„Poezia lui Gelu Dragoş are un patetism reţinut, îngemănat cu un ton melancolic nu mai puţin discret (în Zăpezi de camuflaj de exemplu)...Tristeţea ne duce bacovian la boemă şi tonuri de gri şi de aici la sentimentul de sleire a vieţii, de repetiţie monotonă a cenuşiului şi a lipsei de sens, dar nostalgia restaurării omului, a răscumpărării şi a recuperării condiţiei sale paradisiace originare este şi ea prezentă şi posibilă, marcată fiind în versuri memorabile: Dacă ar afla mama câte păcate mi-a văzut îngerul/s-ar cutremura în patul ei de alun.../Dac-ar putea spune heruvimii cât de mult Te doresc/s-ar face un şuier şi vuiet de aici până-n cer...” (Mai dă-mi un timp...).
Dr. Nicolae IUGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu