Ziua Armatei României este marcată prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea de ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit www.mapn.ro.
Militarii români din teatrele de operaţiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.
În acest an, manifestările sunt organizate în format
restrâns cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară în vederea
prevenirii infectării şi transmiterii virusului SARS-CoV-2.
***
Data de 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea
deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-fascistă. Luptele
eroice purtate de Armata Română, cu sprijinul forţelor sovietice, pentru
eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununate de succes la 25
octombrie 1944, când inamicul a fost împins peste frontierele naţionale.
Succesele Armatei Române au contribuit la configurarea liniei de est a
frontului aproape într-o demarcaţie liniară ce lega Marea Baltică - valea
Dunării şi Marea Adriatică. Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23
august 1944 - 25 octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau
prizonieri. Efortul depus în slujba cauzei coaliţiei Naţiunilor Unite de
înfrângere definitivă a Germaniei naziste a însemnat continuarea luptelor
pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Însemnate au fost
luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate timp de cinci luni şi
fiind folosite forţe semnificative, respectiv 17 divizii de infanterie, munte,
cavalerie şi artilerie antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi ferate,
Regimentul 2 care de luptă şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total
de 248.430 militari. Au pătruns peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat
4 cursuri mari de apă (Hron, Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte
grele 10 masive muntoase, eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de
oraşe.
Inaugurarea Monumentului eroilor români din al
Doilea Război Mondial din localitatea Piestany, Cehoslovacia (actual Slovacia).
Inaugurarea Monumentului s-a făcut în prezenţa unei delegaţii de ofiţeri
superiori ai Armatei Române, condusă de generalul-comandant av. Emanoil
Ionescu, subsecretar de stat al Aerului. Monumentul este alcătuit dintr-un
postament din baza căruia se ridică o cruce impunătoare, iar pe placa
dreptunghiulară, acoperită cu plăci de marmură, este aplicată o cruce înaltă
din fier forjat. Deasupra crucii este înscris cu litere metalice "1944 -
1945", iar la baza ei se află un cerc din fier forjat pe care scrie
"România". Lateral stânga/dreapta sunt fixate plăci pe care sunt
menţionate unităţile române care au luptat pentru eliberarea localităţii.
În august 1946, la Conferinţa de pace de la Paris,
ministrul de externe al Cehoslovaciei Jan Masaryk avea să declare: ''România a
acordat ajutor poporului cehoslovac în clipele cele mai grele ale luptei sale
împotriva cotropitorilor fascişti. Poporul cehoslovac nu va uita că trupele
române au luptat voluntar împotriva nemţilor pe teritoriul Cehoslovaciei,
ajutând la eliberarea ei.'', potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor''
(Editura Militară, Bucureşti, 1992).
Eforturile de luptă ale Armatei Române au continuat
în aprilie şi mai 1945 pe teritoriul Austriei, în sprijinul unităţilor de luptă
sovietice. Regimentul 2 care de luptă s-a angajat eroic în luptele din jurul
localităţilor Hohenruppersdorf, Schrick, Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern,
Zistersdorf, Poysdorf etc. până în apropierea Vienei. Totodată, în spaţiul
austriac şi-au adus aportul şi subunităţi ale Grupului operativ al Brigăzii
române de căi ferate, care au participat la reconstrucţia sau repararea de
poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii, la sporirea capacităţii de garare a
unor staţii de cale ferată etc.
Înfrângerea nazismului şi declararea victoriei la 9
mai 1945 a găsit Armata Română în prima linie de luptă alături de forţele
Naţiunilor Unite. Data de 12 mai 1945 reprezintă momentul de încheiere a
efortului extraordinar depus de Armata Română pentru câştigarea războiului.
În ianuarie 1945, într-un discurs susţinut în Camera
Comunelor, deputatul laburist I. Thomas cerea: ''De vreme ce România este a
patra ţară cu efective pe frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune
să i se acorde statut de cobeligeranţă''. Însă, României i-au fost impuse
condiţii grele, politice şi economice, atât prin Convenţia de la Moscova din
septembrie 1944 cât şi prin prevederi ale Tratatului de pace semnat în 10
februarie 1947.
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial,
efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de
militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost
daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă, notează
https://www.mapn.ro/.
***
Armata României participă cu efective la diverse
misiuni internaţionale de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a
terorismului. Misiunile sunt desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU, sau fac
parte din angajamente de tip coaliţie internaţională.
În prezent, 1.150 de militari români sunt implicaţi
în misiuni internaţionale, sub egida NATO, UE, ONU şi tip coaliţie, conform
http://www.defense.ro/misiuni-internationale. Cel mai mare contingent,
respectiv 693 de militari, este dislocat în Afganistan, sub egida NATO, în
cadrul misiunii Resolute Support.
Prima acţiune de luptă a Armatei României în afara
graniţelor naţionale, de după 1990, a început la 8 martie 1996, alături de
contingente ale armatelor statelor membre NATO şi partenere, în teatrul de
operaţiuni din Bosnia-Herţegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În 2000, Armata
României a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu
personal de stat-major şi, ulterior, cu subunităţi specializate, de nivel
companie.
În cadrul misiunilor din teatrele de operaţiuni, 30
de militari români au murit iar alţi peste 140 au fost răniţi.
AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, Irina Andreea
Cristea; redactor Arhiva-Foto: Elena Bălan; editor: Horia Plugaru, editor
online: Andreea Preda)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu