Fără glumă: hărțile alea de care facem noi mișto spun un lucru: că ăștia, stăpânii lumii, cum ar veni, nu dau doi bani pe noi, cei din Est. Existența noastră contează în măsura în care le consumăm gunoaiele și lucrăm pe câțiva firfirici.
Cineva, un român, spunea că americanii au dreptul să
facă tot ce vor, peste tot în lume, iar rușii, nu, pentru că americanii sunt
americani, nu ruși! Ăștia aplică aceeași doctrină: occidentul are voie să facă
orice vrea, pentru că e occident. Așa că azi suntem bulgari, ieri ungurii au fost
români, și, în general, cui îi pasă de estici? Niște neica-nimeni, care trebuie
să suporte orice, pentru că, nu-i așa, trăim din mila lui, a Occidentului.
Demnitatea este un lux, în condițiile astea…
Autor:
Constantin Gheorghe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu