de Gheorghe Pârja
Cu ani în urmă, într-un editorial, referindu-mă la
învățământul românesc din aceste timpuri, îl invocam pe marele ministru și
pedagog Spiru Haret. A fost un cunoscut matematician, fizician, om politic
liberal, membru al Academiei Române. Obține la Paris titlul de Doctor în
științe matematice, lucrarea lui având un mare ecou în lumea științifică a
acelei vremi. A fost un ministru profund reformator, că legile lui au efect
până în ziua de astăzi. Deși a fost demnitar al acestui domeniu în urmă cu mai
bine de un veac. A investit mult în pregătirea învățătorilor și profesorilor,
că ei dau calitatea educației și învățământului. O, câte personalități
interbelice s-au format după legile lui!
Da, o să-mi spuneți, e o altă lume, alte pretenții
are societatea de la tinerii alumni și câte și mai câte. Dar învățarea, dorința
de cunoaștere nu și-au schimbat menirea. Când constat că au fost demnitari care
au sfidat cartea, învățarea mă cutremură. În acel editorial citam spusele unui
fost primar al unui mare oraș al României, într-un discurs rostit în fața
elevilor și profesorilor unui liceu din urbea în care a fost ales. Citez: „Eu
nu mă prea omoram cu învățatul pentru că nu prea îmi place cartea (…). Am luat
7 la purtare. Dar asta e. Cu 7 conduci orașul, cu 10 culegi căpșuni în Spania.
Lumea de astăzi este plină de prostie. Prostia vine din două părți: de la târla
de oi sau de la prea multe cărți citite. Așa că aveți grijă ce și cât citiți.”
Omul cu aceste păreri ciudate a avut două mandate de
primar la cârma marelui oraș. Spusele lui fac parte dintr-o lume întoarsă pe
dos. Albul este negru. Lumina este întuneric. Asemenea personaje, stricătoare
de direcție firească, sunt suficiente în jurul nostru. Sunt agresive și își
arogă vocații de profeți. Le cunosc și mă cuprinde un sentiment de milă. Dar
ele nu se simt vinovate. De unde vine necazul? Din mai multe părți. Nu am cum
să nu mă gândesc la școală. Că doar l-am evocat aici pe ministrul Spiru Haret.
M-am bucurat că mai zilele trecute, colega de bucurie și suferință literară,
Andrea H. Hedeș, în revista de cultură Neuma, și-a potrivit gândul tocmai
invocându-l pe reformatorul ministru, într-o notă eminesciană: „Cum nu vii tu,
Spiru Haret?”
M-am bucurat nespus că nu sunt singur cu acest reper
întemeietor. Știu din lecturile mele că Spiru Haret a condiționat lumii
politice de atunci, că acceptă demnitatea cu condiția să o poarte, în numele
reformei învățământului românesc, timp de 12 ani. Nu a fost tocmai așa, dar
nici departe de pretențiile distinsului matematician. Și când mă gândesc că în
trei decenii noi am avut la învățământ 40 de miniștri… Care de care mai
orgolios să se vadă statuie, dar coerența în reforme a rămas o suferință. O
derută. Cu regret, constatăm că învățământul postdecembrist nu și-a găsit
cadența cu vremea. Cu puține excepții, am avut parte de conducători șterși,
bâlbâiți în decizii, fără orizont cultural.
Ferice de acei dascăli care au ca scop jertfa întru
profesie. Puțini, dar sunt. Pe unii îi cunosc. Cu ei ne mai mângâiem. Așa ni se
face dor de Spiru Haret. Și-i chemăm spiritul reformator în zilele noastre.
Locuit, în mare parte, de nedemnii lui urmași. Vorba lui Augustin Buzura: dacă
ridicolul ar ucide populația țării, ea ar scădea vertiginos. Noroc că nu
proliferează antimodelul primarului evocat mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu