Mamă
Mamă, atâta gol se simte azi în mine,
nevoit te las în gura lupilor însetați
de sânge,
cuvintele sunt în zadar, dar știu că vei
fi bine
că printre hiene o viață întreagă ai
trăit
și nu știu cum ai reușit să îmblânzești
fiara
ce adulmeca mirosul în timpuri
sângerânde
iar rana necicatrizată din pieptul firav
a rezistat atâta vreme fără pansament?!
Mamă, astăzi plec departe, dar sufletul
rămâne,
plec pentru o vreme cunoaștere să iau,
să nu renunți la vise, să nu renunți la
viață,
curând mă voi întoarce cu brațele
deschise
căldură să-ți ofer și de a ta inimă
rănită
cu drag să îngrijesc dincolo de
eternitate,
doar eu și tu, același sânge, aceleași
vise
se vor contopi în același pocal al
suferinței.
Mamă, astăzi plec dar sufletu-mi rămâne
alături de tine și de țara mea frumoasă,
sper ca atunci când când mă voi întoarce
să fie măcar la fel, sau chiar mai
frumoasă,
ghiarele de vultur să se desprindă,
tărâmul Românesc veșnic să rămână
sub ocrotirea sfântă a Maicii Fecioară,
nădejdea în Ea poporul să nu își piardă!
Mamă, astăzi doar trupește mă
îndepărtez,
nu te necăji, în brațele tale mereu voi
reveni
cu forțe noi și lumini celeste ce ghid
îmi sunt
nu voi lăsa povara pe umerii mult prea
obosiți
de timp, de vreme, de suflete întunecate
ce vor ca soarele în lună să-l prefacă,
o viață întreagă nu îmi este de ajuns
suflete acaparate de întuneric să
deslug!
Raul Alexandru MITRUŢI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu