Se afișează postările cu eticheta 25 octombrie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 25 octombrie. Afișați toate postările

vineri, 25 octombrie 2024

25 octombrie - Ziua Armatei României



În 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Este marcată prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea de ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării.

Militarii români din teatrele de operaţiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare, la care sunt invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.

La 25 octombrie 1944, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940, potrivit http://www.cmilaicuza.ro/.

                                                                                      GDL



luni, 24 octombrie 2022

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României

 


Ziua Armatei României este marcată prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea de ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit www.mapn.ro.

Militarii români din teatrele de operaţiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.

În acest an, manifestările sunt organizate în format restrâns cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară în vederea prevenirii infectării şi transmiterii virusului SARS-CoV-2.

                                                                           ***

Data de 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-fascistă. Luptele eroice purtate de Armata Română, cu sprijinul forţelor sovietice, pentru eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununate de succes la 25 octombrie 1944, când inamicul a fost împins peste frontierele naţionale. Succesele Armatei Române au contribuit la configurarea liniei de est a frontului aproape într-o demarcaţie liniară ce lega Marea Baltică - valea Dunării şi Marea Adriatică. Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 - 25 octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau prizonieri. Efortul depus în slujba cauzei coaliţiei Naţiunilor Unite de înfrângere definitivă a Germaniei naziste a însemnat continuarea luptelor pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Însemnate au fost luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate timp de cinci luni şi fiind folosite forţe semnificative, respectiv 17 divizii de infanterie, munte, cavalerie şi artilerie antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi ferate, Regimentul 2 care de luptă şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total de 248.430 militari. Au pătruns peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat 4 cursuri mari de apă (Hron, Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte grele 10 masive muntoase, eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de oraşe.

Inaugurarea Monumentului eroilor români din al Doilea Război Mondial din localitatea Piestany, Cehoslovacia (actual Slovacia). Inaugurarea Monumentului s-a făcut în prezenţa unei delegaţii de ofiţeri superiori ai Armatei Române, condusă de generalul-comandant av. Emanoil Ionescu, subsecretar de stat al Aerului. Monumentul este alcătuit dintr-un postament din baza căruia se ridică o cruce impunătoare, iar pe placa dreptunghiulară, acoperită cu plăci de marmură, este aplicată o cruce înaltă din fier forjat. Deasupra crucii este înscris cu litere metalice "1944 - 1945", iar la baza ei se află un cerc din fier forjat pe care scrie "România". Lateral stânga/dreapta sunt fixate plăci pe care sunt menţionate unităţile române care au luptat pentru eliberarea localităţii.

În august 1946, la Conferinţa de pace de la Paris, ministrul de externe al Cehoslovaciei Jan Masaryk avea să declare: ''România a acordat ajutor poporului cehoslovac în clipele cele mai grele ale luptei sale împotriva cotropitorilor fascişti. Poporul cehoslovac nu va uita că trupele române au luptat voluntar împotriva nemţilor pe teritoriul Cehoslovaciei, ajutând la eliberarea ei.'', potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor'' (Editura Militară, Bucureşti, 1992).

Eforturile de luptă ale Armatei Române au continuat în aprilie şi mai 1945 pe teritoriul Austriei, în sprijinul unităţilor de luptă sovietice. Regimentul 2 care de luptă s-a angajat eroic în luptele din jurul localităţilor Hohenruppersdorf, Schrick, Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern, Zistersdorf, Poysdorf etc. până în apropierea Vienei. Totodată, în spaţiul austriac şi-au adus aportul şi subunităţi ale Grupului operativ al Brigăzii române de căi ferate, care au participat la reconstrucţia sau repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii, la sporirea capacităţii de garare a unor staţii de cale ferată etc.

Înfrângerea nazismului şi declararea victoriei la 9 mai 1945 a găsit Armata Română în prima linie de luptă alături de forţele Naţiunilor Unite. Data de 12 mai 1945 reprezintă momentul de încheiere a efortului extraordinar depus de Armata Română pentru câştigarea războiului.

În ianuarie 1945, într-un discurs susţinut în Camera Comunelor, deputatul laburist I. Thomas cerea: ''De vreme ce România este a patra ţară cu efective pe frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune să i se acorde statut de cobeligeranţă''. Însă, României i-au fost impuse condiţii grele, politice şi economice, atât prin Convenţia de la Moscova din septembrie 1944 cât şi prin prevederi ale Tratatului de pace semnat în 10 februarie 1947.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă, notează https://www.mapn.ro/.

                                                                              ***

Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaţionale de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a terorismului. Misiunile sunt desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU, sau fac parte din angajamente de tip coaliţie internaţională.

În prezent, 1.150 de militari români sunt implicaţi în misiuni internaţionale, sub egida NATO, UE, ONU şi tip coaliţie, conform http://www.defense.ro/misiuni-internationale. Cel mai mare contingent, respectiv 693 de militari, este dislocat în Afganistan, sub egida NATO, în cadrul misiunii Resolute Support.

Prima acţiune de luptă a Armatei României în afara graniţelor naţionale, de după 1990, a început la 8 martie 1996, alături de contingente ale armatelor statelor membre NATO şi partenere, în teatrul de operaţiuni din Bosnia-Herţegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În 2000, Armata României a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major şi, ulterior, cu subunităţi specializate, de nivel companie.

 România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari, provenind din Batalionul 26 infanterie ''Neagoe Basarab'', sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), care la acea dată se afla sub comanda coaliţiei multinaţionale care acţiona în această ţară în baza unei rezoluţii a ONU. România a participat, cu 838 de militari, între iulie 2003 - 31 iulie 2009, la eforturile internaţionale pentru stabilizarea Irakului, atât în cadrul Forţei Multinaţionale (MNF-I), cât şi în cadrul misiunii NATO de instruire a forţelor de securitate irakiene (NTM-I).

În cadrul misiunilor din teatrele de operaţiuni, 30 de militari români au murit iar alţi peste 140 au fost răniţi.

AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva-Foto: Elena Bălan; editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

duminică, 25 octombrie 2020

EVANGHELIA DE DUMINICĂ, 25 octombrie 2020

 

Evanghelia de Duminică: Paradoxul de la Gherghesa: Dumnezeu este mărturisit de demoni, dar refuzat de oameni. Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39

 

Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.

În duminica aceasta, a 23-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica ne pune în față, prin Sfântul Evanghelist Luca, un episod cutremurător, dar plin de înțelesuri duhovnicești, din lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Evanghelia ne aduce alături de Mântuitorul în Galileia, acolo unde se desfășoară prima parte a lucrării Sale dumnezeiești. De altfel, capitolele 8 și 9 din Evanghelia după Luca descriu încheierea acti­vității în Galileia, urmărind să ilustreze adeverirea mesajului pe care Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit să-L aducă, anume că Împărăția lui Dumnezeu este aproape și că viața în această Împărăție presupune schimbarea principiilor care ritmau până atunci viața oamenilor. În același timp, pe parcursul acestei ultime părți de activitate în Galileia, Evanghelistul ­

 

Luca ilustrează câteva episoade care au drept scop revelarea Mântuitorului drept Împărat, așezat de Dumnezeu peste această Împărăție.

 

Astfel, chiar înainte de episodul relatat de Evanghelia de astăzi, Hristos se arată stăpân peste elementele naturii, potolind furtuna de pe lacul Galileii (Lc 8, 22-25). După ce poruncește vântului și valurilor să se oprească, scoțând la iveală și puțina credință a ucenicilor Săi, Mântuitorul coboară pe țărm în partea vestică a lacului, locuită de o populație păgână. Decizia de a opri pe un teritoriu păgân, profetică în esența ei, vrea să arate că Împărăția pe care Acesta o vestește nu se limitează la ­poporul evreu, așa cum, probabil, ar fi dorit aceștia. Intrarea pe un teritoriu păgân, gest scandalos pentru orice evreu evlavios, presupunea, în același timp, întinarea rituală, fiind marcată de evanghelist prin mai multe elemente: existența demonilor, a mormintelor și a porcilor. Cu alte cuvinte, din punct de vedere duhovnicesc, întregul peisaj descris de Evanghelistul Luca se înscrie într-un registru infernal, teritoriul părând a fi sub stăpânirea demonilor. De altfel, chiar demonul, vorbind în numele legiunii care-l stăpânea pe nefericitul om, consideră că ținutul este proprietatea lui: „Ce ai cu mine, ­Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui” (Lc 8, 28). Altfel spus, „ce cauți pe teritoriul meu, de ce mă chinuiești în propria-mi casă?”.

Puse în context, toate aceste detalii creează o imagine mai amplă, de care este nevoie pentru a putea înțelege gesturile Mântuitorului. Textul scripturistic nu o spune, însă probabil în acel ținut își afla cartierul general o legiune romană (5.000-6.000 de soldați), pentru care populația din acele părți creștea turme mari de porci, știut fiind că soldații romani preferau carnea de porc. Pentru oamenii care trăiau în aceste locuri, și care erau, probabil, terorizați de prezența trupelor militare cantonate în vecinătatea caselor lor, turmele de porci aveau o valoare imensă, întreaga lor existență, sau bună parte din aceasta, fiind pusă pe seama creșterii acestora. Pentru acești oameni, porcii reprezentau criteriul unei vieți pașnice în împărăția romană și erau gata să sacrifice inclusiv viața unui om. Coborând în această parte a lacului, Mântuitorul Hristos face nu doar o minune, o exorcizare, ci săvârșește o lucrare misionară, căutând să vestească Împărăția lui Dumnezeu și să exemplifice ce înseamnă să trăiești în ea și celor care se aflau sub puterea demonilor, fiind posedați fie direct, ca demonizatul din Evanghelie, fie indirect, ca populația care-L întâmpină pe Mântuitorul, după vindecare, și care e stăpânită de dorința de avere ce distorsionează realitatea creată.

 

Incapacitatea de a sesiza valoarea vindecării

 

Deși nu apucă să vestească Împărăția cerurilor, odată coborât din corabie, fiind abordat imediat de cel demonizat, Mântuitorul este, aproape instantaneu, mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu de demonul care vorbește prin gura omului. Prin această mărturisire, Evanghelistul Luca scoate în evidență, după potolirea furtunii de pe Marea Galileii, că Iisus Hristos este nu doar stăpân al forțelor naturii, ci este stăpân și peste demoni și că are autoritate asupra lor. Ce s-a întâmplat mai departe este cunoscut: demonizatul a fost vindecat, diavolii primind permisiunea de a intra în turma de porci, evenimentele ulterioare descoperind drama prin care trecea sărmanul om. Faptul că nici porcii (despre care evreii credeau că sunt animale necurate) nu au suportat pre­zența demonilor și s-au aruncat în mare vorbește despre dezechilibrul pe care răul îl produce în creația lui Dumnezeu, dar și despre incapacitatea omului de a-l sesiza și a i se opune la modul concret. În cazul nostru, discutăm despre bucuria gherghesenilor de a vedea un asemenea miracol și de a-l ști pe cel demonizat redat comunității din care face parte, dar și despre incapacitatea lor de a sesiza valoarea vindecării și salvării unui om. „Prețul e mult prea mare!”, par a gândi conaționalii celui vindecat, văzând cum turma de porci se aruncă în mare. Aici, mai ales în contextul societății contemporane, poate apărea întrebarea: De ce Iisus a îngăduit paguba? Sfântul Chiril al Alexandriei explică astfel: „[…] Hristos le-a îngăduit lor cele pe care le cereau, pentru ca să învățăm dintre cele petrecute ce fel sunt demonii, cât de cruzi sunt şi de fioroși […]”.

Evanghelia se încheie cu vestea că fostul demonizat stă la picioarele lui Iisus, indicativ clasic al ucenicului, rugându-L să-l ia cu El, după ce conaționalii săi Îl alungaseră. Mântuitorul, însă, îl trimite la cei din comunitatea din care făcea parte, cel vindecat primind misiunea de apostol printre păgânii din ținutul Gherghesenilor. În loc să cadă în genunchi şi să aducă mulțumire Domnului că a salvat un suflet, gherghesenii jelesc pierderea porcilor! În loc să-L roage să le fie oaspete (asemenea samaritenilor descriși în Evanghelia după Ioan 4, 40-42), Îl roagă să plece cât mai repede.

 

Demonii omului modern ­și sacrificiile care le sunt aduse

 

Acest episod relatat de Evanghelistul Luca poate părea irelevant pentru epoca noastră sau ne poate pune într-o mare dilemă. Este omul societății moderne asemenea gherghesenilor? Care sunt valorile pe care le slujim? Căror „dumnezei” ne închinăm? Ce sacrificii aduce omul modern pentru a rămâne în grațiile propriului idol? Timp, efort, libertatea celor din jur, viața aproapelui?! În fond, indiferent de societate sau de cultură religioasă, divinitățile trebuie „hrănite” prin jertfele aduse de oameni. Spre deosebire de vremea Mântuitorului, demonii societăților post­moderniste se doresc a fi mai invizibili ca niciodată, dar la fel de pregătiți să-i înșele pe oameni, sugerându-le că a avea este ­totuna cu a exista.

Bani, putere, confort, lenevie, distracție… și lista patimilor în care sunt deghizați demonii poate continua. De altfel, Părinții Bisericii nu vorbeau despre lăcomie, iubire de arginți, desfrânare etc., ci despre duhul lăcomiei, duhul iubirii de arginți sau duhul desfrânării, luând în considerare tocmai această cultură duhovnicească a Antichității târzii și începutului de Ev Mediu în care lumea duhului reprezenta fundamentul și țesătura invizibilă din spatele fenomenelor naturale. Este ceea ce Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Ef 6, 12). În toți acești idoli își pun mulți dintre oamenii moderni nădejdea, pentru că, trebuie reținut, diavolul are asupra omului doar atâta putere cât îi este oferită de om. Cu alte cuvinte, ajunge să fie stăpânit de diavol acela care îi cedează stăpânirea asupra sa. Un om aflat într-o stare pătimașă nu va mai reuși să se stăpânească pe sine în fața provocării aduse de patimă. Și astfel, propria libertate ajunge să fie jertfită pe altarul unui idol care promite nemurirea, dar care nu poate oferi decât o supraviețuire meschină și o palidă plăcere de moment.

Pentru creștini, existența este mai presus de simpla acumulare de orice natură. Ea presupune legătură, comunicare și, eventual, relație de iubire. În ultimă instanță, rațiunea de a fi a omului este aceea de a căuta cu înfrigurare, chiar dacă de­seori fără să conștientizeze, sursa exis­tenței sale, adică pe Dumnezeu, iubirea absolută. De aceea, ­bucuria existenței umane este de a iubi și de a fi iubiți. Doar că, de foarte multe ori, sub influența duhurilor întunecate, omul ajunge să se iubească doar pe sine. În loc să se dăruiască pe sine pentru a se îmbogăți, ajunge să confunde puterea iubirii cu iubirea de putere. Și toate acestea pentru că nu înțelege, asemenea personajului dostoievskian Stavroghin, din romanul Demonii, iubirea infinită a lui Dumnezeu. Imposibilitatea acestuia de a depăși izolarea, prilejuită de orgoliul său demonic, creează ruptura între el şi Dumnezeu. Asemenea omului modern, Stavroghin devine torturat de conștiința iubirii neîmplinite, acesta fiind condamnat la infern din cauza neputinței de a iubi, acceptând doar o existență teoretică, rațională a lui Dumnezeu, fără să facă experiența unirii cu Dumnezeu prin iubire.

 

Omul devine ceea ce consumă

 

Evanghelia de astăzi ne învață, mai ales în vremurile tulburi pe care le trăim de câteva luni încoace, că aceia care se încred în Hristos trebuie să-L mărturisească pe Acesta, fără frică sau jenă. Este nevoie nu doar de credință lăuntrică, ci mai ales ca acea credință să fie vizibilă, să fie rostită. Comportamentul nostru este cel care atestă tăria credinței noastre. Diavolul, prin omul demonizat, a căzut la pământ și i s-a închinat așa cum o face supusul împăratului. Cade la pământ și recunoaște autoritatea lui Hristos. Spre deosebire de acesta, conaționalii lui sunt uimiți de puterea lui Hristos, însă Îl invită să le părăsească teritoriul.

Vindecarea demonizatului ne învață, totodată, cum spunea părintele Nicolae Steinhardt, să fim tot timpul conștienți de posibila demonizare a sufletului nostru. Lumea și natura desfigurată oferă, la tot pasul, motive de atașament față de lucruri care nu pot împlini dorul pe care omul îl are după Creatorul său. Curios fapt! Evanghelia începe cu un om posedat de demon și se termină cu mai mulți oameni posedați de propriile lor posesii. Începe cu un bolnav, puternic posedat de demonii mâniei, răzbunării, tristeții, și se încheie cu fostul bolnav care vrea să rămână alături de Domnul Hristos, însă și cu oamenii aparent sănătoși care preferă să rămână cu porcii. Iar experiența de zi cu zi ne arată că devenim ceea ce păstrăm aproape de noi. Dacă vrem să rămânem cu Domnul, ne vom împărtăși de Trupul și Sângele Lui și ne vom face asemenea Lui. Dacă preferăm bunurile limitate, de orice natură, fără discernământ, ne vom transforma în ceea ce consumăm și vom ajunge să fim robi ai instinctelor animalice, care vor deveni mai posesive și mai nemiloase pe zi ce trece. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere să fim alături de El în toate zilele vieții noastre! Amin!

 

 Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea – 25 Oct, 2020

marți, 25 octombrie 2016

Ziua Armatei României, sărbătorită la Monumentul Ostașului Român


 Ziua Armatei României a fost sărbătorită marți, 25 octombrie, în Baia Mare, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Monumentul Ostașului Român de Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare. Prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, a fost prezent la eveniment, alături de alte oficialități, reprezentanți ai Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului și ai Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, de comandanții și șefii unităților și instituțiilor aparținând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Garnizoana Baia Mare, de reprezentanții asociațiilor veteranilor de război și cadrelor militare, ai partidelor politice și ai instituțiilor publice deconcentrate.

Ceremonia a început cu prezentarea onorului prefectului județului Maramureș de către Detașamentul de Onoare, urmată de intonarea Imnului Național al României. A urmat oficierea serviciului religios și sfințirea coroanelor de flori, săvârșite de preotul Augustin Vasile, Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoți. În continuare, au rostit alocuțiuni: general (retragere) Haralambie Cacina, președintele Asociației Veteranilor din Război, Filiala Maramureș, prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, vicepreședintele Consiliului Județean, Doru Ioan Dăncuș și primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob.
Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a rostit: “Ziua de 25 Octombrie este ziua în care sărbătorim Armata Română şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Această dată amintește de ziua când Armata Română şi-a îndeplinit menirea firească, încheind pe teritoriul întregit al României campania militară, începută la 23 August 1944, având ca repere: Păuliș, Oarba de Mureş şi Carei. Devenite simboluri ale eliberării neamului românesc, Bătălia de la Carei şi data de 25 Octombrie au rămas întipărite în sufletele românilor. Atunci, la 25 octombrie 1944, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat, la Carei, ultimele pământuri românești aflate sub ocupaţia hortistă, desăvârșind eliberarea Ardealului, începută în Carpaţii Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Astăzi, România face parte din Alianţa Nord – Atlantică şi armata noastră este un puternic factor de stabilitate în zonă. Armata Română, în aceşti 72 de ani, a făcut numeroase sacrificii şi a dat dovadă de devotament pentru naţiune. Armata ţine şi astăzi sus drapelul românesc, acasă şi oriunde are misiuni de îndeplinit, acum când altele sunt teatrele de operaţiuni, când ameninţările și pericolele sunt cu mult diferite. De Ziua Armatei României, vă felicit pentru tot ceea ce ați făcut pentru țară și vă urez succes în tot ceea ce veți întreprinde în viitor pentru apărarea independenței, suveranității şi integrității României.”
În continuare, prefectul județului Maramureș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, primarul interimar al Municipiului Baia Mare, președintele Asociației Veteranilor de Război “Bogdan Vodă” Maramureș și comandantul Garnizoanei Baia Mare au depus o coroană de flori la Obeliscul Cimitirului Comemorativ. Apoi, cei prezenți au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Ostașului Român. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Detașamentului de Onoare.


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

luni, 24 octombrie 2016

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 octombrie

La 25 octombrie 1921, s-a născut, la Sinaia, Regele Mihai, fiu al principelui moştenitor Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi al prinţesei Elena. Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen. El a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947.
1767 - S–a născut Henri–Benjamin de Rebecque Constant, om politic, ziarist şi scriitor elveţian de limbă franceză, autor al întâiului roman autobiografic „Adolphe” (1818 – capodopera sa),  intrând astfel în istoria literaturii ca făuritor al romanului modern de analiză psihologică (m. 1830)
1825 - S-a născut compozitorul Johann Strauss, supranumit regele valsului (m. 3 iunie 1899)
1838 - S-a născut, la Paris, compozitorul Alexandre Cesar Leopold Georges Bizet ("Carmen") (m. 3 iunie 1875)
1881 - S-a născut pictorul, sculptorul, gravorul şi ceramistul spaniol Pablo Picasso (Pablo Ruiz Blasco) (m. 8 aprilie 1973).
1922 - A fost inaugurat, în grădina Cişmigiu, Monumentul eroilor francezi căzuţi în războiul din 1916-1918.
1925 - S-a născut Ioan Chirilă, gazetar si prozator (m. 20 noiembrie 1999).
1935 - A avut loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera operei bufe "O noapte furtunoasă", de Paul Constantinescu (libretul după I. L. Caragiale).
1936 - S-a constituit Axa Berlin-Roma, prin încheierea unui amplu tratat de cooperare între Germania şi Italia.
1962 - Scriitorului american John Steinbeck i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură.
1972 - Kenneth J.Arrow and John R. Hicks au primit Premiul Nobel pentru Economie.
1997 - A avut loc, la Luxemburg reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, care a decis ca în procesul de aderare a statelor foste comuniste să existe un "prim val", în care să fie incluse numai o parte dintre statele candidate.
2002 - A încetat din viaţă matematicianul Réné Thom, tatăl "teoriei catastrofelor" (n. 1923)
2002 - A încetat din viaţă actorul Richard Harris, interpretul regelui Arthur în filmul "Camelot" din 1967. Harris a mai interpretat rolul profesorului Dumbledore în "Harry Potter şi Piatra filosofală" şi în "Harry Potter şi Camera secretelor" ("Această viaţă sportivă", "Biblia", "Robin şi Marian", "Gladiatorul", "Contele de Monte Cristo") (n. 1 octombrie 1930)
2011 - A încetat din viaţă regizorul Liviu Ciulei, a debutat ca actor în 1946 în "Visul unei nopţi de vară" şi ca regizor în 1957, punând în scenă "Omul care aduce ploaia" de Richard Nash. La experienţa de regizor, actor, scenograf şi scenarist s-a adăugat cea de director artistic, timp de zece ani, pentru Teatrul "Bulandra" din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul "Tyrone Guthrie" din Minneapolis (n. 7 iulie 1923)
2011 - Regele Mihai a ţinut un discurs, în Parlament, primul în faţa forului legislativ după mai bine de 60 de ani, eveniment de la care însă au absentat, deşi au fost invitaţi, preşedintele, premierul, patriarhul BOR.

vineri, 25 octombrie 2013

Salut Trecut - Apare pe piata cuptorul cu microunde

Intr-o zi de 25 octombrie, in 1955, aparea pe piata cuptorul cu microunde, in Mansfield, Ohio. Primul aparat pus pe raftul magazinului valora 1.200  de dolari, putea gati ouale in 22 de secunde si baconul intr-un minut si jumatate. Cuptorul cu microunde a fost, insa, inventat ceva mai devreme. Intr-o zi a anului 1947, Percy Spencer facea un tur prin laboratoarele companiei sale - Raytheon Company, specializata in produse electronice. Oprindu-se pentru cateva momente in fata unui magnetron (tub electronic, folosit ca generator de oscilatii de inalta frecventa), el a simtit o senzatie ciudata si a observat cu surprindere ca o ciocolata pe care o avea in buzunar a inceput sa se topeasca. Spencer era un spirit inovator (avea deja 120 de brevete de inventii), si si-a dat seama imediat ca se afla  in fata unei descoperiri interesante. Intrigat de modul in care ciocolata sa ajunsese crema, s-a  repezit si a cumparat o punga de boabe de porumb de floricele: tinand punga in apropierea magnetronului, a urmarit emotionat cum boabele expandeaza si se transforma in popcorn. De aici pana la aparitia primului cuptor cu microunde n-a mai fost decat un pas. Pentru un tip ca Spencer, realizarea unui aparat care sa functioneze pe un principiu asemanator n-a ridicat probleme deosebite. Aparatul rezultat cantarea cca 300 kg, avea peste 1,70 m inaltime si era folosit exclusiv in restaurante, vagoane-restaurant sau pe vasele de croaziera, adica in locurile unde se cerea o cantitate mare de mancare gatita rapid. Acest cuptor cu microunde nu era insa perfect: de exemplu, carnea gatita cu ajutorul lui nu se rumenea, iar cartofii prajiti deveneau albiciosi si foarte crocanti. De-abia dupa cateva zeci de ani, perfectionarile sucesive au permis ca aparatul sa poata fi oferit si consumatorilor casnici.


                                                                                          I.I.D.