitorul Aurel Giroveanu, prezent în juriul festivalului. De atunci, mii de copii au venit la Baia Mare să cânte și să câștige cel mai râvnit trofeu: Ursulețul de Aur. Devenit de la ediția a XXV-a de platină. Evaluarea lor muzicală s-a făcut, an de an, de către un juriu de profesioniști.

Din cele 36 de ediții naționale și internaționale, am fost prezentă ca membru al juriului, dar și ca partener de proiect, sau ziarist, la 35. De la una am lipsit, fiind plecată în Statele Unite ale Americii, iar cea din 2020 nu a avut loc din cauza pandemiei. În timp, Festivalul acesta s-a transformat în marea familie a Ursulețului. Baia Mare a fost și rămâne nu doar capitala muzicii, ci și a educației prin muzică, a prieteniei. Poate la toamnă ne vom întâlni cu Ursulețul!

Lecții de învățat. Comunicarea părinte-copil

 

                                                                                                     de Viorica Pârja

Comunicarea părinte-copil este foarte importantă, pentru că, din păcate, petrecem foarte puțin timp cu copilul, și dacă și timpul acela nu e de calitate, eficient și unu la unu, adică tu vorbești cu copilul, dar cu telefonul în mână, sau te gândești la alte treburi pe care să le faci prin casă, atunci e normal că ajungi să nu înțelegi ce se petrece cu copilul și să te plângi că nu te ascultă, sau că și-a găsit prieteni, cu care preferă să stea mai mult decât cu tine.

Frânturi de dialog cu psihologii Cecilia Ardusătan și Natalia Chiș: Dacă părintele răspunde doar monosilabic: „Da”, „Îhî”, „Interesant” și în timpul ăsta se uită pe telefon, sau nu e prezent în comunicare, sau dacă atunci când e mic îl tot trimit pe copil la plimbare, că nu am timp, acum fac curat, acum fac aia, acum fac cealaltă, sau îi cer să revină peste cinci minute, că sunt ocupat, sau sunt obosit, sau mă uit la televizor – ei bine, copilul, când ajunge ado­lescent, se va purta la fel și îl va respinge pe părinte, poate chiar cu aceeași replică: „Acum nu am timp”.

Este nevoie să oferim copilului afecțiune și empatie, să-l înțelegem chiar și atunci când el are comportamente care nu sunt agreate, pentru că a fost modalitatea lui de a alege cum să se adapteze la realitatea care există, în mediul școlar, mediul social, sau în familie. Sunt părinți care spun că nu se pot conecta, nu pot relaționa, nu știu cum să poarte un dialog cu copilul, cum să-i spună el în mod intenționat că ar dori să discute despre problema cu care se confruntă, sau să îl invite cinci minute în fiecare zi să povestească despre cum s-au simțit în ziua aceea și unul și celălalt, ce probleme au avut.

În realitate, nu este chiar atât de greu, totul se învață…

Lecții de învățat. Nevoile copilului

 

                                                                                 de Viorica Pârja

Zilele trecute m-am distrat copios; mergeam în spatele unei mame cu o fetiță în jurul vârstei de 2 ani, care plângea că îi trebuia ceva, iar mama îi spunea: „Nu avem bani!”, la care fetița continua să insiste: „Dar eu vreau!!!”, iar apoi replica mamei: „Dă-mi tu bani, și eu îți cumpăr tot ce-ți dorești!”… În acest punct, psihologul Cecilia Ardusătan o aduce în prim plan pe Francoise Dolto, care spune că nevoile copilului trebuie îndeplinite totdeauna; pe când dorințele, aproape niciodată. Nevoile sunt de exemplu: să îl iubim, să îl ascultăm, să-l îm­bră­țișăm, să-l hrănim…

Iar părinții confundă de multe ori nevoile cu dorințele! Spune Cecilia: E o problemă foarte des întâlnită, părinții cumpără iubirea copiilor cu bunuri materiale. Nevoile trebuie îndeplinite necondiționat și totdeauna. Dorințele aproape niciodată; să nu îi răsfățăm… Aproape niciodată înseamnă de ziua lui, de Crăciun și încă vreo două-trei ocazii speciale într-un an. Și atât. De exemplu, dacă un copil vede într-o vitrină o mașinuță și și-o dorește, nu putem să-i spunem: „nu pot să ți-o cumpăr!”, sau „nu vreau să ți-o iau!”, sau „iar începi, mai ai destule acasă!”, ci trebuie să lăsăm critica deoparte, vorbim despre mașina respectivă – „uite ce frumos e, să știi că și mie îmi place camionul acesta! Dar cum ar fi să fie un camion și mai mare, sau unul așa, cât orașul nostru?” – și începem să discutăm despre jucăria respectivă, deviind atenția sau distrăgând-o, dar fără să interzicem în mod expres.

Altfel spus, arta de a fi părinte!

Lecții de învățat. Copiii și pandemia

 

                                                                                               de Viorica Pârja

Începe relaxarea, dar pandemia nu s-a terminat. Toți am avut de suferit, dar copiii cel mai mult. Ei au devenit anxioși în timpul pandemiei pentru că, la fel ca adulții, au nevoie de contact uman, de joacă, de râs, de mișcare, de activități pe care înainte de pandemie le făceau împreună cu prietenii sau cu colegii. Primele și cele mai rele semne sunt anxietatea și depresia. Studiile arată că mai mult de opt din zece copii au înregistrat o creștere a emoțiilor negative.

Au dispărut activități pe care copiii le făceau, s-a diminuat sau a chiar dispărut nevoia de apartenență a copilului la un grup și încet încet s-a insinuat frica și anxietatea. Vorbim despre copii, dar privim copiii în relație directă cu părinții. Fiindcă prima tendință a oricărui părinte este să-l ferească pe copil de evenimentele care o produc.

Conform vârstei lor, copiii trebuie să înțeleagă de ce au fost necesare izolarea sau purtarea măștii, să înțeleagă ce are el însuși de făcut pentru a ajuta la oprirea acestui virus. Evitarea răspunsurilor doar îi accentuează anxietatea. Dar, din păcate, mulți părinți sunt mai anxioși decât copiii. Ei trebuie, la rândul lor, să-și stăpânească propria anxietate atunci când sunt în preajma celor mici.

Copiii preiau extrem de ușor emoțiile celor mari și le amplifică. Deseori copilul este privit ca un adult în miniatură, dar el se apără mult mai greu de stres, mai ales dacă este lipsit de sprijinul părinților. Legăturile cu părinții și cu ceilalți copii sunt esențiale pentru echilibrul său psiho-emoțional.

Nu există, însă, terapie mai bună decât prezența unui părinte liniștit și încrezător lângă copilul său.

Lecții de învățat. Viața – între realitate și ficțiune

 

                                                                                                   de Viorica Pârja

 Am răsfoit recent cartea Ubi bene?…Ubi patria?, scrisă de profesoara și omul de litere Valeria Bilț. O carte inspirată în mare măsură din viața reală. „Poveștile”, multe și convingătoare, reprezintă semnale de alarmă pentru vremea aceasta. Bântuită de rău, de urât, de minciună, de invidie, de lipsă de moralitate. Citind cartea nu poți să nu te întrebi cât este ficțiune și cât realitate; unde începe ficțiunea și unde se termină realitatea?

Ce mai înseamnă identitatea personală în raport cu cea națională, sau cea globală, ce mai înseamnă legile pământului și cât de benefică sau nocivă este imigrația? Fiindcă Ubi bene?…Ubi patria?… poate fi considerat și un roman al emigrării, ce cuprinde drama femeilor din Europa de Est, mână de lucru și prilej de prostituție în Europa căreia noi îi spunem civilizată.

Ubi bene?…Ubi patria? este o carte și despre România, o Românie păcălită, care trăiește drama plecărilor masive; o dramă a unor femei împinse de împrejurările vitrege să plece la lucru, în Europa… civilizată, păcălite de multe ori și aduse în pragul disperării, salvându-și cu greu viața.

Punând față în față realitatea și ficțiunea, realizezi că accentuarea valului de migrație nu e ficțiune.

Sunt multe întrebări tulburătoare despre condiția omului în raport cu știința și credința, în raport cu religia, în raport cu demnitatea. În raport cu toate transformările care pot să apară busc în viața omului. Finalul cărții nu este unul optimist, dar concluzia autoarei este una optimistă, chiar dacă suntem prizonierii unui prezent incert și în căutare de soluții!

Lecții de învățat. Ulciorul și… apa

 

                                                                                 de Viorica Pârja

 A fost odată o femeie în vârstă, care locuia în vârful unui deal și în fiecare dimineață trebuia să meargă la fântâna din vale să ia apă și să urce cu două vase pline, până la căsuța ei. De fiecare dată, ajungea acasă cu un vas plin și cu unul pe jumătate gol. De ce? Pentru că vasul al doilea era crăpat. Într-una din zile, pe când se odihnea la fântână, înainte de a porni spre casă, vasul cel crăpat i-a spus: „Mă simt atât de prost pentru că văd cât efort faci tu să cari apa până în vârful dealului și de fiecare dată, deși eu mă străduiesc să țin cât mai multă apă, să duc cât mai multă apă până acasă, nu ajung decât cu jumătate din cantitatea cu care pornesc.

Și mă simt atât de frustrat și mă tot uit la celălalt vas care este mai nou și întotdeauna ajunge plin”. Atunci, bătrânica i-a răspuns: „Dragul meu, încetează să îți mai privești defectele, pentru că eu am văzut defectul tău încă de când te-am cumpărat, însă tocmai pentru că am văzut acest defect am vrut să îl valorific. De aceea, pe partea de drum pe care ești tu am semănat flori.

Te rog, când mergem acasă, să te uiți cât de frumoase sunt florile pe care tu le-ai udat la fiecare drum pe care l-am făcut și dă-ți voie să simți mireasma aceea și astfel să te bucuri și tu de frumusețea și de mireasma florilor.” Concluzia? Simțiți din plin mireasma tuturor calită­ților voastre și fiți precum acel ulcior, căruia cineva i-a arătat că un defect poate să devină cea mai bună calitate. Lecții de învățat!

Lecții de învățat. Trecutul, prezentul, viitorul și ego-ul

 

                                                                                     de Viorica Pârja

 De fiecare dată când îți dai seama că ai mers în trecut sau în viitor, nu te simți vinovat, nu-ți crea probleme, întoarce-te în prezent, recuperează-ți conștiința, spune gurul Osho, un învățător spiritual indian.

O vei pierde de milioane de ori, de multe ori nu din cauza ta. Este un mod fix de comportament, pe care nu îl poți schimba imediat. Dar nu îți face griji, universul nu se grăbește. De fiecare dată când simți că te-ai pierdut, revino! Nu te simți vinovat; acesta este un truc al minții, care își joacă din nou jocurile…

Altfel spus, în momentele în care simți că ești… pierdut, revino și nu te învinovăți. Te vei mai pierde de multe ori, cu siguranță! La fel, de multe ori vei pierde și lucruri. Iar a te pierde este firesc. Ești om, ai ego-ul tău, și de fiecare dată ai altă stare, fiindcă timpul nu stă pe loc. Și nici tu. Important este să fii și să rămâi conștient și, treptat, conștiința câștigă intensitate, adică egoul dispare.

Să nu uităm că Osho a atins, la 21 de ani, ceea ce el numea iluminarea, „cea mai înaltă culme a conștiinței omenești”. Influența lui spirituală este de nivel mondial. Grupurile de terapie existente în jurul lui Osho în acea vreme, și astăzi, combină tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentală. Cuvantul „Osho” provine din japoneza veche: „O” înseamnă „cu multă recunostință, iubire, gratitudine”, dar și „echilibru, armonie”.

Lecții de învățat. Lumina Sfântă a Învierii

 

                                                                                                    de Viorica Pârja

 Iată-ne din nou în așteptarea uneia dintre cele mai mari sărbători, dacă nu cea mai mare. Pe care o așteptăm, cu aceeași emoție, de 2000 de ani. Din păcate, este al doilea an de când bucuria ne este umbrită de un virus, care nu ne-a lăsat să fim împreună la marile sărbători. Dar Bucuria și Lumina Sfântă, învingerea morții și dobândirea vieții trebuie trăite cu speranță, în credință și împreună.

Sărbătoarea Învierii este pe măsura purificării noastre prin post, prin rugăciune și prin fapte bune. În Noaptea unică a Învierii, primim, copleșitor de convingător, lecția cea mare a iertării. Suntem greu de mulțumit. De prea multe ori ne este teamă de adevăr, ne lipsește curajul, suntem îndoielnici în credință și ne plecăm în fața neprevăzutului. Ne lăsăm folosiți și amăgiți, stăm dezbinați și supărați. Uităm de lucrurile importante, care ne dau echilibru și ne setăm pe tot felul de activități care ne irosesc nu doar timpul, ci și sufletul.

Nu putem vorbi despre Taina Învierii dacă nu înțelegem Taina Crucii. Sfânta Cruce poartă în ea Învierea, iar Învierea cuprinde în ea și taina Crucii. Am avut marele privilegiu să străbat Drumul Crucii, cu cele 14 popasuri, să văd altarul jertfei, care este, de fapt, altarul mântuirii noastre, să văd Mormântul Sfânt și să încerc să înțeleg de ce omul a trădat, dar Dumnezeu a rămas credincios omului. Drumul Crucii este în fiecare dintre noi. Cu fiecare treaptă și noi mergem pe Drumul Crucii.

Să primim Lumina sfântă și să trăim în lumină Învierea. Să ne bucurăm unii de alții, chiar dacă nici anul acesta nu vom fi toți la Masa Sărbătorii. „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”!

Lecții de învățat. Sfânta Cruce

 

                                                                                               de Viorica Pârja

 De când eram mici, mama ne-a învățat să ne facem semnul crucii atunci când ne așezăm la masă, când ne sculăm de la masă, când auzim clopotele bisericii, sau când trecem pe lângă biserică. Crucea este semnul credinței și iubirii, al recunoștinței, ne mai spunea mama. Lecția aceea ne-a însoțit până astăzi, în toate momentele în care simți nevoia să ai lângă tine un umăr pe care să te sprijini.

Mama ne spunea că atunci când duci mâna dreaptă la frunte, îl rogi pe Domnul să-ți lumineze mintea. Când cobori mâna la piept, înseamnă că ești gata să-l iubești din toată inima. Iar când atingi umerii cu degetele împreunate, îi închini Lui sufletul. Călătoream odată la Cluj și mi-a atras atenția unul dintre călători, care n-a obosit să se ridice în picioare și să facă semnul crucii, de câte ori autobusul trecea pe lângă o biserică.

O extraordinară atitudine de respect și mulțumire. Poate și de căință. Deoarece Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos rămâne pentru creștini de o însemnătate capitală. Ea a intrat în contact cu Trupul și Sângele Lui. Iar semnul crucii reprezintă o formă de binecuvântare și a propriei persoane, luând asupra noastră o cruce pe care ne răstignim, măcar din când în când, ego-ul și răutatea.

Viață și credință

                                                                                              de Viorica Pârja

 Perioada pe care o traversăm mi l-a adus de foarte multe ori în memorie pe Înaltpreasfințitul Iustinian. La care mergeam împreună cu Corala Armonia în momente de mare sărbătoare. Întâlnirea cu Înaltpreasfințitul se prelungea, de fiecare dată, spre bucuria noastră. Iar sentimentul că stai aproape de acest sfânt era unul plin de încărcătură spirituală.

Trăiam, de fiecare dată, o lecție de viață și credință. A unui om cu o excepțională experiență de viață duhovnicească, și cu o luciditate de invidiat. Care înțelegea, mai bine decât oricine, cât de prețioasă este viața și cât de grea este despărțirea de lumea aceasta. Dar încredințat că viața de dincolo este o certitudine, că, după, urmează o nouă viață.

Întâlnirile cu Înaltpreasfințitul se transformau, ce greu este să vorbești la trecut, în ore despre dragostea pentru părinți, despre porunca cea dintâi, care este iubirea, fiindcă în ea sunt incluse toate celelalte porunci. Despre frumusețea omului și ispitele vieții.

În cuvinte simple și cu istorioare cu tâlc, Înaltpreasfințitul te făcea să înțelegi că viața fără credință nu înseamnă nimic. Cine poate uita întâlnirile cu arhiepiscopul Iustinian? Bucuria și dragostea cu care vorbea despre om, drept cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu

Lecții de învățat. Formarea convingerilor morale

 

                                                                                                    de Viorica Pârja

Sentimentele morale nu sunt înnăscute, dar nici nu se învață prin explicații, ci se formează prin relațiile dintre oameni, prin activitatea socială. Procesul de formare a convingerilor morale este îndelungat, lent, sinuos. Pentru lucrurile importante, oamenii sunt precauți. Caracterul lor se vede, însă, în lucrurile mărunte, fiindcă ei nu-și mai dau osteneala să se cenzureze.

Cel mai mult când sunt departe de casă mie îmi lipsesc oamenii. Îmi lipsesc prietenii. Alături de care vezi cât de importante sunt recunoștința, sinceritatea, onestitatea, adevărul, modestia, discernământul, respectul. Sunt sentimente care ne ajută în viață. Și nu este niciodată prea târziu să-ţi îmbunătăţeşti viaţa. Să-ți observi pornirile, sentimentele şi acţiunile. Să le călăuzeşti cu înţelepciune, iar la sfârşitul fiecărei zile să vezi, cu sinceritate, cum ai trăit în acea zi.

Aici se simte educația din familie, educația pe care ți-o dau anii de școală, cărțile pe care le-ai citit și care te-au inspirat. Experiențele de viață. Conviețuirea cu comunitatea din care faci parte. De toate ai nevoie. Lecții de învățat!

Lecții de învățat. Femeile și creativitatea

 

                                                                                               de Viorica Pârja

 Trebuie să recunoaștem că femeia zilelor noastre este și nu este eliberată de constrângeri. Și de prejudecăți. Se descurcă foarte bine, însă. Printre creatorii de valori numărându-se și geniul, ingeniozitatea, curiozitatea și curajul femeilor. Care, prin munca lor, aduc schimbarea în lumea noastră și modelează viitorul comun.

Şi datorită femeilor apar noi invenții revoluționare și creații, destinate să transforme și să îmbunătățească viața. Le întâlnim în astrofizică, în medicină, în industriile creative, regândind conceptul de cultură, testând limitele expresiei creative, atrăgându-ne în noi lumi de experiență și înțelegere. Contribuțiile importante și inspirate ale unui număr impunător de femei din întreaga lume constituie forța schimbării în lume.

Atitudinea acestor crea­toare este o sursă de inspirație pentru noi toți. Astăzi, mai mult ca niciodată, femeile își asu­mă rolul de lideri, sau funcții de conducere și își fac auzite vocile tot mai des. Iar inițiativa Comisiei Europene de a crea un premiu pentru femeile inovative, în cadrul proiectului Orizont Europa, este lăudabilă.

Împreună, femeile și bărbații consolidează și sporesc capacitatea de a îmbogăți fondul cultural comun și de a dezvolta soluții eficiente pentru a reduce sărăcia, pentru a stimula sănătatea globală, a proteja mediul și a aduce progresul omenirii.

Lecții de învățat. Iertarea

 

                                                                                           de Viorica Pârja

 Iertarea, spune părintele Theodor Damian, de la New York, este un lucru care ne pune în dilemă. Pentru că de multe ori, cu toate că știm bine ce înseamnă să ierți, ne găsim tot felul de circumstanțe atenuante care să ne dea o justificare față de slăbiciunea de a nu fi în stare să ierți. Despre trei lucruri de care să ținem seama, nu doar în această perioadă, ci în fiecare zi, am vorbit cu pr. dr. Florin Codrea, de la Parohia Buna Vestire, din Baia Mare. Ele sunt postul, iertarea și dărnicia.

Auzim adesea formule precum „nu pot ierta”, „nu vreau să iert”, „iert, dar nu uit” etc. și uităm că toți greșim, o dată sau de mai multe ori. De aceea iertarea ar trebui așezată la temelia oricărei relații. …și ne iartă nouă greșelile noastre…, spune rugăciunea cea mai adevărată. O înțelegem? Ținem seama de ea? Are șanse omul de astăzi să ierte și să fie iertat?

Sunt întrebări pe care să ți le pui nu doar în preajma sărbătorilor, ci în fiecare zi. Unii spun că nu este ușor să ierți, e greu să-ți înfrângi orgoliul, să treci peste egoul tău, care dă în clocot. Omul are tendința mai mult de a judeca decât de a ierta. E ușor să critici, mai greu să te vezi pe tine, așa cum ești. Ca să ne ajute să personalizăm iertarea, D-zeu ne-a dat cartea Filimon. Aici iertarea este adusă și întrupată în tărâm omenesc.