marți, 14 aprilie 2026
joi, 28 noiembrie 2024
joi, 21 noiembrie 2024
miercuri, 13 noiembrie 2024
marți, 12 noiembrie 2024
duminică, 20 octombrie 2024
MAMA
Între dealuri și izvoare este o casă,
Acolo o văd pe mama cum din mână,
Lucrul își lasă.
Se uită pe drum căci poștașul vine,
Se întreabă dacă are o scrisoare
De la cine?
Stă pe gânduri se gândește căci are
Un fecior plecat prin lume,
Și o doare!
Se-ntoarce apoi, își dă seama
Ieri a avut nu poate avea,
Dar cum e mama...
O! mamă îți este dor de mine,
Dar o să treacă aceste zile
Vin la tine.
marți, 6 decembrie 2022
Mama, Marco și peștele
de Gheorghe Pârja
Un nepot își ruga bunicul să-i mai spună o dată
povestea cu împăratul Măzărean, era un text sadovenian în manualul de limba
română din școala generală, pe care nu l-am uitat până în ziua de astăzi. La
care omul cu plete albe îi spune: D-apoi nu ți-am spus-o și aseară, și
alaltăseară, și-n toate serile de când s-a făcut iarnă? Nepotul insistă: mai
spune-ne, bunicule, povestea cu împăratul Măzărean! Uite, așa am ajuns să repet
și eu o poveste, spusă cu câțiva ani în urmă. Iată povestea. Marco este un
băiat care a împlinit unsprezece ani; trăiește într-un mic, dar orgolios stat,
de pe coasta de Est a Americii. The First State este scris și pe plăcuțele de
înmatriculare ale mașinilor. Adică, primul stat care a semnat Declarația de
Independență a Americii.
În urmă cu șase ani și ceva, Marco a trecut Oceanul,
pentru a cunoaște locurile de baștină ale părinților lui. Și încrengătura de
neamuri din Maramureș. Atunci am dat și eu mâna cu el pentru prima dată. Ne-am
înțeles bine, fiecare pe limba lui. Mi-am amintit ce mi-a spus Grigore Vieru la
Chișinău: „După temnița de piatră, cea mai grea este ocna unei limbi, în care
ești aruncat și nu o cunoști.” Dar Marco a găsit o formă ingenioasă de
comunicare. A recurs la desen. Ca amintire, mi-a lăsat un set de desene cu
dedicație. Sub ochii mei, Marco creiona la repezeală fizionomii închipuite de
el, care nu prea semănau cu originalul, dar în colțul foii, jos, prenumele, ori
alintul personajului din imediata apropiere.
Ulterior, eu i-am promis o carte, care este scrisă,
dar m-am împotmolit în noua tehnologie. Poate reușesc! În una din zilele
petrecute în Maramureș, a trecut Gutâiul, pentru a se întâlni cu străbunica
lui. Momentul rămâne într-o icoană. Prima lui grijă a fost să alerge găinile
Mamei Doca, prin grădină, cu o nuielușă de alun. Apoi, ne-am dus la biserică,
trecând pe sub portița de lemn. Acolo, în fața sfântului lăcaș, mi-am adus
aminte de când eu eram ca el, și mă purta părintele Eugen Dragoș prin fața
icoanelor. Alte vremuri, alte straie. Aș fi vrut să-i spun atunci lui Marco,
dar o fac acum, că aici, în Maramureș, oriunde răscolești sufletul omului, dai
de vechime, iar în straturile ei este țesută o laudă și o grijă sporită pentru
copii. Ei rămân porțile prin care ne petrecem spre o altă lume.
E adevărat, funia de neamuri s-a cam subțiat. Dar pe
porțile Maramureșului a rămas răstignită metafizica noastră, care mai trezește
interes. Nu uit mirosul lumii din pruncie. Mai ales, cel al busuiocului, pe
care mi-l punea mama sub pernă să mă ocrotească de relele lumii. În timp ce mă
cutreierau gândurile despre începuturile mele în viață, stârnite de prezența
lui Marco, el număra icoanele. Străbunica i-a povestit, în felul ei, întâmplări
din lumea pe care pruncul o vedea pentru prima dată. A rămas o fotografie
tulburătoare, lângă fântâna de lemn din curte: străbunica, Marco și mama lui,
Ioana. Care și ea, la vârsta lui Marco, a respirat aerul acestui sat.
A fost prima și ultima dată, când Marco s-a văzut cu
străbunica lui. Apoi, el și mama lui, Ioana, o mângâiau cu vederi americane,
mai ales de Paști și de Crăciun. Exact în urmă cu șase ani, în dimineața zilei
de Sfântul Nicolae, la ora opt fără un sfert, străbunica lui Marco, adică Mama
Doca, a trecut apa fără întoarcere. Undeva, în câmpiile fără orizont. Eram în
preajma ei. Vestea a ajuns și în statul acela mic și orgolios. I s-a spus lui
Marco că străbunica lui a plecat departe, de unde nu se mai întoarce. Marco a
întrebat: unde a plecat Mama Doca? Mama lui i-a dat un răspuns blând,
încrezător, cum se face în asemenea împrejurări triste. Mai ales când este
vorba de un copil. Așa a aflat că străbunica lui a ajuns în rai. Marco a rămas
împăcat cu locul ei de veșnicie, mai ales că i s-a spus că raiul este un loc
bun, unde oamenii au grijă unii de alții.
Vremea a mai trecut, ca vremea, și în biografia lui
Marco a apărut un pește. L-a botezat Roger. Era ființa cu care el se
împrietenise. Îi admira mișcările, îl hrănea după rețete recomandate. În
acvariul de sticlă avea un prieten, care, deși nu vorbea, spunea multe. El
aparținea unei lumi acvatice, pe care Marco o descoperea. Fascinația peștelui
era mare. Numai că într-o zi, peștele Roger a sărit din vasul de sticlă. Și ca
orice pește pe uscat, a murit. Părinții lui Marco se așteptau la reprize de
plâns. Cum făceam eu când murea un pui de găină. Îi făceam, cu sora Maria,
funeralii de curte. Ba îi puneam și un semn al crucii. Dar Marco a primit
moartea peștelui cu resemnare.
Această atitudine în fața morții prietenului din
acvariu a trezit semne de întrebare din partea mamei. Copilul ei nu este
sensibil la întâmplările radicale ale sufletului? Și l-a întrebat pe Marco
despre acest fel de a se purta. Răspunsul a fost scurt: Dacă Mama Doca a ajuns
în rai, acolo este și peștele Roger, și va avea grijă de el.
Am rescris povestea fiindcă astăzi se împlinesc șase
ani de când Mama este în rai. Da, mamă, acolo în rai să ai grijă de Roger,
peștele strănepotului Marco, cum ai avut grijă de noi pe pământ.
marți, 19 iulie 2022
La revedere România!
Mamă
Mamă, atâta gol se simte azi în mine,
nevoit te las în gura lupilor însetați
de sânge,
cuvintele sunt în zadar, dar știu că vei
fi bine
că printre hiene o viață întreagă ai
trăit
și nu știu cum ai reușit să îmblânzești
fiara
ce adulmeca mirosul în timpuri
sângerânde
iar rana necicatrizată din pieptul firav
a rezistat atâta vreme fără pansament?!
Mamă, astăzi plec departe, dar sufletul
rămâne,
plec pentru o vreme cunoaștere să iau,
să nu renunți la vise, să nu renunți la
viață,
curând mă voi întoarce cu brațele
deschise
căldură să-ți ofer și de a ta inimă
rănită
cu drag să îngrijesc dincolo de
eternitate,
doar eu și tu, același sânge, aceleași
vise
se vor contopi în același pocal al
suferinței.
Mamă, astăzi plec dar sufletu-mi rămâne
alături de tine și de țara mea frumoasă,
sper ca atunci când când mă voi întoarce
să fie măcar la fel, sau chiar mai
frumoasă,
ghiarele de vultur să se desprindă,
tărâmul Românesc veșnic să rămână
sub ocrotirea sfântă a Maicii Fecioară,
nădejdea în Ea poporul să nu își piardă!
Mamă, astăzi doar trupește mă
îndepărtez,
nu te necăji, în brațele tale mereu voi
reveni
cu forțe noi și lumini celeste ce ghid
îmi sunt
nu voi lăsa povara pe umerii mult prea
obosiți
de timp, de vreme, de suflete întunecate
ce vor ca soarele în lună să-l prefacă,
o viață întreagă nu îmi este de ajuns
suflete acaparate de întuneric să
deslug!
Raul Alexandru MITRUŢI
vineri, 15 octombrie 2021
Mama
Am crezut în al său cuvânt, dar m-am înșelat. Confirm și știu că mama este o mincinoasă! Pe-ntreg pământul cât ai căuta, n-ai putea găsi o ființă că ea. Firavă, suavă, un fir de floare aleasă ar părea, dar nu, nu este deloc în realitate așa. Mereu zâmbitoare, vocea blândă, ochii mari strălucitori de parcă întreg universul în ei se oglindesc. N-ai zice nicicând că această persoană poate fi cu totul altfel! Ani la rând a reușit să mă păcălească, în fiecare zi, nenumărate minciuni pe care le-am crezut.
luni, 26 aprilie 2021
Ioan-Aurel Pop, despre interzicerea cuvintelor ‘mamă’ și ‘tată’: ”Este tipic dictatorială”!
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, consideră că decizia luată la Bruxelles de a interzice folosirea cuvintelor ”mamă” și ”tată” în documentele interne de la Parlamentul European este una de tip dictatorial.
”Ideea de a interzice cuvinte este tipic dictatorială. Academia este o instituție care păstrează ce e bun. Pe măsură ce interzici cuvintele, omul le va repeta mai mult. Ne mai mirăm că se interzic bucăți muzicale.”, a punctat, la Aleph News, academicianul Ioan-Aurel Pop.
Președintele Academiei a vorbit despre noua ordine mondială, în care se introduce o ”atmosferă a inculturii”.
”E posibil să fim tiranizați de o anumită atmosferă a inculturii. Cum să spunem că William Shakespeare trebuie interzis, corectat… E ca și cum aș spune că dau azi o lege, apoi dacă legea este de azi eu nu pot să am pretenția ca cei vechi să o știe. Sunt chestiuni care țin de ideea de dictatură, ne obligă să facem ce dorește acea voință. Se știe că regimurile de dictatură de oriunde și oricând sunt considerate regimuri primejdioase.
Există anumite forțe care ne-au răpit din drepturile cetățenești. Eu am spus ceea ce am vrut să spun, dar sunt oameni care sunt vulnerabili. Ne-am luptat să eliminăm aceste dictări și acum ne trezim restrânși în drepturile noastre, obligați să gândim cum vorbește o grupare.”, a explicat profesorul Ioan-Aurel Pop.
C.L.L.
vineri, 21 septembrie 2018
Elena Gabriela Udrea, este fericită! A născut o fetiţă superbă!
marți, 13 februarie 2018
Un gând de mângâiere şi compasiune poetului Mihai EPLI la trecerea în eternitate a mamei dragi Erzike!
Privirea ta albastră
Încarcă
Inima mea goală
Acum nu mai suntem noi
Am rămas doar eu
Mai solitar ca niciodată
Așteptându-te acasă
Privirea ta selenară
Cu lumină îmbrățișează
Inima mea acum goală
Decade
inima-mi vie
E atât de rece
În natura din mine
Sufletul meu solitar
În lipsa ta plânge -
Eterne suspine
Poartă stelele în sine
E ancestrală noapte
Întuneric în mine
Fiecare clipă care încet-încet trece
Lacrimi măslinii port acum în mine
Mi-e dor de-mbrățișarea-ți divinie
Înconjurat de natura etern pustie
Aștept întristat să cadă o stea
Pe mine,pe tine,pe noi cândva
Ochi tăi ce strălucesc noaptea
Încătușează ancestral titania mea
Universul plânge...decade lumina
Te aşteaptă decăzut
Între Rai şi Iad mă uit
În oglinda timpului pierdut
E Universul făcut scrum
Astra strălucitoare care
Ca un Înger mort cade
S-a-nnourat ca cerul
Picură din mine cu lumină
Întunericul clipă de clipă
Mă-mbrăţişează prin Lună
Între cer şi pământ
Sînt pierdut
Noaptea
Când albastrele stele
Se sting în faţa mea
Melancolizat plâng
Universul inimii mele
Rabdă durerea
Moartea lui Ra
Lacrimi albastre
Cad pe Terra
Aduce cu ea
Stelele nemuritoare
Care împle
Cerul cu lumină
Liniștea decade
Făurind o columnă
În sufletul meu gol
miercuri, 7 septembrie 2016
Mesajul mamei polițistului Gigină către Gabriel Oprea: ”Dumneavoastră erați Zeul!
vineri, 26 februarie 2016
IUBIM MAMELE, SOŢIILE, PRIETENELE, COLEGELE de 8 MARTIE !!!
Cei
din ,,Grupul de colindători din satul Chiuzbaia” – își cinstesc, își respectă,
își iubesc și-și prețuiesc MAMA – ființa care lea- dat viață




























