Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români (TDR), anunță lansarea concursului de creație teatrală și literară „Scârța, scârța pe hârtie”.
Titlul proiectului a fost ales în contextul
împlinirii a 170 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale (30
ianuarie 1852) și a 110 ani de la moartea sa (9 iunie 1912). Cu această ocazie,
Biblioteca Metropolitană București și Teatrul Dramaturgilor Români vor derula
un concurs de creație teatrală și literară care va debuta pe 30 ianuarie și se
va finaliza pe data de 9 iunie 2022. Concursul este dedicat tinerilor cu vârste
cuprinse între 14-24 ani (se vor juriza textele pe două categorii de vârstă
14-18 ani și 19-24 ani).
Participanții vor scrie texte inedite folosind
obligatoriu următoarele replici/expresii: Bravos, națiune! / Eu pentru cine
votez?/ Curat murdar/ Certicat medical/ Ori toți să muriți, ori toți să
scăpăm!/ Pozițiune turmentată/ Mofturi!/ Sfânta Constituțiune/ Cap ai, minte
ce-ți mai trebuie?/ A venit căldura, a trecut durerea.
Textele pot fi monodrame (cu durata estimată a
reprezentării de 30-40 minute) sau proză scurtă (inclusiv jurnal, eseu) și vor
fi trimise pe adresa eu.scriu@teatruldramaturgilor.ro
până la data
de 1 iunie. Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 9 iunie 2022. Juriul va fi
compus din cei doi Manageri ai instituțiilor implicate: Ramona Ioana MEZEI
(Manager BMB) și Marius BODOCHI (Manager TDR) precum și un
actor/regizor/dramaturg ales ulterior.
Premiile vor consta în invitații și abonamente la
teatru și la manifestările organizate de TDR și BMB precum și în expunerea
publicului larg a textelor prin spectacole - lectură/online.
Regulamentul poate fi consultat pe site-urile celor
două instituții: www.bibmet.ro.
și www.teatruldramaturgilor.ro
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de
biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București,
care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de
împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la
dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele
Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor
comunității.
BMB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu