Sub egida GRAI ROMÂNESC, au avut loc premieri la Ediția a VII-a, a Concursului European de Poezie și Ediția a VII-a a Concursului Mondial de Poezie. Au participat scriitori din Albania, Algeria, Argentina, Azerbaijan, Bulgaria, Bosnia Herțegovina, Brazilia, Canada, Croația, El Salvador, Grecia, Franța, Italia, Irak, Spania, Macedonia, Muntenegru, Olanda, Paraguay, Polonia, Republica Dominicană, Republica Moldova, SUA, Serbia, Slovenia, Turcia, Venezuela, Zimbabwe și România. După lunga perioadă de izolare, iată că am reușit, o mare parte din noi, să ne revedem (în jur de 200 de persoane). Unii ne recunoșteam fie din întâlnirile precedente, fie din cele online.
Am
revăzut pe Vasile Bele și Nelu Danci, maramureșenii noștri dragi, care au adus
cu ei portul popular, cântecul, jocul, poezia și daruri literare: ultimele lor
apariții editoriale, Revista Moldova Literară, nr.4/2021, în care eu am o
recenzie „Moara de aur”, pag. 127, despre cartea „Singurătatea Poetului”, Ed.
Grinta, 2021, scrisă de Gelu Dragoș, cât și Antologia de texte (Recenzii de
cărți), Ed. Mircea cel Bătrân, 2021, în care mă regăsesc la pag 560. Luci
Trușcă mi-a oferit cartea a cărei prefață i-am scris-o, Gânduri în labirint, Ed
LucVal&Ken 2021.
Marea
bucurie a fost alta: O Fată frumoasă însoțită și Mama ei mă căutau prin
mulțimea de oaspeți. Nu le văzusem niciodată. Era Teodora Cristina Jirlăianu, o
minune de fată, a cărei carte de debut, o prefațasem. Am fost încântată când am
descoperit-o! Cu siguranță și Editorul, în persoana D-lui Trandafir Sîmpetru a
avut o contribuție, dirijând-o către mine. Nu e prima dată când descopăr tinere
talente, ceea ce înseamnă foarte mult: Bucuria că ștafeta acestui Neam este
predată mai departe! O bucurie greu de descris în cuvinte. Am prezentat-o
colegilor și i-am urat Bun venit în această mare Familie a Iubitorilor de
Cuvânt! Până și Cerul a ținut cu noi și s-a bucurat!
Într-un
cadru feeric, la Hotel Jasmine, în sala de conferințe, Florentina Danu, gazda
noastră specială ne-a încântat cu poezia și cântecul ei, Olga Grigorov,
Ecateria Rolea, Daniela Vâlceanu, Victor Manole, prietenii din Chișinău și bine
înțeles organizatorul Trandafir Sîmpetru, care a avut puterea de a ne strânge
din nou, aici în inima României, precum niște păsări care se reîntorc acasă primăvara.
Le-am adresat câteva gânduri și sperăm o nouă Ediție, prin care să păstrăm
liber spiritul Poeziei, al Păcii și al Frumosului!
Autor: Aurelia RÎNJEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu