În cei cinci ani de învățătură la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației, am prins drag de dascălii care au stat la catedră pentru luminarea minților noastre, ale elevilor, mulți dintre noi venind de la școli din mediul rural. Marele merit al acestor luminători a fost să ne aducă, cu multă dibăcie pedagogică, la un nivel de pregătire, aptă pentru a fi siguri pe noi în fața clasei. Acea perioadă de practică pedagogică, în ultimul an de studii, riguroasă, bine organizată, era certificatul de maturitate în fața viitorilor noștri elevi. Am probat-o pe când am fost învățător în satul Breb. I-a fost de folos și colegului meu de clasă, Petru Albu, care a păstorit, cu bine, peste patru decenii în satul Glod. Ori Angela și Aurel Pop, ori Vasile Lungu și Silvia Breban. Și mulți, foarte mulți colegi din satele maramureșene.
Suntem creația dascălilor noștri. Dascăli care ne-au fost aproape și când erau mai departe de noi. Tuturor le port o recunoștință profundă. Și nu este o vorbă de aducere aminte, ci căldura lor pedagogică o port și acum în țesătura ființei mele. Cei care erau născuți în Maramureș ne povesteau în afara orelor de curs despre istoria Ținutului, personalitățile care l-au marcat întru învățământul în limba română. O imagine luminoasă, cărturărească, păstrez profesorului Grigore Balea, cu rădăcini în Ieud. Avea în firea lui vocația, priceperea și harul de a lumina tineri. Știa să ne strecoare, în serile de meditații, știri de care aveam nevoie în viață și nu ni se spuneau la clasă. Îi datorez mult acestei conștiințe a Maramureșului. El mi-a încredințat spre păstrare scrisorile istoricului Vasile Pârvan către avocatul Vasile Chindriș.
Știam că este absolvent de Teologie, că a fost hirotonit preot greco-catolic. Era taina unora dintre noi. Mi-a vorbit pe îndelete despre Preparandia Română, centrul luminător pentru pruncii Maramureșului. I-am fost alături în toamna anului 1972, când instituția împlinea 110 ani de la înființare. Profesorul Grigore Balea, de la Ieud, mi-a lăsat scris: „La actul de înființare a școlii noastre, au contribuit toți maramureșenii, prin danii voluntare menite să asigure construcția localului, salariul profesorilor, al personalului de serviciu, cât și bursele elevilor. Astfel, în toamna anului 1862, pe porțile modestei clădiri cu două săli de clasă intrau 21 de fii de țărani maramureșeni și 3 profesori animați cu toții de dorința realizării culturii în grai românesc.”
Și multe mi-a mai spus profesorul de matematică Grigore Balea, căruia noi, elevii, îi spuneam în taină Maestrul Balea. Alt dascăl apropiat de elevi a fost profesorul Vasile Paul, cu obârșii din satul Crăcești, acum Mara. Era un fel de consătean cu mine. Avea un cult pentru înaintașii învățământului maramureșean încă din vremea Preparandiei. Deținea multe dintre Analele Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș, creierul intelectual, patriotic care a statornicit Preparandia. Avea un documentar despre dascălul întemeietor Ioan Bușiția, căruia i-a făcut un portret cuceritor. Scrie profesorul Vasile Paul în revista Liceului Pedagogic, nr.3, din 1972: „Ioan Bușiția acceptă numirea și vine în Sighetul Marmației să-și pună toată ardoarea, toată puterea lui de muncă în slujba ridicării Maramureșului. Din dragoste pentru profesie, Ioan Bușiția a trudit cu pasiune, cu avânt pentru luminarea și educarea elevilor. Bușiția era Omul, Dascălul și Prietenul.”
Ioan Bușiția a fost făclia care a răspândit lumina în satele maramureșene. Se străduia să facă din elevii lui oameni întregi, cu inițiativă în viață, cu voință și caracter. Profesorul Vasile Paul ne-a lăsat o caracterizare succintă a atmosferei din acest lăcaș de învățământ: „Docenții ieșiți din această Preparandie au fost floarea docenților.”
Astăzi, ora 11, la Școala gimnazială cu program suplimentar de muzică și arte plastice, din Sighetul Marmaţiei, are loc manifestarea prilejuită de împlinirea a 160 de ani de la înființarea Preparandiei Române. Eu voi fi sufletește la ultimul etaj al Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, cum se numește acum Liceul Pedagogic; acolo a fost anul V/D, unde eram elev. Acolo este pentru mine o fereastră mereu deschisă către lume. Mulțumesc profesoarei Odarca Bout și poetului și editorului Ion Mariș, care mi-au transmis temperatura acestei manifestări de rezonanță pentru învățământul din Maramureș! Omagiu dascălilor pedagogiști care au luminat multe generații de învățători.
Da, sunt la fereastra din care am privit cu încredere Timpul. Sunt alături de voi, dragi dascăli și elevi ai acestor vremuri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu