Lumea Poeziilor - Octavian Goga

 

Lumea Poeziilor - Nicolae LABIȘ

 

Lumea Poeziilor - Vasile Militaru

 

Lumea Poeziilor - George Coșbuc

 

Lumea Poeziilor - George COȘBUC

 

MAMA

Între dealuri și izvoare este o casă,
Acolo o văd pe mama cum din mână,
Lucrul își lasă.

Se uită pe drum căci poștașul vine,
Se întreabă dacă are o scrisoare
De la cine?

Stă pe gânduri se gândește căci are
Un fecior plecat prin lume,
Și o doare!

Se-ntoarce apoi, își dă seama
Ieri a avut nu poate avea,
Dar cum e mama...

O! mamă îți este dor de mine,
Dar o să treacă aceste zile
Vin la tine. 

Autor: Grigoraș Ciocan

Mama, Marco și peștele

 

                                                                                                 de Gheorghe Pârja

Un nepot își ruga bunicul să-i mai spună o dată povestea cu împăratul Măzărean, era un text sadovenian în manualul de limba română din școala generală, pe care nu l-am uitat până în ziua de astăzi. La care omul cu plete albe îi spune: D-apoi nu ți-am spus-o și aseară, și alaltăseară, și-n toate serile de când s-a făcut iarnă? Nepotul insistă: mai spune-ne, bunicule, povestea cu împăratul Măzărean! Uite, așa am ajuns să repet și eu o poveste, spusă cu câțiva ani în urmă. Iată povestea. Marco este un băiat care a împlinit unsprezece ani; trăiește într-un mic, dar orgolios stat, de pe coasta de Est a Americii. The First State este scris și pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor. Adică, primul stat care a semnat Declarația de Independență a Americii.

În urmă cu șase ani și ceva, Marco a trecut Oceanul, pentru a cunoaște locurile de baștină ale părinților lui. Și încrengătura de neamuri din Maramureș. Atunci am dat și eu mâna cu el pentru prima dată. Ne-am înțeles bine, fiecare pe limba lui. Mi-am amintit ce mi-a spus Grigore Vieru la Chișinău: „După temnița de piatră, cea mai grea este ocna unei limbi, în care ești aruncat și nu o cunoști.” Dar Marco a găsit o formă ingenioasă de comunicare. A recurs la desen. Ca amintire, mi-a lăsat un set de desene cu dedicație. Sub ochii mei, Marco creiona la repezeală fizionomii închipuite de el, care nu prea semănau cu originalul, dar în colțul foii, jos, prenumele, ori alintul personajului din imediata apropiere.

Ulterior, eu i-am promis o carte, care este scrisă, dar m-am împotmolit în noua tehnologie. Poate reușesc! În una din zilele petrecute în Maramureș, a trecut Gutâiul, pentru a se întâlni cu străbunica lui. Momentul rămâne într-o icoană. Prima lui grijă a fost să alerge găinile Mamei Doca, prin grădină, cu o nuielușă de alun. Apoi, ne-am dus la biserică, trecând pe sub portița de lemn. Acolo, în fața sfântului lăcaș, mi-am adus aminte de când eu eram ca el, și mă purta părintele Eugen Dragoș prin fața icoanelor. Alte vremuri, alte straie. Aș fi vrut să-i spun atunci lui Marco, dar o fac acum, că aici, în Maramureș, oriunde răscolești sufletul omului, dai de vechime, iar în straturile ei este țesută o laudă și o grijă sporită pentru copii. Ei rămân porțile prin care ne petrecem spre o altă lume.

E adevărat, funia de neamuri s-a cam subțiat. Dar pe porțile Maramureșului a rămas răstignită metafizica noastră, care mai trezește interes. Nu uit mirosul lumii din pruncie. Mai ales, cel al busuiocului, pe care mi-l punea mama sub pernă să mă ocrotească de relele lumii. În timp ce mă cutreierau gândurile despre începuturile mele în viață, stârnite de prezența lui Marco, el număra icoanele. Străbunica i-a povestit, în felul ei, întâmplări din lumea pe care pruncul o vedea pentru prima dată. A rămas o fotografie tulburătoare, lângă fântâna de lemn din curte: străbunica, Marco și mama lui, Ioana. Care și ea, la vârsta lui Marco, a respirat aerul acestui sat.

A fost prima și ultima dată, când Marco s-a văzut cu străbunica lui. Apoi, el și mama lui, Ioana, o mângâiau cu vederi americane, mai ales de Paști și de Crăciun. Exact în urmă cu șase ani, în dimineața zilei de Sfântul Nicolae, la ora opt fără un sfert, străbunica lui Marco, adică Mama Doca, a trecut apa fără întoarcere. Undeva, în câmpiile fără orizont. Eram în preajma ei. Vestea a ajuns și în statul acela mic și orgolios. I s-a spus lui Marco că străbunica lui a plecat departe, de unde nu se mai întoarce. Marco a întrebat: unde a plecat Mama Doca? Mama lui i-a dat un răspuns blând, încrezător, cum se face în asemenea împrejurări triste. Mai ales când este vorba de un copil. Așa a aflat că străbunica lui a ajuns în rai. Marco a rămas împăcat cu locul ei de veșnicie, mai ales că i s-a spus că raiul este un loc bun, unde oamenii au grijă unii de alții.

Vremea a mai trecut, ca vremea, și în biografia lui Marco a apărut un pește. L-a botezat Roger. Era ființa cu care el se împrietenise. Îi admira mișcările, îl hrănea după rețete recomandate. În acvariul de sticlă avea un prieten, care, deși nu vorbea, spunea multe. El aparținea unei lumi acvatice, pe care Marco o descoperea. Fascinația peștelui era mare. Numai că într-o zi, peștele Roger a sărit din vasul de sticlă. Și ca orice pește pe uscat, a murit. Părinții lui Marco se așteptau la reprize de plâns. Cum făceam eu când murea un pui de găină. Îi făceam, cu sora Maria, funeralii de curte. Ba îi puneam și un semn al crucii. Dar Marco a primit moartea peștelui cu resemnare.

Această atitudine în fața morții prietenului din acvariu a trezit semne de întrebare din partea mamei. Copilul ei nu este sensibil la întâmplările radicale ale sufletului? Și l-a întrebat pe Marco despre acest fel de a se purta. Răspunsul a fost scurt: Dacă Mama Doca a ajuns în rai, acolo este și peștele Roger, și va avea grijă de el.

Am rescris povestea fiindcă astăzi se împlinesc șase ani de când Mama este în rai. Da, mamă, acolo în rai să ai grijă de Roger, peștele strănepotului Marco, cum ai avut grijă de noi pe pământ.

La revedere România!

 

Mamă

Mamă, atâta gol se simte azi în mine,

nevoit te las în gura lupilor însetați de sânge,

cuvintele sunt în zadar, dar știu că vei fi bine

că printre hiene o viață întreagă ai trăit

și nu știu cum ai reușit să îmblânzești fiara

ce adulmeca mirosul în timpuri sângerânde

iar rana necicatrizată din pieptul firav

a rezistat atâta vreme fără pansament?!

Mamă, astăzi plec departe, dar sufletul rămâne,

plec pentru o vreme cunoaștere să iau,

să nu renunți la vise, să nu renunți la viață,

curând mă voi întoarce cu brațele deschise

căldură să-ți ofer și de a ta inimă rănită

cu drag să îngrijesc dincolo de eternitate,

doar eu și tu, același sânge, aceleași vise

se vor contopi în același pocal al suferinței.

Mamă, astăzi plec dar sufletu-mi rămâne

alături de tine și de țara mea frumoasă,

sper ca atunci când când mă voi întoarce

să fie măcar la fel, sau chiar mai frumoasă,

ghiarele de vultur să se desprindă,

tărâmul Românesc veșnic să rămână

sub ocrotirea sfântă a Maicii Fecioară,

nădejdea în Ea poporul să nu își piardă!

Mamă, astăzi doar trupește mă îndepărtez,

nu te necăji, în brațele tale mereu voi reveni

cu forțe noi și lumini celeste ce ghid îmi sunt

nu voi lăsa povara pe umerii mult prea obosiți

de timp, de vreme, de suflete întunecate

ce vor ca soarele în lună să-l prefacă,

o viață întreagă nu îmi este de ajuns

suflete acaparate de întuneric să deslug!

                                              Raul Alexandru MITRUŢI

 

Mama

Am crezut în al său cuvânt, dar m-am înșelat. Confirm și știu că mama este o mincinoasă! Pe-ntreg pământul cât ai căuta, n-ai putea găsi o ființă că ea. Firavă, suavă, un fir de floare aleasă ar părea, dar nu, nu este deloc în realitate așa. Mereu zâmbitoare, vocea blândă, ochii mari strălucitori de parcă întreg universul în ei se oglindesc. N-ai zice nicicând că această persoană poate fi cu totul altfel! Ani la rând a reușit să mă păcălească, în fiecare zi, nenumărate minciuni pe care le-am crezut.

Ajuns acum destul de mare, altfel viața o percep. Am să spun întregii lumi, mama-i cea mai mincinoasă! Știu că mulți citind aceste rânduri, vă gândiți că e revoltă, sau o rană în adâncuri, dar nu-i deloc așa.

M-am trezit în miez de noapte, mama nicăieri în casă. Mă ridic din pat grăbit, o frică adâncă m-a cuprins. O văd pe mama stând la masă, privea în gol, parcă pierdută.

-Ce faci mama? spun în șoaptă.

-Am venit ca să beau apă.

Mă ia în brațe și mă strânge, un oftat cu greu îi scapă.

- Hai la somn, puiuțul mami.

Nu trecu prea multă vreme, de la școală când mă-ntorc, în căsuța noastră mică, doi străini mirați mă privesc. Discută-n șoaptă cu a mea mamă, de parcă n-ar trebui s-aud. După spune că sunt prieteni și încredere în ei să am, dacă cumva se-ntâmplă mai mult timp ca să lipsească. Pentru mine sunt străini, nu vreau cu altcineva să stau! Dar părere mea nu prea conta. Se așază încet pe pat, parcă nu mai este ea! Se întinde și suspină, ochii încet își închide.

- Ce-i cu tine? Te simți bine?

- Da iubire! Sunt doar puțin obosită! Dacă dorm puțin, îmi revin!

Eu o cred și-ncerc să nu derajez, îmi văd de treburi, dar mai mereu spre ea privesc. Nu trec zile multe și sirene se aud, au venit acei "prieteni" să o plimbe cu mașina. Așa au spus și m-au convins, că a mea mamă, în scurt timp a revenit. Dar de atunci, mama-i tot mai obosită și de multe ori veghez somnul să îi fie dulce, să o văd iar cum zburdă.

Într-o zi o oarecare, o văd cu capul rezemat în palme.

- Dragă mamă, ești bine?

- Sunt bine, dragul meu!

- Plângi cumva? De ce ești tristă?

- Nu plâng dragule, mi-a intrat ceva în ochi!

- Stai să văd, poate pot să scot!

Mama își șterge ochii și obrajii înlăcrimați.

-Cred că a fost o musculiță, dar am scăpat acum de ea!

Dimineața îmi pune-n față o felie de dulceață și o cană de lapte dulce, cum știe ea că-mi place. Pe la amiază o gustare și mă-ndeamnă să mănânc, însă pofta nu îmi vine și aproape să refuz, dar mereu ea mă convinge. Cum? Nici eu nu știu. Înainte de culcare ceva bun îmi pregătește și mă pune iar la masă. Nu-nțeleg de ce nu vrea cu mine să mănânce. Mai mereu îmi repeta, că ei nu îi este foame, c-a mâncat chiar înainte. Supărat și abătut în ziua următoare, o urmăresc prin casă pas cu pas, mama nimica m-a mâncat!

Multe, multe ar mai fi de spus, dar prefer să mă opresc. N-am vrut decât să vă confirm, mama e o mincinoasă!

Până la urmă cu toții veți vedea că o mamă, o mamă-i cea mai mincinoasă!

Autor: Raul Alexandru MITRUȚI

Ioan-Aurel Pop, despre interzicerea cuvintelor ‘mamă’ și ‘tată’: ”Este tipic dictatorială”!

 Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, consideră că decizia luată la Bruxelles de a interzice folosirea cuvintelor ”mamă” și ”tată” în documentele interne de la Parlamentul European este una de tip dictatorial.

”Ideea de a interzice cuvinte este tipic dictatorială. Academia este o instituție care păstrează ce e bun. Pe măsură ce interzici cuvintele, omul le va repeta mai mult. Ne mai mirăm că se interzic bucăți muzicale.”, a punctat, la Aleph News, academicianul Ioan-Aurel Pop.

Președintele Academiei a vorbit despre noua ordine mondială, în care se introduce o ”atmosferă a inculturii”.

”E posibil să fim tiranizați de o anumită atmosferă a inculturii. Cum să spunem că William Shakespeare trebuie interzis, corectat… E ca și cum aș spune că dau azi o lege, apoi dacă legea este de azi eu nu pot să am pretenția ca cei vechi să o știe. Sunt chestiuni care țin de ideea de dictatură, ne obligă să facem ce dorește acea voință. Se știe că regimurile de dictatură de oriunde și oricând sunt considerate regimuri primejdioase.

Există anumite forțe care ne-au răpit din drepturile cetățenești. Eu am spus ceea ce am vrut să spun, dar sunt oameni care sunt vulnerabili. Ne-am luptat să eliminăm aceste dictări și acum ne trezim restrânși în drepturile noastre, obligați să gândim cum vorbește o grupare.”, a explicat profesorul Ioan-Aurel Pop.

                                                                                                                                          C.L.L.

Elena Gabriela Udrea, este fericită! A născut o fetiţă superbă!

Fostul ministru şi "sfătuitorul de taină" a ex-preşedintelui Traian Băsescu a născut,  în Costa Rica, o fetiță perfect sănătoasă. Elena Gabriela Udrea a născut fără medic, natural, în toiul nopții, cu o lună și o săptămână înainte de data preconizată a nașterii.

 Elena Udrea, care se află în Costa Rica, fugind de justiţia română,  încă din luna februarie a acestui an, a povestit emoțiile prin care a trecut în timpul nașterii declanșate înainte de vreme.

”Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate”, a povestit Elena Udrea.

”Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a adăugat aceasta.

Elena Udrea se află în Costa Rica din luna februarie a acestui an, unde a plecat după ce, în România au fost deschise pe numele ei mai multe dosare pentru fapte de corupție. De altfel, în perioada de când se află în Costa Rica, Udrea a și fost condamnată în Dosarul ”Gala Bute”.

Elena Udrea este una dintre frumuseţile României politice! Soţul ei, fost model, e mândru de fetiţa lui şi  soţia lui! Sursele sunt:  VIVA, RGN, Mediafax

Foto: captura google 

Un gând de mângâiere şi compasiune poetului Mihai EPLI la trecerea în eternitate a mamei dragi Erzike!

Mamă

Noaptea când stelele cad
Privirea ta albastră
Încarcă
Inima mea goală

Mamă
Acum nu mai suntem noi
Am rămas doar eu
Mai solitar ca niciodată
Așteptându-te acasă

Catren

Seară de seară
Privirea ta selenară
Cu lumină îmbrățișează 
Inima mea acum goală

Amor ancestral

Ninge
Decade
inima-mi vie
E atât de rece
În natura din mine

Acum ninge
Sufletul meu solitar
În lipsa ta plânge -
Eterne suspine
Poartă stelele în sine
E ancestrală noapte
Întuneric în mine

 

Dor titanic

Simt în inima mea nemuritoare
Fiecare clipă care încet-încet trece
Lacrimi măslinii port acum în mine
Mi-e dor de-mbrățișarea-ți divinie

Sunt sufletul solitar care plânge
Înconjurat de natura etern pustie
Aștept întristat să cadă o stea
Pe mine,pe tine,pe noi cândva

Acum mă-mbrățișează luna
Ochi tăi ce strălucesc noaptea
Încătușează ancestral titania mea
Universul plânge...decade lumina

Oglinda sufletului

Sufletul meu corupt
Te aşteaptă decăzut
Între Rai şi Iad mă uit
În oglinda timpului pierdut

Sufletului meu muribund
E Universul făcut scrum
Astra strălucitoare care
Ca un Înger mort cade

Înnourare

Sufletul meu sihastru
S-a-nnourat ca cerul
Picură din mine cu lumină
Întunericul clipă de clipă
Mă-mbrăţişează prin Lună

Abătută inimă port
Între cer şi pământ
Sînt pierdut
Noaptea
Când albastrele stele
Se sting în faţa mea
Melancolizat plâng

Moartea lui Ra

Seara
Universul inimii mele
Rabdă durerea

Încet-încet apare
Moartea lui Ra
Lacrimi albastre
Cad pe Terra

Noaptea
Aduce cu ea 
Stelele nemuritoare
Care împle
Cerul cu lumină
Liniștea decade
Făurind o columnă
În sufletul meu gol

Mesajul mamei polițistului Gigină către Gabriel Oprea: ”Dumneavoastră erați Zeul!

Mama polițistului Bogdan Gigină, mort în timp ce se afla în misiune în coloana oficială a lui Gabriel Oprea, i-a adresat un mesaj pe Facebook fostului ministru de Interne în care îl întreabă: ”dacă Bogdan ar fi fost scos din dispozitiv în acea seară ar fi trăit?Mesajul lui Carmen Gigină vine în contextul în care Gabriel Oprea a declarat recent că dosarul penal de ucidere din culpă deschis pe numele său este ”de domeniul fantasticului”.“Mi se pare de domeniul fantasticului”asta declara “Gabi Oprea”.Pune o intrebare catre procurorul de caz”. Daca nu ar fi fost acele lucrari nesemnalizate oare Bogdan Gigina chiar si ruland cu 84 km/h ar fi murit?As vrea sa stiu raspunsul sincer al procurorilor la aceasta intrebare?Aceeasi intrebare v-o adresez si eu si va rog sa raspundeti la fel de sincer: daca Bogdan Gigina ar fi fost scos din dispozitiv in acea seara ar fi trait? Dumneavoastra dispuneati de acest dispozitiv, nimeni altcineva. Aghiotantul era vocea d-voastra (de altfel, un om cu suflet din relatarile lui Bogdan, un om care era supus la fel ca si ei rasfatului dvs zilnic). D-voastra erati “Zeul” care dictati si asta o stie tot Ministerul. Un cadru militar, un barbat cu coloana vertebrala ,un om responsabil isi asuma consecintele faptelor sale… dar despre ce vorbesc despre un om care si-a abandonat omul care statea in ploaie, vint, soare pentru siguranta lui… Omul care la citeva ore de la moartea lui Bogdan nu a avut demnitatea sa recunoasca ca el facea parte din dispozitiv, omul care in decursul a catorva ore a schimbat legea .(Vezi monitorul oficial 21 oct 2015). Pentru mine domnule esti un muritor, eu nu vad functia ,nu vad omul politic care crezi ca esti, sunt o mama care si-a pierdut unicul copil din ignoranta ta, o mama careia i-ai sters trecutul, viitorul, viata. Ai redus la 0 aceasta familie,doar pentru ca ai crezut ca totul ti se cuvenea. Sursa ROMÂNIA CURATĂ

IUBIM MAMELE, SOŢIILE, PRIETENELE, COLEGELE de 8 MARTIE !!!

Cei din ,,Grupul de colindători din satul Chiuzbaia” – își cinstesc, își respectă, își iubesc și-și prețuiesc MAMA – ființa care lea- dat viață

(așa am înțeles noi să cinstim femeia)

Luând în serios această idee, de-a sărbători FEMEIA – mama, sora, fiica, bunica, soția – și noi, Grupul de la Chiuzbaia, am luat o hotărâre extrem de simplă. Dacă tot suntem un grup foarte bine sudat, am hotărât ca fiecare membru al grupului să scrie un gând, o urare, o poezie, o proză (ce-o vrea fiecare) dedicat celei mai iubite femei de pe Pământ. Și-apoi am așteptat, cel puțin eu, să văd reacțiile. Fără ca așteptarea să dureze ,,o veșnicie” (nici vorbă de așa ceva!), au sosit reacțiile. Primele gânduri dedicate MAMEI – pentru că vorbim despre un grup care are procentul de vârstă cuprins, undeva între 15 – 20 de ani. Deci, copii de școală. Elevi de liceu. Dar fiecare în parte cu multă-multă dragoste în suflet pentru ce înseamnă MAMA în viața lui. Sau să vorbesc la plural – pentru ce înseamnă MAMELE din viața lor. Evident că m-au emoționat gândurile lor. Impresia mea personală ... cel puțin pentru moment, a fost una de uimire și mirare. Cum au știut acești copii să se exprime atâta de simplu dar și de frumos, fiecare în parte. Eram curios să văd, și dați-mi voie să fiu extrem de sincer, de această dată, să văd ce înseamnă pentru ei ființa care le-a dat viață. O altă curiozitate a fost să văd câtă atenție îi este acordată, în aceste zile mamei, soției, prietenei la modul concret. Iarăși va trebui să mărturisesc uimirea mea.

În cele ce urmează, vă voi arăta, la modul concret, ce înseamnă pentru unii copii, dragostea de mamă. Și cum știu ei, copiii, să se exprime. Minunat de  frumos. Peste așteptări. Iată, pentru început, câteva gânduri din simplitatea sufletului de copil. Le voi scrie nu într-o anumită ordine, ci exact așa cum le-am primit. În ordinea primirii lor:

Bogdan George BELE – elev la Colegiul Național ,,Vasile Lucaciu”, din Baia Mare, (18 ani), clasa a XII-a D, a fost întâiul. Iubindu-și mama, iată-i gândul:

,,E mare sărbătoare, azi, în satul românesc,

Dar și pe-ntreg globul nostru pământesc,

Bărbații și copiii – FEMEIA  MAMĂ – o cinstesc

Și-așa în prag de primăvară,

Femeii la care-i spunem fiecare MAMĂ,

Cu ghiocei în mână, fiecare,

Rostesc cu drag, în prag de sărbătoare,

Felicitări și calde-mbrățișări

Și multe-multe-multe astfel de sincere urări,

La mulți ani celei mai dragi ființe – MAMA!

Minunat! O exprimare sinceră și emoționantă. Îl urmează, Vanessa BILȚ, de la Colegiul Economic ,,Nicolae Titulescu”, Baia Mare, clasa a XI-a, cu gândul ei, dedicat MAMEI dar și bunicii, pe care o iubește foarte mult.

,,Ființei dragi, azi îi mărturisesc,

Cu sinceritate – ce mult eu o iubesc,

E mamă și soție iubitoare,

Ființa cea mai înțelegătoare.

Nu vreau să treacă în zadar, această zi înălțătoare,

Când e a MAMEI – zi de sărbătoare.

Și vreau să fiu iarăși cu seamă,

Să spun ca și bunica-i cea mai bună MAMĂ,

Vă iubesc, vă prețuiesc

Și sănătate multă vă doresc,

Sunteți ființe pe acest pământ străbun,

Ce-ați investit în noi, tot ce a fost mai bun,

Vă mulțumim, iubite MAME

Și-atâta mai rostim,

Că vă IUBIM ... mult vă IUBIM.

La mulți ani MAMI! La mulți ani BUNI!”. Mai poți rosti altceva înafară de felicitări!? Întreb și eu ... Categoric NU!

Un pic mai matură, și ca vârstă și la gândire, urmează, după regula stabilită, studenta Călina HOSSU, an I, Universitatea de Nord. Iată-i frumusețea gândului:

,,Printre flori, printre urări,

Printre multe-mbrățișări,

Vreau să-ți spun MAMĂ iubită,

Cât mă simt de ocrotită.

...........

Tu știi să fii iubitoare,

Ești frumoasă ca o floare.

Tu știi să fii zâmbitoare,

Și cu toate răbdătoare.

..............

Te IUBIM, iubită MAMĂ,

Tu știi să pui pe toți seamă,

Ne iubești, ne ocrotești,

Tu și cu ochii zâmbești.

.............

La mulți ani cu sănătate,

Mulțumesc de bunătate,

De bucurii să ai parte

Și de rău să fii departe.

 

La mulți ani, măicuța mea,

Îți spune azi, fiica ta, CĂLINA!”.

Sora ei, Andreea HOSSU, încă elevă la Școala Chiuzbaia, Structura Baia Sprie, elevă în clasa a VIII-a, o ființă gingașă și foarte timidă, nu se lasă mai prejos. Și-o să-mi dați dreptate:

,,O vorbă vreau azi să mărturisesc,

Să-i spun iubitei MAME ce mult o prețuiesc,

Ființă bună și-nțelegătoare,

Și mult-mul-mult, extrem de-ocrotitoare.

Astăzi îi spun din suflet ce mult eu o iubesc,

Și pentru toate-i mulțumesc,

Și pentru că e răbdătoare

Și pentru că e iubitoare

Și pentru că e primitoare

Și pentru că e caldă precum raza de soare.

LA MULȚI ANI – MĂICUȚA MEA IUBITĂ,

Am vrut să vezi că Andreea, fiica ta iubită,

Nu te uită ... nu te uită!”.

Bianca Georgiana BELE – elevă la Colegiul Național ,,Vasile Lucaciu”, Baia Mare, clasa a IX-a, își lasă și ea amprenta, dar și inima și gândul, celei mai dragi ființe. Iată gândul Biancăi:

,,Iubită mea MAMĂ,

Atâta vreau să-ți spun, din suflet,

Dar și cu sinceritate,

Căci MAMA mea, e cea mai bună dintre toate.

Copil fiind mă rog la Dumnezeu,

S-o ocrotească și s-o păzea de rău.

Nu știu cum aș putea s-o răsplătesc,

Altfel, decțt, spunându-i,

Cât de mult eu o iubesc!

Îmi e ființa cea mai dragă                                         

Și vreau s-audă lumea-ntreagă,

Rostind cuvântul – TE IUBESC!

Rostind cuvântul – MULȚUMESC!

Și-apoi o floare vreau să-ți dăruiesc.

MAMA - LA MULȚI ANI ȘI MULTĂ SĂNĂTATE!”.

  Florina SABADÎȘ, elevă la Colegiul Economic ,,Nicolae Titulescu”, Baia Mare, clasa a XI-a, printre lacrimi și amar, și-a pus puternic amprenta asupra acestor gânduri. Din nefericire, mama ei, plecată mult prea devreme, spre stele, o poate ocroti doar de pe bolta cerească. Florina și frații ei, sunt convinși, că și de-acolo, din Gradina Raiului, Mama lor îi vede, îi iubește, îi apără și-i ocrotește, așa cum face, printre bătrâneți, bunica lor, rămasă aici, pe pământ să-și ducă și ea durerea și necazul. Ea le este și mama și bunică. Vă poftesc la lectură, deci:

,,Mă uit spre cer, spre soare și spre lună,

Acolo te găsesc măicuța mea cea bună,

Și de aici, de pe pământ, vreau să-ți mărturisesc,

Iubita mea măicuță,

Ce mult eu te iubesc!

Te-ai prea grăbit la ceruri să te duci

Și l-ai lăsat pe tata – să crească cei trei prunci

Și eu, și frații, și tata vrem să-ți mărturisim curat,

Iubită MAMĂ – nu te-am uitat. Nu te-am uitat!

Aș vrea de-acolo dintre stele, iubita mamă să ne vezi,

C-un ghiocel în mână, ieșit de sub zăpezi.

Pe care-am vrea ca să ți-l dăruim,

Și astăzi – de Ziua Mamei – să-ți spunem

Cât de mult te prețuim.

Și eu, și frații, și tata ... TE IUBIM!”.

Nici Ionela BREBAN, elevă în clasa a XI-a,  la Colegiul ,,Emil Racoviță”, Baia Mare, nu se lasă mai prejos. Și ea scrie minunat! Iată-i gândul:

,,Nu pot cuprinde-n brațe,

Căci de-aș putea,

Noroc și multă sănătate,

Iubită MAMĂ ți-aș ura.

Și-ncă o vorbă de-ar fi

Să mai rostesc,

Atâta vreau să-și spun,

MĂICUȚĂ – eu tare te iubesc!

Și-un sincer LA MULȚI ANI,

Doresc să-ți dăruiesc,

Și o floare,

Și o rază de soare.

Ești făptura cea mai minunată,

Și n-am spus acest lucru niciodată.

Dar vine vremea chiar să-ți mărturisesc,

MĂICUȚA dragă cât de mult te iubesc

LA MULȚI ANI!”. 

Și-apoi să mai spună cineva că românul nu s-a născut poet! ,,Veșnicia s-a născut la țară!”, cu adevărat rotit-a poetul. Mult mai timidă și mai sfioasă, dar  foarte frumoasă, este și Giulia AVRAM, elevă în clasa a VI-a, la Școala din Chiuzbaia, Structura Baia Sprie. Și versurile ei, contrar tuturor așteptărilor vibrează de emoție. Iată-le:

,,Un mărțișor în prag de primăvară,

Și-a floare-ți dăruiesc,

Iubita mea măicuță

Și-ți spun cât te iubesc.

Din inimă-ți rostesc

Și cu sinceritate,

Tu ești cea mai frumoasă

MAMĂ dintre toate,

Iar viața fără tine,

Nu cred că se mai poate!

MĂICUȚĂ iubită – LA MULȚI ANI!”.

Este rândul lui Petruța BILȚ, elevă la Colegiul ,,Emil Racoviță”, din Baia Mare, în clasa a XI-a, să ne uimească și să ne surprindă. Minunatele-i  gânduri sunt cele ce vor urma:

,,Iubita mea MĂICUȚĂ,

Eu tare te iubesc,

Un sincer LA MULȚI ANI

Îți spun, și-o floare-ți dăruiesc.

Într-un buchet de flori,

Astăzi am adunat

Și dragoste și bucurie

Și ție ți le-am dat

Cu sufletul curat

Și ție și lui bunica mea cea dragă,

Sănătate o viață-ntreagă.

LA MULȚI ANI!”.

Judecați-mă dacă-ți vrea, dar trebuie să repet, moral fiind obligat de acest lucru. Repet ... uimirea și surprinderea cu care am fost luat. Nu mă așteptam la asemenea reacție. Și culmea, iarăși, atâta de sinceră. Dovadă că aici în Chiuzbaia oamenii sunt minunați, sunt prietenoși, sunt respectuoși. Mamele, soțiile, surorile, bunicile – sunt respectate și iubite. Să ne trăiți fericite, împlinite, bucuroase și sănătoase. Aveți copii și nepoți minunați. Extrem de talentați. 

Elevă în clasa a XI-a, Patrisia GRIGOR, la Colegiul Economic ,,Nicolae Titulescu”, din Baia Mare, nepoată fiindu-mi, seamănă în frumusețe cu o adevărată prințesă. O inimă sinceră, o privire curată, o prietenă adevărată. Gândul ei este unul sincer și curat, precum tinerețea. Cu maturitate deosebită, iată, cât de frumos se poate exprima, prin poezie, acest minunat Om, Patrisia:

  ,,O altă primăvară ni se-arată,

O altă primăvară minunată,

Iar dacă-i primăvară,

E și sărbătoare,

Astăzi am să-i dăruiesc

MAMEI – cu drag o floare.

Dar dacă în putința mea ar fi,

Toate florile din lume

MAMEI le-aș dărui.

Le-aș aduna-n buchet,

Mare și colorat,

Frumos- frumos înmiresmat,

Și poate printre lacrimi

Și printre-mbrățișări,

Rostindu-i LA MULȚI ANI,

Și multe-alte urări,

De-oi mai avea cuvânt,

Atât am să-i rostesc,

MAMĂ – să știi că te iubesc

Și pentru tot îți mulțumesc”.

Patrisiei îi urmează, Petruța TIBIL, o altă frumoasă nepoată, pe linie paternă. Deșteaptă și descurcăreață, inteligentă și cuminte, Petruța Tibil, este elevă a Liceului Teoretic Sanitar, din Baia Mare, clasa a XI-a, dorind ca în viață să se facă doctoriță. Este, cred eu, visul fiecărei fetițe, dar din păcate foarte puține reușesc. Eu cred că Petruța va reuși, cunoscând-o! Această minunată domnișoară este o luptătoare și sunt convins că mereu vă birui. Am acest sentiment, care se va transforma în certitudine, nu peste multă vreme. Ea, Petruța Tibil, va fi un om care-și va respecta jurământul lui Hipocrate. Depun garanție ce vreți acestei mărturisiri. Iată gândul ei sincer:

,,Printre pupici și calde-mbrățișări,

Iubitei mame, îi adresez urări,

Rugând pe Dreptul Dumnezeu,

S-o apere și s-o păzea de rău.

Oricum ar fi e mama mea,

Doar Dumnezeu mi-o poate lua,

A fost doar bună, nu știu să fie rea,

Dar m-a iubit cu sufletul curat

Și tot ea, cum a știut, ce mult m-a răsfățat.

...............

Și încă dragă mamă,

Mă simt astăzi datoare,

Să-ți dau și eu

O caldă și dulce-mbrățișare,

Și-ți mulțumesc de tot și pentru toate,

Căci încă astăzi se mai poate.

Îți mulțumesc MĂICUȚA mea cea bună,

Pentru această bună-nvățătură,

Tu mi-ai fost prieten,

La tine am plâns în brață,

Mă sărutai și-atunci

Și astăzi cu dulceață.

..................

Cuminte sunt căci de la tine-am învățat

Și stima, și respectul și dragostea

Necondiționat.

Așa precum știut-ai tu mai bine,

Să nu mă fac în viață de rușine.

Însă acum că anii au trecut,

Nu-mi amintesc iubită MAMĂ,

Ca să-ți fi mulțumit.

Și de născut, și de crescut

Și de cântat,

Și pentru tot ce

De la tine-am învățat.

..................

Iubita MAMĂ azi îți pot mărturisi,

Căci viață fără tine,

Doar stearpă ar fi.

Azi îți mărturisesc,

Că ești ființa pe care o iubesc

Ești MAMA cea mai bună

De pe acest pământ,

E drept ce spun fac

Mare jurământ!

LA MULȚI ANI măicuța mea iubită!”.